
Pentru echipa din sudul Angliei, sezonul 2019/2020, va reprezenta a douăzecea apariție pe prima scenă fotbalistică din Regat, de la înființarea formatului Premier League. Dacă până în prezent Southampton se poate lăuda cu doar șase prezențe în Top 10, stagiunea ce stă să înceapă ar trebui să însemne o evoluție în bine față de ultimele două sezoane, în care „Sfinții” au fost implicați în lupta pentru evitarea retrogradării. Sezonul 2015/2016 cel care a însemnat cea mai bună clasare (locul 6!), pare să fie la o distantă de ani lumină. Atunci câștiga Leicester City titlul…
SMURD-ul austriac!
Cel care va trebui să o ducă iar pe Southampton în jumătatea superioară a clasamentului din Premier League este austriacul Ralph Hasenhüttl. Acesta pare să fie antrenorul perfect pentru a-i readuce pe Sfinți acolo datorită reputației de manager care îmbunătățește semnificativ orice echipă pregătește. A transformat o echipă mică, precum Ingolstadt, din ultima clasată în a doua ligă Germană, până în elita fotbalului german. Apoi a condus-o pe RB Leipzig, o nou-promovată care debuta în Bundesliga, până pe locul secund. Calitatea anternorului e incontestabilă și la Southampton poate spune că a avut deja succes, pentru că, în sezonul recent încheiat, a reușit să salveze echipa de la retrogradare, după ce a preluat-o de sub linia supraviețuirii și a terminat sezonul pe locul 16.
După ce a reușit să schimbe fața echipei în a doua jumătate a sezonului trecut, austriacul are misiunea de a îmbunătății recordul negativ pe care „Sfinții” l-au avut din punct de vedere defensiv: 65 de goluri încasate. Cea mai slabă apărare a lor din ultimii 4 ani…
Pregătirea pare să decurgă conform planului lui Hasenhüttl:
Cred ca suntem la un nivel bun în această perioadă de pre-sezon, dar mai avem câteva lucruri de pus la punct. Testul cu Feyenoord a fost exact ce aveam nevoie, ne-a arătat ce am îmbunătățit și ce mai avem de lucrat. Am făcut un pressing avansat ce ne-a permis să recuperăm multe baloane, dar am și dat adversarului oportunitatea de a-și crea șanse de gol prin apărarea joasă. În prima repriză puteam înscrie mai mult, datorita șanselor create. Nu toți jucătorii sunt la același nivel, dar este ceva normal.
De atlfel și specialistul PremierLeague.com, Adrian Clarke, a declarat că principalul focus pentru Ralph Hasenhüttl ar trebui să o constituie apărarea și îmbunătățirea jocului fără minge, adăugând și nevoia aducerii unui atacant și a unui fundaș, care ar reprezenta un plus consistent în viitoarea campanie a Sfinților.
Mișcări timide pe piața transferurilor
La capitolul achiziții, cei de la Southampton au cheltuit până în prezent aproximativ 50 de milioane de Lire (conform Transfermarkt.co.uk). Mutările nu sunt spectaculoase, însă par să fie potrivite obiectivelor echipei:
Danny Ings, prima achiziție a verii și până acum rămâne și cea mai scumpă, cu o suma de aproximativ 20 de milioane de Lire, într-un transfer definitiv, de la Liverpool, după împrumutul din sezonul trecut. Atacantul englez are un istoric complicat de accidentari, dar a înscris de 7 ori în 24 de apariții sezonul trecut, fiind decisiv pentru punctele din clasament în 3 meciuri. În presezon a punctat de trei ori.
Vezi aici toate transferurile verii din Premier League.
Che Adams, tot un atacant, a venit pe 15 milioane de Lire, de la Birmingham, unde înscrisese 22 de goluri în 46 de meciuri din sezonul trecut de ligă secundă. Are 23 de ani, deci încă poate crește, iar în presezon a marcat de trei ori.
Moussa Djenepo, considerat de unii comentatori drept „noul Sadio Mane”, a venit în schimbul sumei de 14 milioane de Lire, de la Standard Liege. Internaționalul din Mali are 21 de ani, joacă în banda stânga și vine cu un palmares de 7 goluri și 3 pase decisive în stagiunea trecută din Belgia. Pentru că a participat la Cupa Africii pe Națiuni, unde echipa sa a ieșit in optimi (învinsă de Coasta de Fildeș), Djenepo a avut o vacanță prelungită și a apucat să joace doar câteva minute în ultimul amical al verii, pentru Southampton.

Sofiane Boufal a revenit din împrumutul la Celta, Wesley Hoedt de la Lazio, Guido Carillo de la Leganes, iar campionul european Cedric Soares s-a întors după stagiunea la Inter. 54 de milioane de Lire a plătit, în trecut, Southampton pentru cei 4 fotbaliști, doi defensivi, doi ofensivi, care completează lista de „achiziții” a clubului, dar rămâne de văzut dacă vor fi în planurile managerului.
Până acum în amicalele de presezon Guido Carillo nu a fost deloc utilizat, în timp ce Cedric și Wesley Hoedt au fost folosiți din diferite posturi, rezerve sau titulari, iar Sofiane Boufal a revenit recent de la Cupa Africii.
Amicalele, motive de optimism
Programul de presezon al celor de la Southampton a fost constituit din cinci amicale. Principalii fotbaliști care s-au remarcat au fost Ings și Adams, probabil titularii din atac în noul sezon.
SCR Altach 1-1 Southampton
Preston North End 1-3 Southampton
Guangzhou 0-4 Southampton
Feyenoord 1-3 Southampton
Southampton 2-0 FC Köln
Primul 11 și meciul debutului de sezon
Un posibil prim „11” ar arăta așa:
Gunn (P) – Valery, Yoshida, Vestergaard, Bertrand – Ward-Prose, Hojberg – Redmond, Adams, Long – Ings.
În urma acestor argumente prezentate, cred că Southampton va acea în acest sezon o evoluție mult mai bună față de cea din ultimele două sezoane. Echipa arată bine, atmosfera e una pozitivă, iar stilul este mult mai ofensiv și plăcut fanilor. De la venirea lui Ralph Hasenhüttl, pe Saint Mary’s Stadium se joacă un alt fotbal și dacă se vor corecta și greșelile din apărare aceștia pot spera la o revenire în Top 10.
Programul primele cinci etape din Premier League este unul echilibrat: Burnley (deplasare), Liverpool (acasă), Brighton (acasă), Manchester United (deplasare) și Sheffield United (acasă). 9 puncte din primele 15? Posibil, deși în Premier League se poate întâmpla absolut orice, oricând.
Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:
- Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
- Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
- Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.