La fel ca precedenta, etapa de Bundesliga din acest weekend pare în aparență una liniștită, normală. Să nu ne lăsăm păcaliți însă de absența derbyurilor sau a așa ziselor meciuri ”de 6 puncte”. Partidele vor fi extrem de disputate deoarece, poate cu excepția a trei echipe aflate într-o zonă liniștită a clasamentului, restul au toate obiective de atins; iar timpul s-a scurs, în etapa 26 suntem pe finalul campionatului și orice pas greșit contează foarte mult. Așadar cu siguranță ”armatele” vor arunca tot ce au mai bun tehnic, tactic și mental în focul luptelor. Iar bătăliile sunt dure în toate punctele de foc ale campionatului.

Bătălia pentru titlu

În Germania se spune că cel mai periculos Bayern e un Bayern rănit. Din punctul ăsta de vedere, eliminarea bavarezilor din Champions League nu e o veste bună pentru Mainz, echipa care vine pe Allianz Arena. De obicei, după un eșec în Europa Bayern își demolează adversara din campionat. Și dacă ținem cont de revenirea de formă evidentă a campioanei din ultimele etape de Bundesliga (victorii cu 5-1 la Gladbach și cu 6-0 cu Wolfsburg), perspectivele pentru o victorie la scor a oamenilor lui Kovac pare de luat în calcul.

Click pe imagine pentru a citi povestea lui Jadon Sancho, noul star adolescent din Bundesliga. Foto: Maja Hitij/Bongarts/Getty Images

Rivala la titlu, Borussia Dortmund, nu prea își poate propune realist vorbind să recâștige primul loc în această etapă. Cu Bayernul având meci pe teren propriu, e cam imposibil să îți propui să îi depășești la golaveraj sau să aștepți mari surprize la München. Ce își dorește cu siguranță BVB e să rămână la egalitate de puncte cu campioana, lucru pentru care va trebui să învingă la Berlin. Meciul se anunță infernal pentru că Hertha e una dintre cele mai bune echipe ale campionatului pe teren propriu (Bayern poate depune mărturie) iar trupa lui Dardai a încurcat-o pe Borussia și în tur, plecând cu un punct de pe Signal Iduna Park. Nu trebuie neglijat nici faptul că Hertha încă mai speră la un loc de Europa League.

Cursa pentru Champions League

Până acum câteva etape Borussia Mönchengladbach părea sigură de locul de Champions League. A venit însă acea serie neagră și Gladbach s-a văzut prinsă în lupta pentru păstrarea unuia dintre cele două locuri (pentru că primele două sunt deja acontate de Bayern și Borussia Dortmund) care asigură calificarea în cea mai importantă competiție europeană. Alături de Gladbach, în această bătălie mai sunt implicate RB Leipzig, Eintracht Frankfurt și Bayer Leverkusen.

În acest moment Gladbach și Leipzig au trei puncte avans față de Eintracht Frankfurt dar n-ar fi exclus să vedem în această etapă o răsturnare de situație și vulturii să urce pe loc de Champions League. Purtați pe valuri de euforia eliminării lui Inter Milano, băieții lui Adi Hütter au teoretic o misiune ușoară pe teren propriu cu codașa FC Nürnberg. Dacă vulturii vor reuși să rămână cu aripile în aer dar cu picioarele pe pământ, fotbalistic nu au cum să nu se impună.

Însă pentru a urca în top 4 au nevoie de eșecul a măcar una dintre echipele aflate în fața lor. Iar din punctul ăsta de vedere testul greu îl are RB Leipzig care merge la Gelsenkirchen. O să vă întrebați de ce ar fi grea o deplasare pe terenul unei echipe unde Fortuna Düsseldorf a câștigat cu 4-0. Eu cred că va fi un meci infernal pentru tauri. Întotdeauna o schimbare de antrenor aduce după sine o resetare mentală a vestiarului. Iar problemele lui Schalke cred că țin în primul rând de aspectul mental. Din punct de vedere valoric nu este o echipă care să se bată la retrogradare iar în weekend sunt toate șansele să arate acest lucru în fața lui Leipzig care în ciuda calității lotului nu pare să își regăsească constanța în acest campionat. Egalul de pe teren propriu cu Augsburg de etapa trecută, stă mărturie.

O misiune ceva mai ușoară o are Borussia Mönchengladbach pe teren propriu cu Freiburg. E adevărat, trupa lui Streich e una dintre cele mai solide ale Bundesligii, nu ai voie să o subestimezi iar odată cu îndepărterea de zona periculoasă a clasamentului, joacă de plăcere. Gladbach însă a pierdut trei meciuri la rând pe teren propriu ceea ce este mult prea mult pentru a mai anticipa încă una. În plus, victoria de săptămâna trecută de la Mainz a dat semnalul că acea criză s-a sfârșit. Vom vedea în seara asta dacă semnalul a fost corect sau nu.

În sfârșit, după revenirea de formă cauzată de instalarea pe bancă a lui Peter Bosz, a început și Bayer Leverkusen să spere la un loc de Champions League. Aflată pe locul 6 la un punct în spatele lui Frankfurt, Bayer mai are de așteptat până să aibă șansa concretă de a urcat în acea zonă a clasamentului dar, pentru a se menține aproape de obiectiv are nevoie de victorie pe teren propriu cu Werder Bremen. Ținând cont că Werder e singura echipă care în acest sezon a înscris în fiecare etapă de Bundesliga, probabil că Peter Bosz a început pregătirea tactică cu mesajul ”băieți, în meciul ăsta trebuie să marcăm cel puțin de două ori”

Competiția pentru ultimul loc de Europa League

Nu mai departe de aseară am văzut ce șansă de afirmare poate fi Europa League pentru o echipă germană de condiție medie. Și chiar dacă avem deja 6 echipe care par înfipte foarte solid pe aceste locuri (4 de Champions League și două de Europa League), mai rămâne un loc vacant. În cazul în care finala Cupei Germaniei este câștigată de o echipă din top 6, locul 7 devine unul de calificare pentru Europa League. Iar dacă ne uităm pe clasament și pe prestațiile din acest sezon, putem marca 4 echipe care vânează această poziție: Wolfsburg, Hoffenheim, Werder Bremen și Hertha.

Dacă despre Werder și Hertha am aflat deja că au adversari nu dintre cei mai comozi, lupii lui Labbadia par a avea misiunea cea mai ușoară. Un meci pe teren propriu cu Fortuna Düsseldorf n-ar trebui să ridice mari probleme, mai ales că adversarul este unul fără obiectiv. Dar uneori tocmai asta îl poate face mai periculos. Valoarea gazdelor este însă superioară, singurul element necunoscut din ecuație fiind acela al factorului psihic: cât de mult i-a afectat pe lupi înfrângerea la scor de pe Allianz Arena?

Misiune mai dificilă are Hoffenheim pe Mercedes Benz Arena din Stuttgart. VFB luptă cu disperare să scape de locul de baraj și va oferi o opoziție extrem de puternică. În plus și calitatea lotului e superioară poziției ocupate în clasament. Jocul lui Hoffenheim este unul de multe ori încântător iar valoarea individuală este una de calitate ridicată însă diferența nu e atât de mare încât Nagelsmann să doarmă foarte liniștit înainte de acest meci.

Lupta pentru evitarea retrogradării

Am anticipat deja doi pioni importanți în această bătălie. Schalke, cu bătrânul Huub Stevens interimar speră să iasă din avalanșa înfrângerilor înainte de a fi aruncată în prăpastie iar Stuttgart, încă nu pare să înțeleagă cum cu acel lot nu reușește să scape de locul de baraj. Poate va găsi cheia, soluția acestei probleme în fața lui Hoffenheim dar depinde însă și de rezultatul adversarului direct.

Augsburg are meci pe teren propriu cu Hannover 96. În mod normal o echipă care a pus mari probleme lui Bayern, a învins Borussia Dortmund și a remizat la Leipzig n-ar trebui să rateze cele trei puncte în fața unei grupări aproape retrogradate. Dar Augsburg n-a ajuns în subsolul clasamentului reușind rezultate normale. Totuși, ținând cont de problemele mari ale adversarului, dacă trupa lui Baum își păstrează agresivitatea și răutatea arătate în fața „băieților mari” nu cred că va avea probleme.

Dacă pentru evitarea locului de baraj luptele sunt aprige, în ceea ce privește locurile direct retrogradabile lucrurile par lămurite. Sigur, dacă ne uităm pe clasament, atât Hannover cât și Nürnberg păstrează încă șanse teoretice. Însă aceste șanse teoretice se diminuează de la etapă la etapă iar cele două acumulează înfrângere după înfrângere. În cele două orașe puțini mai cred în salvare și îmi este și mie greu să o fac. Să vedem dacă ne contrazice vreuna dintre cele două în acest weekend.

Iată și clasamentul înaintea acestei etape:

Programul complet al etapei 26 din Bundesliga

VINERI

  • 21.30 Borussia Mönchengladbach – SC Freiburg (Telekom Sport 3)

SÂMBĂTĂ

  • 16.30 VFB Stuttgart – TSG 1899 Hoffenheim
  • 16.30 FC Schalke 04 – RB Leipzig (Digi Sport 3, Telekom Sport 4)
  • 16.30 VFL Wolfsburg – Fortuna Düsseldorf
  • 16.30 FC Augsburg – Hannover 96
  • 19.30 Hertha BSC – Borussia Dortmund  (Digi Sport 4)

DUMINICĂ

  • 14.30 Bayer Leverkusen – Werder Bremen (Digi Sport 3, Telekom Sport 4)
  • 16.30 Eintracht Frankfurt – 1.FC Nürnberg (Telekom Sport 4)
  • 19.00 Bayern München – 1.FSV Mainz (Digi Sport 2, Telekom Sport 4)

Sursă informații tehnice: transfermarkt.com. Surse foto: ran.de, vaaju.com, eurosport.de, english.sina.com

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro, ne găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Youtube și Soundcloud

Arădean fiind am copilărit pe stadionul UTA-ei unde am învățat cu adevărat ce însemnă fotbalul. Sunt fan al fotbalului german și suporter 1.FC Köln. După ani de zile în care urmăresc tot ce mișcă în această zonă îndrăznesc să cred că am ce transmite astfel încât poate și alții să descopere farmecul fotbalului teuton. Mărturisesc și o simpatie ”externă” pentru Arsenal FC.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *