După ce la mijlocul săptămânii fotbalul a continuat atât în Premier League dar în competițiile europene, weekendul acesta avem parte de o etapă atipică, cu doar patru meciuri programate, în cea mai puternică ligă din Anglia.

Wolves v Leeds – vineri, ora 22:00

După ce a avut trei înfrângeri consecutive, Wolves a redresat „haita” și a reușit să câștige ultimele două meciuri jucate în Premier League. Oaspeții au reușit și ei să oprească o serie de șase meciuri fără victorie, iar golul din prelungirile meciului cu Norwich a adus și prima victorie pe care noul antrenor, Jesse Marsch, o obține pentru Leeds. Se întâlnesc două echipe care au un sezon la poluri opuse atât ca formă dar și ca rezultate, Wolves fiind la unul dintre cele mai bune sezoane din ultimii ani, în timp ce Leeds este în pericol să ajungă pe locurile de retrogradare. Oaspeții au pierdut ultimele trei meciuri jucate în deplasare fără să înscrie,  iar în șapte din ultimele opt partide de Premier League au înregistrat scoruri cu peste 2.5 goluri pe meci. Wolves are rezultate pozitive în întâlnirile directe cu adversarul din această etapă, fiind neînvinsă în ultimele șase ocazii, în toate competițiile. Ne așteaptă un meci în care gazdele pleacă cu prima șansă, nivelul de joc dar și calitatea jucătorilor fiind elemente ce înclină balanța spre o victorie a celor de la Wolves.

Aston Villa v Arsenal – sâmbătă, ora 14:30

Villa primește vizita uneia dintre cele mai în formă echipe din acest moment din Premier League. Arsenal a reușit să câștige, atât la pauză cât și la final, ultimele lor patru meciuri jucate în deplasare în campionat și, în ciuda înfrângerii din ultima etapă contra celor de la Liverpool, vine cu moral bun pe Villa Park. Gazdele au pierdut și ele ultimul meci de campionat, cu West Ham, și vor încerca să rămână neînvinse la finalul celor 90 de minute împotriva celor de la Arsenal. Villa a înregistrat peste 2.5 goluri pe meci în șase din ultimele lor șapte partide jucate pe teren propriu în Premier League, în timp ce Arsenal are aceași medie, în deplasare, în același interval de meciuri. Ne așteaptă o partidă foarte disputată din care goluri și ocaziile de gol nu ar trebui să lipsească.

Leicester v Brentford – duminică, ora 16:00

Leicester, în ciuda unui parcurs bun în Europa, are cel mai slab sezon de Premier League din ultimii ani. Ocupă locul 12 în Premier League, la doar trei puncte în fața adversarului din această etapă, Brentford. Oaspeții vin după o victorie foarte importantă, în fața unui rival în lupta pentru salvarea de la retrogradare, iar prezența lui Christian Eriksen în echipa lui Thomas Frank începe să se cunoască, danezul oferind o pasă de gol împotriva celor de la Burnley. Pe foaie, Leicester pare echipa mai bună, cu o experiență mai mare în Premier League. Însă evoluțiile inconstante, oboseala cauzată de partida de Conference League de la mijlocul săptămânii, precum și moralul bun al celor de la Brentford fac din această întâlnire un test greu pentru echipa lui Brendan Rodgers. Cred într-un meci cu o intensitate bună în care ambele echipe vor avea șansa la victorie.

Tottenham v West Ham – duminică, ora 18:30

Ambele echipe se prezintă după ce și-au câștigat meciurile disputate în ultima etapă din Premier League. Mai mult, West Ham vine după o calificare impresionantă în Europa League contra celor de la Sevilla. Este un meci cu miză atât pentru Spurs, echipa lui Antonio Conte fiind la un pas de intrarea in primele 6 poziții ale clasamentului din Premier League, dar și pentru West Ham, care în cazul unui insucess poate să cedeze locul din acest top. În ultimele trei întâlniri directe, în Premier League, Spurs nu a reușit să câștige, echipa lui David Moyes având o medie de două goluri înscrise pe meci. Cred totuși că gazdele pleacă cu prima șansă, absența lui Jared Bowen din echipa oaspeților dar și oboseala cauzată de partida cu Sevilla fiind elemente ce pot înclina decisiv șansele în favoarea celor de la Tottenham.


Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe FacebookInstagramYouTube și Discord.

Mihai n-a vrut să-și completeze profilul, așa că l-au completat colegii de redacție. Pasionat de cricket și oină, fan Margareta Pâslaru și Sofia Vicoveanca, entuziast al goblenului. Președintele fan-club-ului Shane Cojocărel. "Ianoși e regele miștoului cum Jean Pădureanu era regele blaturilor" - apreciere de Dan Dracea, din aprilie 2019.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *