Fotoliul de manager al lui Manchester United este unul extrem de incomod. Cu greu găsește alte două sau trei cluburi unde un tehnician să fie sub mai multă presiune decât pe Old Trafford, asta mai ales din 2013 încoace, când cel mai bun manager din istoria clubului (și probabil chiar a fotbalului) a ieșit la pensie. De atunci la cârma echipei s-au aflat, pe rând: un antrenor de carieră în Premier League, doi manageri cu palmaresuri uriașe în fotbalul european, dar și doi foști elevi ai lui Sir Alex Ferguson însuși. Iar astăzi, se pregătește să-i urmeze al treilea, ca interimar înaintea unui alt interimar, care să conducă echipa până la finalul sezonului, când următorul manager al lui Manchester United ar urma să fie numit. Cel puțin acesta pare să fie planul lui Manchester United, club care a avut doar 22 de manageri permanenți în aproape 130 de ani de istorie…

Man United nu (mai) are timp de experimente

Trei trofee în 7 sezoane, niciunul major. Așa arată un calcul de ROI (Return On Investment), din punct de vedere strict fotbalistic, pentru Manchester United, din 2013 până astăzi. FA Cup cu van Gaal, apoi Cupa Ligii și Europa League, ambele în primul și singurul sezon bun al lui Mourinho la United au venit în vitrina clubului, iar suma investă trece de 1.2 miliarde de Lire. De 9 ori și-au stabilit Diavolii Roșii un nou record de sumă plătită pentru un fotbalist, timp în care n-au nimerit nici măcar un singur manager potrivit.

Carrick este caretaker, nici măcar interimar. Acesta ar trebui să fie un semn bun pentru suporterii lui Man United, pentru că indică reticența conducerii de a mai încerca încă un experiment. Pentru că Solskjaer a fost, din prima secundă, până în ultima, un experiment. A mers o vreme, dar nu a demonstrat la niciun moment că poate aduce trofee, iar seceta e deja una extrem de lungă. Respectul pentru club și pentru filosofia de joc a celui mai mare care a fost vreodată în același fotoliu nu sunt de ajuns pentru a avea succes în 2021.

Manchester United nu poate pretinde că este o echipă de top (“biggest club in the world”) dacă nu-și poate convinge ținta pentru fotoliul de manager să înceapă munca pe Old Trafford imediat. Iar dacă nu are o țintă, variantă care ar explica de ce nu a fost concediat Solskjaer imediat după 0-5 cu Liverpool, atunci situația este cu adevărat jenantă.

Presa va scrie toate numele posibile în următoarele săptămâni, fiecare cu “sursa” sigură a informației. Pochettino de la PSG, Zidane și Brendan Rodgers de la Leicester sunt numele pe care le vom vedea cel mai des și nu trebuie să se îndoiască nimeni că Manchester United n-ar avea banii necesari pentru a-i aduce. Însă nu ar fi cazul să ne întrebăm ce trebuie să conțină CV-ul celui care va fi următorul manager al lui Manchester United?

Ce trebuie să știe următorul manager al lui Mancheste United?

Orice nume vei vedea într-o știre cu zvonuri, întreabă-te dacă știe:

Să gestioneze un vestiar extrem de complicat. Cristiano Ronaldo, Pogba, De Gea și Bruno Fernandes se văd, fiecare în felul lui, în roluri de lideri. Asta în timp ce banderola de căpitan i-a fost dăruită celui mai scump fundaș din istoria fotbalului, iar el a ales s-o arunce pe jos când a fost eliminat într-un meci pierdut împotriva unei nou-promovate. Să fie necesară schimbarea căpitanului, ca primă măsură care să ducă echipa într-o nouă direcție? Managerii pentru care a jucat Ronaldo în cariera sa de până acum și alături de care a câștigat trofee: Ferguson, Mourinho, Zidane, Ancelotti, Sarri și Allegri. Următorul manager al lui Manchester United trebuie să vină cu experiența unor vestiare grele. Numerăm pe degetele de la o mână potențialii candidați din fotbalul de astăzi.

Să oprească regresul unor jucători de top. Bruno Fernandes e o umbră în acest sezon. Harry Maguire e o glumă în acest sezon. Aaron Wan-Bissaka e un sfert din jucătorul cumpărat de la Crystal Palace acum doi ani. Poate că nu e neapărat treaba managerului să-i mențină și să le crească nivelul, dar el alege echipa de antrenori care are acest obiectiv, iar Solskjaer, în mod cert, nu a știut să-și aleagă echipa de colaboratori. Manchester United are enorm de mult talent în lot, dar trebuie folosit și crescut pe structura unui plan tactic clar.

Să pregătească toate fazele jocului de fotbal. Nu există campioane care să facă un singur lucru bine, poate de la uluitoarea Leicester condusă de Don Claudiu Ranieri, campioanele Angliei au fost echipe complete și extrem de eficiente. Manchester United primește goluri ca o echipă de amatori, asta a fost problema constantă din era Solskjaer. Defensiva este 100% opera managerului în fotbalul de azi, fiind compartimentul în care talentul individual e mai puțin important decât organizarea tactică. Următorul manager al lui Manchester United trebuie să fie versatil.

Să identifice repede singura problemă reală de lot de la Manchester United. Lipsa unui mijlocaș defensiv de top. Un singur transfer și uriașul puzzle e complet, la Manchester United nu lista de jucători e problema. Se poate și fără, dar șansele sunt seminificativ mai mici.

Să trăiască sub o presiune imensă. Clubul e uriaș, lotul e foarte bun, banii nu lipsesc, așteptările nu pot fi de mediocritate. Manchester United încearcă să se reinventeze de 8 ani, fără mare succes. Oricine va fi următorul manager al clubului, va prelua pe umeri toate nereușitele predecesorilor săi și va trebui să fie dispus la suferință pentru a câștiga un nou titlu, într-un campionat în care oricine te poate bate oricând.

Cine crezi că poate îndeplini toate criteriile de mai sus?

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe FacebookInstagramYouTube și Discord.

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *