
„Audere est facere” – acesta este sloganul celor numiți si Lilywhites, in traducere: „A îndrăzni înseamnă a face” – Tottenham Hotspur, club de tradiție al fotbalului englez, fondat in anul 1882, la doar 5 ani de la declararea independentei României (ca sa facem o paralela intre jocurile care se practicau la momentul respectiv in cele doua parți ale Europei). Cei care au pus bazele clubului sunt un grup de elevi de origine ebraică iar culorile echipamentului actual, blue-navy si alb au fost adoptate in 1898 in onoarea clubului care a câștigat primul campionat din istoria Angliei: Preston North End. Numele echipei are stricta legătură cu Sir Henry Percy, un renumit nobil englez din secolul XIV cunoscut ca si Hotspur, de aici venind si emblema echipei, un cocos de lupta pintenat (spur).
Tottenham Hotspur este primul club britanic care a câștigat o cupa europeană, respectiv Cupa Cupelor in anul 1963 si mai deține alte 2 titluri de campioni ai Angliei in sezoanele 1950-51 si 1960-61; sunt de 8 ori câștigători ai FA Cup, de 4 ori si-au adjudecat League Cup si mai au in palmares 2 Cupe UEFA (in prezent Europa League).
Clubul este deținut de către ENIC International Ltd, o societate de investiții aparținând lui Joe Lewis, un miliardar britanic, iar asociatul acestuia, Daniel Levy este Directorul Executiv al echipei care își desfășoară meciurile de pe teren propriu pe White Hart Lane încă din 1899, actualul stadion fiind construit in 1923 si renovat de mai multe ori pana in prezent.
Spurs vin după un sezon in care au pierdut in ultima etapa locul doi, prinzând totuși un loc onorabil pe podium. Cu un lot de jucători tineri si un antrenor ambițios, Mauricio Pochettino, transferat in 2014 de la Southampton, Tottenham își propune pentru acest sezon o clasare cât mai sus in Premier League cât si un parcurs memorabil in Champions League, competiție in care n-au mai jucat din 2011.
Lotul de jucători, cu o medie de vârstă de aproximativ 25 de ani, a suferit transformări destul de mari in ultimii ani, mai ales după transferul-record al lui Bale la Real Madrid, in acest timp venind câțiva oameni importanți din actuala echipă de bază precum Eriksen, Alderweireld, Alli sau Dier.
Transferurile făcute in aceasta vara au fost puține la număr, cei veniți fiind Vincent Janssen de la AZ Alkmaar pentru 22,10 milioane Euro si Victor Wanyama de la Southampton pentru 14,40 milioane Euro, iar cei care au părăsit clubul sunt Alex Pritchard la Norwich pentru 9,40 milioane Euro si Federico Fazio la AS Roma pentru 1,20 milioane Euro.
Sistemul de joc practicat de Mauricio Pochettino este 4-2-3-1, cu doi mijlocași la închidere dintre care unul are si rol de construcție, fiind ceva mai avansat, preferații acestui post fiind Dembélé si Mason.
Lotul de jucatori:
Portari:
– Hugo Lloris – Franta, 29 de ani, căpitanul echipei si om de baza al apărării, titular incontestabil încă de la sosirea la echipa, acum 4 ani.
– Michel Vorm – Olanda, 32 de ani, rezerva lui Lloris, prinde meciuri ca titular in special in Cupa Ligii sau in FA Cup.
Fundași:
– Toby Alderweireld – Belgia, 27 de ani, fundaș central sau lateral stânga, cel mai important om din apărare, campion al Spaniei cu Atletico Madrid si cu 2 sezoane excelente in Anglia, primul la Southampton si cel de-al 2-lea la Spurs anul trecut.
– Jan Vertonghen – Belgia, 29 de ani, fundaș central sau lateral stânga, creierul apărării, in prezent accidentat, așteptat sa se reîntoarcă pe teren la începutul lui septembrie.
– Kevin Wimmer – Austria, 23 de ani, fundaș central sau lateral stânga, cu potențial foarte mare, adus anul trecut de la FC Köln.
– Danny Rose – Anglia, 26 de ani, fundaș lateral stânga, cu o capacitate mare de efort si o viteză buna, poate avea meciuri cu rol decisiv datorita incursiunilor in atac.
– Ben Davies – Tara Galilor, 23 de ani, fundaș lateral stânga, rezerva pe post a lui Rose, variantă destul de buna când titularul este accidentat.
– Kyle Walker – Anglia, 26 de ani, fundaș lateral dreapta, se remarca prin viteză si rezistentă in duelurile cu atacanții adverși, însă are momente când pleacă in atac și își uita postul descoperit.
– Kieran Trippier – Anglia, 25 de ani, fundaș lateral dreapta, genul de jucător de care nu iți pare rău daca l-ai vedea plecat.
– DeAndre Yedlin – Statele Unite ale Americii, 23 de ani, fundaș lateral dreapta, merită mai multe meciuri ca titular in acest sezon.
Mijlocași:
– Eric Dier – Anglia, 22 de ani, mijlocaș la închidere, folosit la nevoie și ca fundaș central sau lateral dreapta, in creștere evidentă de la un sezon la altul, oferă încredere si stabilitate pe faza defensivă; bun executant de lovituri libere.
– Victor Wanyama – Kenia, 25 de ani, mijlocaș la închidere, sosit in această vară la Spurs, in mod normal rezerva lui Dier, jucător de forță, are apetit ridicat pentru cartonașe, de multe ori de culoare roșie.
– Nabil Bentaleb – Algeria, 21 de ani, mijlocaș la închidere si ocazional ceva mai avansat, are potențial bun de creștere in condițiile in care i se oferă mai multe minute pe teren.
– Mousa Dembélé – Belgia, 29 de ani, mijlocaș central, in prezent suspendat in urma altercației avute cu Diego Costa in meciul cu Chelsea; jucător tehnic însă mult prea lent pentru acest nivel.
– Ryan Mason – Anglia, 25 de ani, mijlocaș central si la nevoie închizător, se remarcă prin viteză in joc si pressing, o variantă destul de bună ca rezervă si eventual titular in FA Cup si Cupa Ligii.
– Dele Alli – Anglia, 20 de ani, mijlocaș central sau ofensiv, a avut un sezon remarcabil devenind indispensabil pentru echipa pe faza ofensiva si autor al unuia dintre cele mai frumoase goluri in sezonul trecut.
– Tom Carroll – Anglia, 24 de ani, mijlocaș central sau ofensiv la nevoie, a apărut sporadic in echipa, însă cu prestații destul de bune, arătând ca poate si își dorește mai mult.
– Christian Eriksen – Danemarca, 24 de ani, mijlocaș ofensiv si eventual lateral stânga, bun executant de lovituri libere si de colț, buna viziune in joc si pase precise, deficitar însă la forță si viteză.
– Josh Onomah – Anglia, 19 ani, mijlocaș ofensiv, poate acoperi si posturile de extremă dreapta sau stânga, un produs al clubului cu potențial mare având ca principale calități viteza, forța si șutul la poarta.
– Nacer Chadli – Belgia, 27 de ani, mijlocaș de bandă stângă, poate juca si pe partea dreaptă la nevoie, se remarca prin inconstanță, având perioade de joc cu rol decisiv in stabilirea rezultatului final urmate de meciuri in care este practic invizibil.
– Érik Lamela – Argentina, 24 de ani, mijlocaș de bandă dreaptă, dar poate alterna schimbând postul pe stânga, jucător de la care se aștepta foarte mult când a fost adus de la AS Roma, însă cu prestații slabe in cei 3 ani de când este la Spurs. Totuși, in lipsa concurenței pe post, poate beneficia de mai multe minute pe teren si posibilitatea de a demonstra ca a meritat efortul financiar.
Atacanți:
– Heung-Min Son – Coreea de Sud, 24 de ani, extremă stângă sau vârf împins, jucător care iese in evidență printr-un efort susținut hârțuind defensivele adverse și la nevoie un altruist pasator.
– Clinton N’Jie – Camerun, 22 de ani, extremă stângă sau vârf împins, adus anul trecut de la Olympique Lyon pentru 14,10 milioane de Euro, dar care deocamdată nu a demonstrat ca merita prețul. Vârsta este însă in favoarea lui.
– Harry Kane – Anglia, 23 de ani, vârf împins, poreclit Hurricane (Uraganul), a demonstrat prin cele 49 de goluri marcate in 86 de meciuri jucate in Premier League ca este un pericol pentru adversari, însă mai are mult de lucrat la capitolul altruism in condițiile in care atunci când are mingea la picior, uită că are si coechipieri.
– Vincent Janssen – Olanda, 22 de ani, vârf împins, adus anul acesta din postura de golgheter al Eredivisie cu 27 de goluri marcate, o concurența bine-venită pentru Kane, iar speranța mea este ca el sa termine campionatul ca titular impunându-se prin prestațiile din teren.
Ca si concluzie, prevăd încă un campionat reușit pentru Tottenham in care vor prinde un loc de Europa League, locurile 1-4 fiind un țel greu de atins in condițiile in care sunt implicați in Champions League si luând in calcul implicarea si cheltuielile contra-candidatelor. Prestația din cupele europene cred ca va fi la nivelul așteptat, adică optimi in Liga Campionilor sau sferturi in Europa League in cazul in care vor lua locul 3 in grupe.
Îmi doresc ca până la sfârșitul campaniei de transferuri să se facă încă 2 achiziții, un mijlocaș de bandă dreaptă cu valoare de prima echipă, gen Mahrez si un fundaș central ca rezervă si comparabil ca valoare cu Wimmer.
Si încă ceva:
Oh when the spurs go marching in,
I wanna be in that number!
Oh when the spurs go marching in!