
”I told them, if you keep a clean sheet, I will buy pizza for everybody. I think they were waiting for me to offer a hot dog too!” (Claudio Ranieri oferind un insight din vestiarul lui Leicester din sezonul în care Vulpile au luat titlul)
Toți antrenorii râvnesc un clean sheet și se enervează dacă echipa lor primește un gol pe final de meci, chiar dacă scorul e 5-1. Toți portarii se mândresc cu meciurile fără gol primit, iar la final de sezon se trage linie pentru trofeul Golden Glove. Deși punctele luate la fluierul de final sunt cele care contează, foarte multă lume tânjește după un clean sheet. Asta pentru că un clean sheet dă încredere echipei și în același timp e motiv de mândrie.
„He prized clean sheets more than the housekeepers at the Ritz.” (Garry Birtles despre Brian Clough)
Definiție
(to keep) a clean sheet
/ kliːn ʃiːt /
să nu permiți adversarului să marcheze vreun gol într-un meci.
Originile termenului „clean sheet”
În cazul clean sheet-ului, originile termenului nu sunt concrete, însă multe voci fac referință la anii 1930. Pe atunci, reporterii ar fi folosit câte o bucată de foaie diferită pentru fiecare tip de eveniment petrecut pe teren. Dacă o echipă nu primea gol, atunci rămânea foaia curată (traducerea mot-a-mot a termenului).
Recorduri
- în Premier League, Petr Cech deține recordul pentru cele mai multe clean sheet-uri reușite în același sezon (24).
- în Premier League, Petr Cech deține recordul pentru cele mai multe clean sheet-uri reușite în total (202), fiind urmat de David James (169) și Mark Schwarzer (151).
- în Premier League, Edwin van der Sar deține recordul pentru cele mai multe clean sheet-uri consecutive (14).
- de la startul Premier League (1992), 15 portari au reușit să realizeze cel puțin 100 de clean sheet-uri. Primii au fost Tim Flowers și Erik Thorstvedt (într-un 0-0 dintre Spurs și Southampton, chiar la debutul Premier League), iar primul care a ajuns la 100 a fost Peter Schmeichel. Cech e primul care a trecut de bariera de 200, dar și cel care a ajuns la cota 100 cu numărul cel mai mic de meciuri. (O bere lui Mou, nu?)
- Manchester United deține recordul de clean sheet-uri în Premier League (452). Diavolii sunt urmați de Chelsea (426) și Arsenal (408).
- în Champions League, Iker Casillas a reușit cele mai multe meciuri fără gol primit (57). Aceste este urmat în top 5 de Gianluigi Buffon (51), Petr Cech (49), Manuel Neuer (42) și Victor Valdes (45).
Sursa foto: bbc.co.uk; Date: premierleague.com; uefa.com.
Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:
- Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin e-mail.
- Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
- Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.