Etapa zece din Premier League a sosit. După o săptămână fără competiții europene dar în care am avut partide programate în Cupa Ligii, echipele din Premier League se pregătesc pentru o nouă rundă de meciuri interesante. Fie că vorbim de Leicester vs Arsenal, de Aston Villa vs West Ham sau de poate cel mai așteptat meci al weekendului, Spurs vs Manchester United, fotbalul englez este pregătit de o nouă reprezentație. Analizăm fiecare meci programat în etapa zece și încercăm să găsim echipele favoritele din aceste confruntări.

🦊 Leicester – ⭕️ Arsenal, sâmbătă, ora 14:30

Meciul de debut al etapei cu numărul zece ne aduce față în față două echipe care vin după victorii importante, atât weekendul trecut dar și la mijlocul săptămânii în Cupa Ligii. Leicester s-a impus etapa trecută în fața revelației Brentford, iar în Cupă a trecut, la penalty-uri, de Brighton. Arsenal vine pe stadionul King Power după ce a învins Aston Villa în Premier League, iar în Cupă a obținut calificarea mai departe după un succes împotriva celor de la Leeds. Așadar, ne așteaptă o partidă de calitate, ambele echipe dorind să își consolideze forma bună. Gazdele au legat patru partide fără înfrângere în campionat, în timp ce Tunarii au șase astfel de meciuri consecutive. Trebuie să îl menționăm și pe Jamie Vardy, fotbalist care a reușit să marcheze de cele mai multe ori în carieră chiar împotriva celor de la Arsenal, atacantul englez având 11 goluri înscrise în întâlnirile directe. E greu de numit o favorită certă, un rezultat în care ambele echipe își trec cel puțin un jucător pe lista marcatorilor fiind un scenariu plauzibil.

🍷 Burnley – 🐝 Brentford, sâmbătă, ora 17:00

Ultima întâlnire dintre cele două echipe a fost în Championship, în 2016, iar Burnley se impunea atunci cu 1-0. Acum, Brentford este revelația acestui sezon de Premier League, echipa nou promovată fiind vinovată de rezultate suprinzătoare în fața unor adversari mult mai bine cotați. Rezultatele celor de la Burnley sunt în colaps, echipa antrenată de Sean Dyche fiind la cel mai slab start de sezon în Premier League din 2014/2015, sezon la finele căruia au și retrogradat. Burnley încă nu a câștigat vreun meci în acest sezon, seria de meciuri fără victorie pe teren propriu ajungând la 14. În ciuda succesului din Cupă împotriva lui Stoke, Brentford a avut o săptămână dificilă din punct de vedere al accidentărilor. Portarul titular, David Raya, a suferit o accidentare de durată, în timp ce Mbueno și Pinnock sunt incerți pentru partida de sâmbătă. Ne așteaptă o luptă crâncenă, un duel din care gazdele sunt obligate să câștige minim un punct. Nu cred că o să vedem multe reușite, dar forma sportivă de până acum și rezultatele obținute îi fac pe cei de la Brentford ușor favoriți pentru această confruntare.

🔴 Liverpool – 🕊️ Brighton, sâmbătă, ora 17:00

Cormoranii primesc vizita lui Brighton într-o partidă sensibilă pentru ambele echipe. Chiar dacă oaspeții au câștigat întâlnirea directă de pe Anfield din sezonul trecut și au avut un start excelent de sezon, elevii lui Graham Potter au scăzut ca joc în ultimele partide, ajungând la patru meciuri fără victorie în Premier League. Cu toate acestea, Brighton rămâne echipa din top patru care a înregistrat cele mai multe meciuri fără gol primit, statistică ce denotă cât de solidă este echipa lui Potter. Liverpool este în plină formă, iar rezultatul cu Manchester United din etapă trecută este doar confirmarea jocului bun produs de Cormorani  în acest sezon. Gazdele sunt neînvinse în ultimele 19 meciuri din Premier League, iar în cinci din ultimele șase jocuri au reușit să înscrie minim trei goluri. Cred că Liverpool pornește drept mare favorită iar alt rezultat în afară de victoria gazdelor poate să fie catalogată drept o surpriză. Ritmul impus de Chelsea și City nu permite pași greșiți pentru Liverpool iar nivelul de joc din prezent al fotbaliștilor de pe Anfield ar trebui să păstreze cele trei puncte în visteria clubului.

🏆 Manchester City – 🦅 Crystal Palace, sâmbătă, ora 17:00

City vine după o eliminare surpriză din Cupa Ligii în fața celor de la West Ham, prima pentru echipa lui Pep Guardiola în ultimii cinci ani. Ea întâlnește acum pe Crystal Palace, echipă care în ciuda unui joc solid are cinci meciuri de campionat la rând fără victorie, contabilizând o înfrângere și patru rezultate de egalitate. În ciuda eliminării din Cupă, Manchester City pare la un alt nivel de joc față de majoritatea echipelor din campionat. În ultimele cinci partide pe teren propriu, City nu a primit gol și are opt meciuri fără înfrângere în Premier League. Palace a încasat minim două goluri în ultimele lor șase deplarări iar în întâlnirile directe cu City, trupa lui Patrick Vieira are o singură victorie în ultimele 14 meciuri directe. Cu cele 11 goluri înscrise de City în ultimele lor trei meciuri disputate, echipa gazda pornește drept mare favorită în întâlnirea de pe Etihad. Chiar dacă Palace, cum spuneam, nu dezamăgește prin jocul prestat, trebuie să recunoaștem diferența imensă de calitate dintre cele două, nivelul de joc propus de City fiind la câteva etaje superioare față de majoritatea echipelor din Premier League.

⚫️ Newcastle – 🧿 Chelsea, sâmbătă, ora 17:00

După ce au oferit scorul etapei trecute, Chelsea se deplasează pe St James’ Park, acolo unde întâlnește Newcastle în al doilea meci al Coțofenelor sub comanda lui Graham Jones. Gazdele au schimbat planul de antrenament după plecarea lui Steve Bruce, actualul manager interimar dorind antrenamente cu echipa în cinci zile diferite după meciul din etapa trecută. Chelsea se prezintă cu cea mai solidă apărare din campionat, cu doar trei goluri încasate, și dă piept cu penultima echipă din acest clasament, Newcastle primind 20 de goluri în cele nouă etape disputate deja în Premier League. Cu cinci victorii din ultimele șase meciuri jucate în Premier League, Chelsea pornește drept favorită clară în această întâlnire. Chiar dacă Mateo Kovačić s-a alăturat listei de indisponibilități, alături de Werner și Lukaku, Thomas Tuchel are un lot suficient de numeros pentru a putea să găsească înlocuitori, banca de rezerve a celor de la Chelsea fiind una dintre cele mai solide din Premier League. Deși gazdele au presiunea locurilor retrogradabile și a faptului că încă nu au câștigat vreun meci în actualul sezon, provocarea numită Chelsea este prea mare pentru Newcastle. Mă aștept la un meci cu un scenariu într-o singură direcție, iar gazdele trebuie să se mulțumească cu jocul de contraatac și să spere măcar ca pot pune în pericol poarta apărată de Edouard Mendy.

🦌 Watford – 😇 Southampton, sâmbătă, ora 17:00

Watford a oferit surpriza etapei trecute atunci când a câștigat cu 5-2 întâlnirea cu Everton și a primit pe merit un boost important de moral. Southampton a remizat weekedul trecut, 2-2 cu Burnley, iar la mijlocul săptămânii a cedat la penalty-uri în fața celor de la Chelsea în Cupa Ligii. Sfinții au ajuns la nouă meciuri în deplasare fără victorie în Premier League însă întâlnesc un adversar de pe al cărui teren nu au ieșit înfrânți în ultimele șapte ocazii. Chiar dacă Claudio Ranieri și-a pus deja amprenta asupra jocului celor de la Watford, întâlnirea cu Southampton consider că o să fie un test mult mai aspru pentru gazde în comparație cu rezultatul obținut etapa trecută. Cred că ne așteaptă un meci cu goluri din ambele tabere, Southampton încasând minim două goluri în opt din ultimele lor nouă meciuri jucate în deplasare, în timp ce Watford a înregistrat rezultate cu peste 2.5 goluri în zece din ultimele 12 partide directe cu Sfinții. James Ward-Prowse revine în echipa lui Ralph Hasenhüttl după ce și-a ispășit cele trei etape de suspendare, în timp ce la gazde, Emmanuel Dennis, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai meciului cu Everton, lipsește în urma celor cinci cartonașe galbene acumulate. E greu de ales o câștigătoare, însă o formulă prin care Southampton nu pierde iar ambele echipe marchează pare plauzibilă.

🐓 Tottenham – 👿 Manchester United, sâmbătă, ora 19:30

Meciul care închide ziua de sâmbătă este și cea mai așteptată partidă programată în etapa zece. Un meci între două echipe cu rezultate dezamăgitoare, Spurs vs United poate să fie decisiv pentru cariera ambilor antrenori care se întâlnesc cu această ocazie. Cu un singur punct câștigat în ultimele patru etape, Manchester United a suferit o înfrângere șocantă etapa trecută, 5-0 contra Liverpool, iar postul lui Ole Gunnar Solskjær se clatină din ce în ce mai tare. Nici Nuno Espirito Santo nu este mai încrezător în viitorul său la Spurs, londonezii fiind înfrânți și ei etapa trecută de West Ham, la capătul unui meci în care jocul lui Tottenham a suferit din nou. Cum spuneam, miza partidei nu este doar din prisma numelor celor două echipe, situația în clasament și abilitățile celor doi manageri fiind subiecte sensibile pentru fanii ambelor cluburi. Pentru oaspeți lipsește Paul Pogba, eliminat în meciul cu Liverpool, în timp ce pentru Spurs doar Bryan Gil este incert. Deși este aproape imposibil de ales o favorită, gazdele pot pleaca totuși cu un mic avantaj. Terenul propriu și poate presiunea redusă pentru rezultate imediate îi fac pe cei de la Tottenham să poată să privească mai clar această partidă. United nu are altă soluție în afară de victorie iar acest lucru poate să îi lase vulnerabili.

🔰 Norwich – ⚪️ Leeds, duminică, ora 16:00

Doar trei echipe din istoria Premier League au avut un parcurs mai slab în primele nouă etape ale unui sezon de Premier League decât Norwich. Până în acest moment, echipa lui Daniel Farke are cele mai puține goluri marcate și cele mai multe goluri primite. Norwich a ajuns la 19 meciuri consecutive fără victorie în Premier League și nu a înscris în 11 din ultimele 13 partide de campionat. Este ocazia perfectă pentru Leeds, o echipă care nu își regăsește ritmul din sezonul trecut, să obțină o victorie atât de importantă pentru poziția în clasament dar mai ales pentru moralul jucătorilor antrenați de Marcelo Bielsa. Chiar dacă au remizat în extremis etapa trecută, 1-1 cu Southampton, Leeds suferă în exprimare iar după nouă etape se află doar pe primul loc care îi salvează de la retrogradare. Norwich a suferit cea mai drastică înfrângere din acest sezon într-un 7-0 contra celor de la Chelsea, iar bagajele jucătorilor lui Farke încep să fie transportate la autobuzul spre Championship. Ne așteaptă un meci în care nu cred că o să vedem multe goluri însă oricare alt rezultat în afară unei victorii pentru oaspeți ar însemna o surpriză.

🦁 Aston Villa – ⚒️ West Ham, duminică, ora 18:30

Ultimul meci programat pentru duminică se dispută între două echipe de valori sensibil egale însă cu rezultate nu la fel de similare. Gazdele au ajuns la trei partide consecutive pierdute, în toate cele trei primind minim două goluri de la adversari. West Ham, în deplasare, are șapte meciuri fără înfrângere, iar etapa trecută a reușit o victorie importantă contra celor de la Tottenham. În întâlnirile directe dintre cele două echipe, West Ham este neînvinsă în ultimele șapte ocazii, statistică ce confirmă trendul ascendent pe care clubul antrenat de David Moyes îl are. Mă aștept totuși la o partidă echilibrată în care ambele echipe pot avea numeroase ocazii de gol, cele două cluburi având stiluri de joc mai degrabă ofensive în exprimare. Presiunea începe să crească pe umerii lui Dean Smith, locul zece din clasament ocupat de Villa fiind sub așteptările fanilor iar fotbalul produs de gazde putem spune că suferă un sindrom post-Grealish. Este destul de dificil de numit o favorită clară, însă rezultatele recente o îndreptățesc pe West Ham să spere la cel puțin un punct din deplasarea pe Villa Park.

🐺 Wolves – 🍬 Everton, luni, ora 22:00

Partida care închide etapa zece din Premier League se dispută luni seara pe Molineux. Se întâlnesc două echipe cu rezultate recente diametral opuse, Wolves fiind neînvinsă în ultimele lor patru meciuri jucate, în timp ce Everton a ajuns la trei partide fără victorie. Jocul echipei lui Rafa Benitez suferă recent, accidentările importante fiind principala problemă din exprimarea pe teren a celor de la Everton. Deși Richarlison a revenit după o perioadă de indisponibilitate, Doucoure s-a înscris și el pe lista jucătorilor accidentați, mijlocașul francez fiind unul dintre cel mai buni jucători din acest start de sezon pentru Caramele. Wolves crește în joc de la meci la meci iar echipa lui Bruno Lage pare că și-a rezolvat probleme din atac, acolo unde sud-coreeanul Hwang Hee-chan a reușit să înscrie trei goluri în ultimele sale trei partide jucate. Nu mă aștept ca Everton să cedeze foarte ușor această partidă, însă forma recentă a celor două echipe înclină balanța spre o victorie a gazdelor.


Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe FacebookInstagramYouTube și Discord.

Mihai n-a vrut să-și completeze profilul, așa că l-au completat colegii de redacție. Pasionat de cricket și oină, fan Margareta Pâslaru și Sofia Vicoveanca, entuziast al goblenului. Președintele fan-club-ului Shane Cojocărel. "Ianoși e regele miștoului cum Jean Pădureanu era regele blaturilor" - apreciere de Dan Dracea, din aprilie 2019.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *