fbpx

România la EURO 84: Prima aventură a Tricolorilor la un Campionat European

Cum astăzi călătoriile sunt de evitat, profităm de asta ca să va invitam în schimb la o altfel de călătorie, una în timp. Mergem în 1984, pentru a trece în revista prima prezență a naționalei României la un Campionat European. Francezii au fost desemnați gazdele competiției în detrimentul Germaniei de Vest, pentru a doua oară în istorie, la 24 de ani de la prima ediție, organizată tot de ei.

Turneul din’84 a mai însemnat și trecerea de la patru echipe participante la opt. Pe lângă acestea, CE din Franța a dat și un record ce încă stă și astăzi în picioare, deși numărul meciurilor la CE a crescut de-a lungul anilor. Michel Platini a reușit să marcheze nouă goluri în cele cinci meciuri ale francezilor, fapt ce a dus până la obținerea primului lor trofeu la nivel internațional.

În acei ani, România fotbalistică era inundată de alb și roșu, pe plan intern Dinamo reușea la finalul acelui sezon să-și adjudece titlul de campioană în fața Stelei și ajungea până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, unde aveau să fie eliminați de către Liverpool. Fotbalul autohton era dominat de către ”Câinii Roșii” care duceau bătălii interne cu rivalii lor din Ghencea, dar și din Bănie, în mod special prin faptul că Universitatea Craiova termină doi ani la rând în spatele trupei din Ștefan cel Mare. În ciuda acestor ani de domnie fotbalistică, lotul deplasat în Franța avea să cuprindă mai mulți fotbaliști din curtea Craiovei! Dar să nu anticipăm, mai avem ceva de povestit până la lot.

Cum s-a calificat România la EURO 84?

România începea campania de calificare cu un selecționer surpriză. După eșecul din campania pentru CM din 1982, Valentin Stănescu a fost demis de către forul fotbalistic și în locul său a fost adus nimeni altul decât Mircea Lucescu. În 1981, cel ce avea mai târziu să fie poreclit ”Il Luce” avea doar 36 de ani și venea la cârma naționalei după un periplu de cinci ani la Corvinul Hunedoara. A debutat într-un meci oficial cu Elveția, ultimul din campania de calificare la CM din 1982, un meci fără miză, însă Lucescu avea contureze lotul pe care urma a se baza în viitoarea campanie de calificare. Astfel, și-au găsit drum către Națională, jucători precum: Bölöni, Rednic, Klein, Moraru, Iorgulescu, Mircea Sandu, Gabor și bineînțeles, nu puteau lipsi componenții Craiovei Maxima.

Lotul României în preliminariile EURO84:

  • Portari: S. Lung, D. Moraru;
  • Fundași: M. Rednic, G. Iorgulescu, Ştefănescu, Ungureanu, I. Andone, Al. Nicolae, Ioan Bogdan, Negrilă;
  • Mijlocași: Bölöni, M. Klein, Augustin, I. Balaci, Ţicleanu, Custov, Hagi, Gh. Mulţescu, I. Petcu;
  • Atacanți: Cămătaru, Gabor, Geolgău, Cîrţu, Coraş, D. Georgescu, Văetuş (total 26 jucători).

Campania de calificare se anunța a fi dificlă pentru că sorții ne aduseseră în cale Italia, campioana mondială la zi, Suedia, o echipă nordică clădită pe scheletul celor de la IFK Goteborg, echipă ce cocheta cu fazele superioare ale cupelor europene, iar Cehoslovacia și Cipru, completau sumbrul tablou de calificare ca iarna pariziana unde a avut loc stabilirea țintarului. După primele patru meciuri, România era principala favorită la calificare, acumulând 10 puncte și ceea ce la început părea a fi doar un vis, începea să prindă contur. Singura echipă care ne-a pus probleme în această campanie de calificare a fost Cehoslovacia, căreia am reușit să-i smulgem doar un punct, în ultimul meci din campanie. Un punct care ne-a calificat în cele din urmă la turneu din Franța.

Mai jos puteți vedea golului lui Geolgău de 1-1 din meciul contra Cehoslovaciei:

Iată și prima pagină din ziarul Sportul după uriașa victorie împotriva Italiei de la București, o cronică semnată de marele Ioan Chirilă.

A urma apoi o serie de meciuri amicale, destul de ciudate, având în vedere ce formații a ales Mircea Lucescu pentru a testa un eventual lot. Ecuador, Algeria, Grecia și Israel, au fost adversarii naționalei în urma căreia s-a definitivat lotul pentru Euro 1984:

Lotul României la EURO 84

  • Portari: S. Lung, D. Moraru, V. Iordache;
  • Fundași: M. Rednic, Ştefănescu, Ungureanu, G. Iorgulescu, I. Andone, Negrilă, Zare;
  • Mijlocași: Bölöni, M. Klein, M. Dragnea, Hagi, Ţicleanu, M. Irimescu;
  • Atacanți: Cămătaru, Coraş, Gabor, Augustin.

Cu lotul definitivat și cu moralul bun după amicalele fără înfrângere, tricolorii așteptau să înfrunte Spania, Germania de Vest și Portugalia.

Primul meci de la Euro, jucat la Saint Etienne, avea să fie împotriva viitoarei finaliste, Spania. Ibericii aveau jucători precum: Arconada, Goicoechea, Santillana, Camacho sau Maceda, în timp ce la noi nucleul era reprezentat de către fotbaliștii de la Craiova. Printre alții se remarca și un tânăr de doar 19 ani ce și-a făcut apariția în meci venind de pe banca de rezerve. Numele său? Gheorghe Hagi. Avem aici și rezumatul meciului Spania – România 1-1:

A urmat apoi un meci în care prudența excesivă și-a spus cuvântul. Germania de Vest sau R.F.G venea și ea tot cu un punct după prima etapă împotriva Portugaliei, astfel că opțiunile erau deschise pentru ambele echipe. Meciul s-a disputat la Lens, pe stadionul Felix Bollaert în fața a 31.000 de spectatori. Tricolorii înfruntau echipa cu cele mai valoros palmares din grupă. Dublă câștigătoare de Cupă Mondială și tot de atâtea ori Campioană Europeană, așa cum era prezentată în presa acelor vremuri de dinaintea startului CE din Franța.

R.F.G deschidea scorul dintr-o centrare de pe partea stângă a atacului neamț, iar Rudi Völler înscrie din 6 m cu o lovitură de cap. Scorul la pauză a rămas neschimbat, 1-0 pentru nemți. A urmat repriza a 2a, care a adus și egalarea pentru ai noștri prin Coraș din pasa lui Bölöni, o fază superbă de atac a tricolorilor și astfel rolurile din meciul cu Spania s-au inversat. Însă România nu a putut face față asediului la poarta lui Lung și astfel nemții dau lovitura, 2-1 prin același Rudi Völler.

Ultimul meci al Tricolorilor la EURO 84 s-a disputat la Nantes, pe Stade de la Beaujoire, în compania Portugaliei. Lusitanii nu mai cunoscuse bucurie la nivel internațional de pe vremea lui Eusebio, când reușeau să obțină locul 3 la Cupa Mondială din Anglia 1966. Fernando Cabrita un selecționer ce a adus entuziasmul în rândul jucătorilor și calificarea la acest turneu final, a făcut din Portugalia o echipă ce a reușit să obțină în primele două meciuri, 2 puncte terminând la egalitate cu R.F.G și Spania. Astfel ultimul meci reprezenta atât pentru ei, cât și pentru noi biletul către semifinalele CE. Un meci ce a stat, din punct de vedere al tabelei în incertitudine, asta până în minutul 81 când, la fel ca în meciul cu nemții, primim un gol din centrare. O centrare din partea stângă a apărării noastre îl găsește nemarcat pe Nene, care înscrie cu un voleu din apropierea careului de 6 m. Iar drumul tricolorilor se oprește aici.

A fost un Campionat European ce avea să readucă România în prim-planul fotbalistic la nivel de echipe naționale după o pauză de 14 ani, de la Mondialul din Mexic 1970. Deși plecam cu șansa a 4-a la începutul calificărilor, Mircea Lucescu, cel mai tânăr selecționer calificabil la turneu, a reușit să producă surpriza și să aducă ovații de peste mări și țări. A început prin victoria de răsunet împotriva Italiei, prin egalul din ultimul meci împotriva Cehoslovaciei care astfel au ratat calificarea chiar pe teren propriu, aceste performanțe au primit titluri în presa internațională precum: „Out-sider-ul a învins, până la urmă!” sau „Campioana lumii, Italia, și o fostă campioană a Europei, Cehoslovacia, eliminate de tânăra formație a României!” Toate acestea au fost confirmate în Franța, unde deși terminăm doar cu 1 punct în zestre, reușim totuși să nu ne facem de râs și să ținem piept unor echipe precum R.F.G sau viitoarea finalistă a Europeanului.

Mai remarcăm și faptul că din această națională a făcut parte și Gheorghe Hagi, cel ce avea să ajungă unul dintre cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor. Bölöni și cele două grupuri de jucători de la Corvinul Hunedoara și Universitatea Craiova au reprezentat motoarele acestei generații conduse de pe margine de către un antrenor care, deși nu avea foarte multă experiență, a compensat cu flerul său.

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:

  1. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin e-mail.
  2. Urmărește-ne pe FacebookInstagramTwitter și Youtube.
  3. Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple MusicSpotifyAnchor.fm sau pe Google Podcasts.
Show CommentsClose Comments

Leave a comment