Pe 15 septembrie 1999 avea loc cel mai important meci al lui Chelsea din istorie. Un meci cu AC Milan terminat 0-0. Primul 11 de atunci era: De Goey, Ferrer, Leboeuf, Desailly, Babayaro, Petrescu, Deschamps, Wise, Poyet, Zola și Flo. Însă totuși de ce este cel mai important? A fost primul meci pe care l-am văzut și care m-a făcut să mă îndrăgostesc de ambele echipe. De Milan voi povesti cu o altă ocazie. Însă legat de Chelsea este o dragoste pe care nu o pot explica – să fi fost faptul că era un român în echipă și m-am simțit oarecum complice la jocul lor? Să fi fost faptul că echipa era din Londra și de când mă știu eu iubesc orașul Londra? Sunt multe motive posibile, însă mereu voi ține minte sentimentele născute de Zola și Wise în acel meci la fazele create de ei.
În seara lui 10 martie 1905 a fost fondat Clubul Chelsea în barul The Rising Sub (astăzi numit The Butcher’s Hook), vizavi de strada Fulham Road. La început ne numeam Pensionarii, după care am devenit Albaștrii. Jucăm pe Stamford Bridge și avem o capacitate de 41 798 de locuri. Ca trofee am câștigat: 1 * Europa League, 1 * Champions League, 5 * Campioni ai Angliei, 7 * FA Cup, 2 * European Cup Winners Cup, 5 * League Cup, 2 * Community Sheild, 2 * Charity Shield. Mai jos aveți și anii pentru unele din ele. Pe majoritatea le-am selectat pentru a arăta că acest club avea sânge de campioană și înainte de era Abramovici. Cu siguranță venirea lui Roman Abramovici în 2003 ne-a transformat și mai mult în ceea ce suntem azi: campioni nu numai ai Angliei, dar și campioni ai unui continent.
2012/2013 Europa League
2011/2012 Champions League
1954/1955 Campioni ai Angliei
2000,1997, 1970 FA Cup
1998,1971 European Cup Winners Cup
1998, 1965 League Cup
1955 Charity Shield
Pe scurt, la linkul următor avem distrugerea unui mit: Chelsea nu avea istorie inainte de era Abramovici.
Înainte de era Abramovici (2003), Chelsea a avut o serie de antrenori de success, printre care enumăr pe: Ted Drake (1952-1961), Dave Sexton (1967 – 1974), Ruud Gullit (1996-1998) și Gianluca Vialli (1998-2000). Deși și-au pus amprenta pe club la nivel de suporteri și istorie, niciunul nu a reușit ce a reușit Jose Mourinho (2004-2007, 2013-2015) să facă: de la mind games cu antrenorii și presă, la un stil de joc bazat pe o inteligență tactică superioară și la o serie de rezultate deosebite pe toate planurile. Durerea maximă a lui cu siguranță este necastigarea Ligii Campionilor cu Chelsea. Lucru realizat de mărețul Roberto Di Matteo. Vă recomand să vedeți parcursul lui Chelsea în Champions League (2012) în aceste două filmulețe:
Sunt câteva momente pe care aș vrea să le menționez din istoria lui Chelsea pe care le consider a fi de mare valoare sentimentală pentru fanii clubului, dar și pentru cei care iubesc fotbalul cu adevărat, însă voi menționa doar unul.
Cu o săptămâna după moartea mamei sale, Frank Lampard (poate cel mai mare jucător din istoria clubului) a ales să bată penalty-ul din semi-finalele Ligii Campionilor împotriva lui Liverpool. Comentariile live pe care le-am auzit și atunci: “Can you even begin to imagine what is going through Frank Lampard’s mind at this very moment?” și “good luck mate!” și acum mă fac să tremur de emoții. Un penalty care a însemnat 3-2 împotriva lui Liverpool. Un 3-2 care i-a dus în finala Ligii Campionilor. Un penalty care nu poate fi descris de nimeni în cuvinte. Poate doar să fie privit aici:
După un sezon complet ratat 2015-2016 pentru Chelsea, a venit Antonio Conte. El încearcă să reconstruiască pe Albaștrii. Cea mai mare provocare a lui de până acum. Antonio Conte va fi al 5-lea antrenor italian la Chelsea după Vialli, Ranieri, Di Matteo și Ancelotti. Și al 10-lea antrenor în era Abramovich.
Cine este totuși Antonio Conte?
Este un antrenor care la început de carieră a folosit la Bari și Siena formația pe stil de atac 4-2-4. Însă la Juventus a abandonat-o pentru a-l include pe Pirlo în formație, lucru care i-a și “relansat” cariera lui Pirlo. La Juventus ca și la națională a folosit un 3-5-2. În campionatul Italiei, Conte a fost împărat câștigând 3 titluri consecutive, însă în Europa nu a fost același leu. De exemplu împotriva lui Bayern Munchen a pierdut în sferturi cu 4-0 (tur+retur).
Însă ce vom vedea la Chelsea? Mai întâi să vedem jucătorii pe care îi are Chelsea și ce a jucat în pre-sezon.
Portari:
Jamal Blackman – portarul al 3-lea al lui Chelsea
Asmir Begovic – rezervă clară a lui Courtois, portar de 1,98 m și de picior drept
Thibaut Courtois – titularul clar al lui Chelsea, portar de 1,99 m și de picior stâng
Fundași (i-am notat după poziția principală a lor):
(accidentat) Kurt Zouma – center back classic de picior drept, ar putea începe din nou la începutul lui septembrie
(accidentat) Branislav Ivanovic – fundaș dreapta de meserie s-a accidentat și el recent și ar putea rata primele meciuri ale lui Chelsea din noul campionat
(împrumut) Baba Rahman – fundaș împrumutat la Shalke pentru că ar fi prea ofensiv pentru gustul lui Conte: http://www.skysports.com/…/baba-rahman-too-attacking-for-ch…
Gary Cahill, Papy Djilobodji, Matt Miazga, John Terry, Michael Hector – toți sunt fundași centrali și au fost testați în meciurile de pregătire. Cred că titularii vor rămâne Terry și Cahill. Terry căpitan în continuare.
Kenedy, Cuevas – cei doi sunt fundași stânga. Nu cred că vreunul va fi titular în formația lui Conte.
Azpilicueta, Ivanovic, Kane, Ola Aina – cei 4 sunt fundași dreapta de meserie. Însă s-a văzut că Azpi și Ivanovic pot juca pe posture multiple. Azpi fundaș stânga, Ivanovic fundaș central. Ola Aina este de urmărit – a fost promovat de la Chelsea U23 și pare promițător. Sunt site-uri care-l dau titular în următorul sezon. Însă eu cred ca va fi rezervă. Este foarte greu să-i scoată momentan din echipă pe experimentații fundași ai lui Chelsea.
Mijlocași:
Nu voi trece prin toți mijlocașii. Doar prin cei noi sau cele mai interesante variante ale lui Conte.
Ruben Loftus-Cheek – poate cel mai promițător jucător produs de Chelsea în ultimii ani. Următorul Lampard i se spune. Momentan este doar la nivel de promisiune. A jucat în meciurile amicale, însă nu a strălucit. Este interesant că a jucat și atancant în unul din meciurile amicale.
Juan Cuadrado – mijlocaș dreapta, a jucat în meciurile de pregătire. De exemplu în meciul cu Liverpool l-a înlocuit pe Moses. Amândoi ar juca conform strategiei (care încă nu se știe exact care va fi, însă putem ghici/intui/bănui și analiza) lui Conte pe același post. Amândoi sunt mijlocași dreapta, deci ar face sens.
Oscar, Pedro – jucători pe care eu îi vedeam transferați deja de la Chelsea din motive diferite. Oscar nu este suficient de constant pentru pretențiile la titlu ale lui Chelsea. În unele meciuri poate fi genial, iar în altele complet absent. Iar Pedro pentru că nu joacă suficient de mult titular.
N’Golo Kante – unul din jucătorii mei preferați de la Leicester a ajuns la noi. Extraordinar transfer: http://www.fourfourtwo.com/…/stats-zone-premier-league-play…
Atacanți:
Michy Batshuayi – achiziție de la Olympique Marseille. Un atacant foarte bun după părerea mea, însă nu mi se pare chiar pe stilul de forță din Anglia, ci mai degrabă pe stilul lui Eden Hazard. Un stil de pase și de rapiditate. Sper să crească acest lucru la Chelsea în sezonul care vine. Să nu mai fie la fel de previzibilă ca sezonul trecut.
Loic Remy – de asemenea mă așteptăm să plece până acum. Nu cred că va prinde prea ușor un meci la Chelsea.
Patrick Bamford și Bertrand Traore – doi atacanți tineri. Șansele lor vor fi destul de mici în acest sezon în cazul în care se joacă 4-2-4 cu un atacant suport pentru Diego. Prima șansă o va avea Michy. Însă în meciurile de pregătire l-am văzut și pe Traore ca atacant suport.
Nu am insistat prea mult pe jucători ca discuție individuală pentru că cel mai interesant va fi la partea de tactică. Ce va face Conte?
Rapid Viena 2 – 0 Chelsea
În prima parte a primului meci noul antrenor al lui Chelsea nu a schimbat tactica. A folosit tactica 4-2-3-1 cu următorul prim 11: Begovic; Ivanovic, Terry, Djilobodji, Baba Rahman (Aina 46’); Mikel (Chalobah 58), Matic (Traore 78); Willian (Kenedy 72), Loftus-Cheek (Oscar 46’), Moses (Atsu 80); Diego Costa (Remy 72). O înfrângere clară – a arătat din nou slăbiciunile lui Chelsea în apărare. Însă la finalul meciului Chelsea juca 4-2-4.
Pellets 0 – 3 Chelsea
În al doilea meci a continuat cu strategia cu care a încheiat primul meci: 4-2-4. Echipa folosită: Begovic, Ivanovic, Terry (c) (Miazga 89), Djilobodji (Hector 58), Aina, Oscar (Chalobah 73), Matic ( Mikel 85), Willian (Atsu), Traore (Loftus-Cheek 58), Moses (Kenedy 89), Diego Costa (Batshuayi 58). În partea centrală a mijlocului i-a folosit pe Oscar și Matic. În atac Costă care l-a avut partener pe Traore. Se fie oare 4-2-4 tactica de viitor la Chelsea?
Liverpool 0 – 1 Chelsea
Al treilea meci din care am apucat să văd părți bune din el arată o echipă Chelsea ultra defensivă. De altfel, Conte a fost și criticat de acest aspect. Va fi Chelsea și mai defensivă decât era pe vremea lui Mourinho? A continuat cu tactica 4-2-4: Begovic; Aina, Cahill, Terry (c), Azpilicueta; Fabregas, Matic; Willian (Pedro 67), Traore (Batshuayi 67), Loftus-Cheek (Chalobah 72), Moses (Cuadrado 67). În acest meci Fabregas a luat roșu pentru o intrare cu talpa la Ragnar. Conte și Fabregas și-au cerut scuze pentru acest incident: http://www.espnfc.us/…/chelseas-antonio-conte-and-cesc-fabr…
Unii analisti observa ca acest 4-2-4 este de fapt un 4-4-2 sau un 4-5-1 in functie de cum decurge jocul:
http://www.espnfc.us/…/five-things-we-learned-from-chelseas…
Eu cred că momentan Conte are clar o tactică în minte, însă caută jucătorii și îi testează să vadă ce valențe au. Se vehiculează inclusiv că Moses ar prinde primul 11, lucru destul de dificil la ce jucători are Chelsea la mijloc.
Real Madrid 3-2 Chelsea
Un meci care o arată pe Chelsea suferind în continuare în departamentul defensiv. Real Madrid a condus cu 3-0 și putea să fie și mai mare diferența de scor, însă jucătorii lui Real fie au fost ghinioniști, fie au dorit să facă mai mult decât trebuia în diferite faze. Conte continuă cu tactica 4-2-4 cu următoarea echipă: Begovic ( Courtois 46), Aina, Cahill, Terry (c), Azpilicueta; Oscar (Chalobah 46), Matic; Willian (Cuadrado 46), Traore (Moses 75), Loftus-Cheek (Batshuayi 46), Pedro (Hazard 65). În acest meci Ola Aina s-a văzut ca este încă mult sub titularii lui Chelsea, el fiind ușor depășit de Marcelo de fiecare dată.
Milan 1 – 3 Chelsea
Un alt meci, aceeași tactică 4-2-4: Courtois; Aina (Ivanovic 59), Terry (c), Cahill, Azpilicueta; Matic (Chalobah 29), Fabregas (Oscar 59); Willian (Cuadrado 79), Traore (Hazard 52), Costa (Batshuayi 59), Moses (Kante 52). Deși a fost o victorie relativ ușoară cu Milan, Chelsea nu este încă acolo unde ar trebui din punct de vedere defensiv. Cu trei mari ratări pe piața fundașilor: John Stones, Leonardo Bonucci și Kalidou Koulibaly, Conte are mari dileme pe partea defensiva:
http://www.espnfc.com/…/defensive-dilemma-for-antonio-conte… , mai ales ca Aina si Cahill au fost foarte slabi in momente cheie ale meciurilor de pregatire. Ma gandesc ca vor urma transferuri pentru postul de fundas central. Avem nevoie neaparat aici de un fundas central de o inteligenta ridicata pentru a putea prelua stafeta de la JT.
Urmează ultimul meci de pregătire cu Werder Bremen de pe 7 august.
Campionatul începe cu o lună august bună aș spune. Primul meci care va fi foarte dificil împotriva lui West Ham, însă urmează meciuri cu Watford și Burnley. În acest fel Conte va avea timp să pună bazele noii tactici 4-2-4 sau 4-4-2 sau 4-5-1 așa cum am văzut în aceste meciuri. Oare va schimba Conte pe Chelsea sau Chelsea îl va schimba pe Conte să rămână la 4-2-3-1 ? Rămâne de văzut.
Dacă acum câteva luni presa vedea următorul 11: Courtois, Rahman, Cahill, Bonucci, Azpilicueta, Fabregas, Pogba, Hazard, Traore, Costă, Willian; sau alte variante. Într-un spirit cred că Chelsea va juca în următoarea formulă: Courtois, Ivanovic, Cahill, Terry, Azpilicueta, Kante, Fabregas, Hazard, Batshuayi, Willian, Costa. Sper că acesta să fie acel 4-2-4 ofensiv de care tot spune Conte ca vrea să-l aplice la Chelsea. Însă dacă e să rămânem mai “realisti” și să avem în vedere istoria recentă a lui Chelsea în care ea juca închis, nedând șanse adversarilor să creeze, o tactică perfectă defensivă și de echipă determinată, cred că vom avea un 4-4-2 ca așezare în teren. Aceasta transformându-se în 4-2-4 pe faza ofensivă și într-un 4-5-1 pe faza defensivă.
Din punctul meu de vedere Chelsea suferă în apărare (acesta ar fi punctul slab) deoarece John Terry are 35 de ani (în decembrie face 36) și nu știu cât ar mai putea face față stilului de joc în Anglia și în plus Conte are un stil energic – așa cum am văzut la Euro unde Italia a fost printre echipele care alergă cel mai mult. De asemenea Ivanovic, Cahill, Azpiliqueta nu mi se par a avea o presiune de pe bancă, iar această lipsă de competiție nu este benefică. Punctul forte al lui Chelsea este mijlocul unde se pare că Moses și Cuadrado ar intră în planurile lui Conte – însă poate aceste meciuri amicale sunt doar să vadă dacă ar face față la Chelsea sau sunt de vândut. Dar nu acesta este motivul principal, ci faptul ca are o plajă mare de jucători de unde poate alege. Sunt totuși câteva semne de întrebare legate de viitorul jucătorilor: Matic, Oscar despre care se spunea (zvonuri dese în presa) că vor pleca; de jucătorii tineri precum: Kenedy, Loftus-Cheek, Chalobah și jucători care fie au fost împrumutați, fie sunt variantele 3-4 pe posturile respective: Moses, Cuadrado, Remy.
Nu dau nicio predicție unde ar putea termina Chelsea – mi se pare foarte greu, mai ales că sezonul trecut a fost unul greu de descris, iar acum au venit mulți antrenori și multe echipe sunt în reconstrucție. Abia aștept noul campionat în care Albaștrii vor juca împotriva unor creații ale unor genii fotbalistice: Mourinho și Guardiola; ale unor oameni care înțeleg fotbalul altfel și creează echipe care joacă minunat: Pochettino, Bilic, Klopp, Ranieri, Wenger, Koeman.
May the best team win!
Surse:
http://www.chelseafc.ro/istoric/
http://www.chelseafc.com/the-club/club-history/1900.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Chelsea_F.C.
2 replies on “Chelsea – previziuni din presezon”
[…] Puteți citi aici previziunele noastre despre echipa londoneză, din presezon, când încă nu se ef… […]
[…] Puteți citi aici previziunele noastre despre această echipă, din presezon, când încă nu se efe… […]
Comments are closed.