
Klopp șochează din nou lumea fotbalului și preferă să nu apeleze la transferuri pentru a-și spori șansele în atingerea obiectivelor. Cucerirea celui de-al șaselea trofeu Champions League îi asigura un oarecare statut de favorită în recrutarea unor jucători top class. Cu toate acestea, Liverpool decide să nu cumpere doar pentru că alții o fac.
Nu cu multe sezoane în urmă, Anfield-ul oscila sezoanele dezastruoase cu unele decente, marcate prin prezențe entuziasmante în cupele europene. Totuși, lipsa unei constanțe făcea ca atragerea unor jucători de clasă să fie de cele mai multe ori anevoioasă. Venirea lui Klopp în 2015 a schimbat perspectiva, gemanul construind în 4 ani unul dintre cele mai bune loturi din fotbalul mondial.
Cu toate acestea, Liverpool a făcut în vara lui 2019 un Tottenham și a fost inactivă la capitolul sosiri. Momentan, pe Anfield au venit doar doi tineri de 16-17 ani și un portar de back-up. Spre deosebire de londonezi, nu rațiunile financiare au dus la această realitate, ci încrederea pe care Klopp o investește în resursele pe care le are la dispoziție. Pentru el, man-management-ul și sesiunile de antrenament pot aduce un progres mai rapid decât un transfer sonor, care ar avea nevoie de o perioadă de acomodare.
Scouserii nu sunt alarmați. Au mai trecut prin decizii ciudate cu Jurgen și de fiecare dată și-au văzut teoriile demontate în timp. Arnold e mult prea tânăr să fie titular. Robertson e jucător de Championship. Avem nevoie de un atacant de careu, Firmino nu e în stare să marcheze. Henderson este cel mai fad căpitan din istoria lui Liverpool 🙂
Oare câți și-au șters astfel de tweet-uri? Dacă mâine Klopp se hotărăște să îl vândă pe Mane la Real și să-l înlocuiască cu Bojan, recent dat afară de Stoke, toată baza de suporteri îl va susține în continuare. Omul a demonstrat, în cel mai elegant mod posibil, că NU toată lumea se pricepe la fotbal.
Cert este că vara lui 2019 este cel mai mare pariu pe care Klopp îl poate propune propriilor suporteri, iubitorilor fotbalului britanic și, mai ales, specialiștilor. Poate câștiga Premier League în dauna lui City, fără a face niciun transfer solid?
Sezonul 2018-2019
‘Fără scuze’ era titlul avancronicii din vara precedentă. În acel moment, probabil pentru prima dată după zeci de ani, cormoranii au pornit la drum încrezători în șansa lor de a cuceri un trofeu major. În capul listei era titlul Premier League, pe care Liverpool îl vânează de aproape 30 de sezoane.
Băieții lui Klopp începeau să anuleze micile diferențe care îi delimitau de plutonul european al echipelor ‘de top’. Grație unei strategii de recrutare extrem de înțeleaptă, coordonată de Michael Edwards, și a uneia la fel de eficientă la nivelul Academiei, Klopp a reușit să-și remodeleze lotul pe care l-a moștenit în 2015 și să alinieze un prim 11 capabil să învingă orice echipă.

A urmat cea mai frumoasă cursă pentru titlu din istorie, cu Manchester City, una a recordurilor Premier League,. Cetățenii au fost mai buni ‘cu câțiva milimetri’, așa cum recent declara Guardiola. Manchester City – 98 de puncte, Liverpool – 97 la finalul campionatului, însă pe Anfield nu era timp de regrete.
Începeau pregătirile pentru cea de-a doua finală consecutivă de Champions League. Înainte de asta, au scris încă o poveste demnă de legendele fotbalului, eliminând Barcelona în semifinale, după încă o revenire ireală de la 0-3. La Madrid, Klopp a închis definitiv retorica preferată a celor mai cinici specialiști, aceea a lipsei unui trofeu major, pentru o echipă care produce un fotbal spectaculos. Jurgen a livrat cel mai mare trofeu posibil în 2019.
În 2018 Liverpool a devenit mai temperată și mai sigură în fotbalul prestat. Echipa îndelung lăudată pentru entuziasmul ofensiv și hulită pentru erorile din apărare a oferit cea mai bună defensivă din 2018/19. Transferurile costisitoare ale lui Virgil van Dijk și Alisson lasă impresia că, în anumite instanțe, banii pot rezolva orice problemă de lot. Sigur, pot ajuta, dar nu reprezintă o garanție, reglajul fin făcându-se pe terenul de antrenament. Explozia fundașilor laterali Trent Alexander Arnold (12 assist-uri) și Andy Robertson (11 assist-uri), precum și evoluții solide din partea lui Joe Gomez (tur) și Joel Matip (retur) au contribuit deopotrivă la această performanță.
În atac, trio-ul Salah-Firmino-Mane a continuat parteneriatul de succes. Mo a cucerit tiltul de golgheter pentru al doilea sezon consecutiv și a pus spectaculos punct teoriei one season wonder (22 de goluri și 8 assist-uri). Egipteanul a împărțit trofeul cu Sadio Mane (22 de goluri, 1 assist) și Aubameyang (22 de goluri, 5 assist-uri).
Succesul lui Liverpool în cupele europene și parcursul istoric din campionat a propulsat câțiva jucători pe lista pretendenților pentru Balonul de Aur, astfel că vom avea o cursă apetisantă. Alisson, cel mai bun portar din Premier League, Champions League și Copa America, poate fi o propunere. Virgil van Dijk, cel mai bun jucător al sezonului în Premier League, pare momentan jucătorul lui Liverpool cotat cu cele mai mari șanse, dar, așa cum am scris anterior, performanțele din atac ale lui Salah și Mane ar trebui deopotrivă luate în considerare.
Politica de transferuri
Așa cum specificam în debutul articolului, majoritatea specialiștilor din Premier League predicționau încă o vară de succes pe piața transfeurilor pentru Liverpool. De ce? În primul rând, băieții lui Klopp au cucerit trofeul Champions League și au terminat pe locul secund în Premier League, poziții care vin totodată cu un influx masiv de fonduri. Totodată, cormoranii se află momentan în poziția de a fi una dintre principalele atracții pentru cele mai căutate talente de pe piață.
Cu toate acestea, nu tot ce este disponibil pe piața transferurilor se potrivește la Liverpool, iar aici trebuie să analizăm situația din perspectivă tactică, financiară și, abia la final, valorică. Mai precis, nu toate tipologiile de fotbaliști se potrivesc sistemului și tipului de joc practicat de băieții lui Klopp.
În primul rând, Jurgen a renunțat după primul sezon la tiparul atacantului de careu (Benteke) și a căutat mereu o serie de jucători de nișă. Spre exemplu, Firmino reprezintă un tipar de jucător pe care rar îl găsești pe piață – nouă fals, extrem de tehnic și inteligent tactic, capabil să creeze și să închidă spații. Puțini jucători se pot mula la fel de bine ca brazilianul pe rol, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Liverpool nu i-a găsit încă un back-up pe măsură.
Mai mult, așa cum am văzut în ferestrele precedente de transfer, Liverpool nu se mai mulțumește cu variante de avarie. Dacă jucătorul dorit nu poate fi adus din anumite motive, atunci se caută soluții intern. Acest lucru a făcut ca Liverpool să joace în trecut ‘la așteptare’ în cazurile lui van Dijk, Alisson sau Keita, alegând să nu devină presați de timp în a face o alegere de compromis (De Vrij, Butland sau Seri).
Probabil că lipsa de activitate în zona transferurilor la Liverpool își are una dintre posibilele explicații în teoria expusă mai sus. Pentru a justifica o sumă importantă de bani plătită pentru un jucător, trebuie să aducă un plus de valoare lotului, să se încadreze în filosofia de joc a echipei și totodată să accepte plafonul salarial maxim de 200.000 de lire pe săptămână, existent la Liverpool. Practic, cormoranii preferă să plătească bonusuri mari de performanță, în locul unor salarii enorme.
Vezi aici toate transferurile verii din Premier League.
Așadar, este oarecum de înțeles de ce Liverpool preferă să nu arunce acum între 80 și 100 de milioane pe un jucător care ar fi cel mai probabil rezervă. Klopp are încredere că soluțiile de back-up pot veni din interiorul clubului, mai precis, de la Academie. Posturile unde Liverpool avea nevoie să se întărească la începutul verii erau exclusiv de back-up: portar, fundaș lateral-stânga, winger-dreapta și atacant, majoritatea din pricina unor plecări anunțate – Mignolet, Moreno, Sturridge.
Dar, înainte de a face orice mișcare, staff-ul lui Klopp a dat o șansă concretă celor crescuți în Academie. Astfel, profitând de faptul că nu mai puțin de 6 jucători cu potențial de titularizare lipseau în perioada de pregătire (Salah, Mane, Firmino, Alisson, Keita, Shaqiri), jucători ca Yaser Larouci (18), Adam Lewis (19), Curtiss Jones (18), Ben Woodburn (19), Harry Wilson (22), Ryan Kent (22), Nathaniel Phillips (22), K.J Hoever (17), Bobby Duncan (18), Paul Glatzel (18) sau Rhian Brewster (19) au fost testați intens în perioada cantonamentelor din Anglia și SUA. Alături de ei, Edwards a transferat alți 2 tineri de perspectivă – Sepp van den Berg (17 ani, de la Zwolle) și Harvey Elliott (16 ani, de la Fulham).
Sepp este un fundaș central cu potențial, transferat din Olanda, extrem de înalt, dar destul de agil. Zvonurile din presă specificau faptul că era totodată curtat de Barcelona sau Bayern Munchen. Deși în momentul prezentării ni s-a vorbit despre van den Berg ca o soluție pentru lotul echipei mari, cel mai probabil acesta va evolua în primul sezon pentru echipa U23 a clubului.
Cel de-al doilea, Harvey Elliott, este un winger care deține momentan recordul de cel mai tânăr jucător care a evoluat în Premier League. Fan Liverpool din copilărie, Elliott a debutat în sezonul trecut pentru Fulham, însă după retrogradarea londonezilor a preferat un transfer de vis la clubul pe care îl susține. Din păcate, a evoluat puține minute în pregătiri, din pricina neînțelegerilor referitoare la suma de transfer dintre cluburi, însă atunci când a făcut-o, a arătat ca un jucător cu o inteligență tactică și o siguranță cu mingea la picior mult peste vârsta lui. Ca și în cazul lui van den Berg, este puțin probabil să-l vedem foarte des în lotul echipei mari, cel puțin în acest sezon.
Plecarea lui Mignolet la Club Brugge părea oarecum stabilită de ceva timp, Liverpool făcând anunțul achiziției lui Adrian la câteva ore după scrisoarea de adio a lui SI. A plecat un goalkeeper de back-up decent și a fost înlocuit cu un jucător de profil asemănător, fără mari pretenții la titularizare, împotriva unuia dintre cei mai buni portari din lume.
Lotul lui Liverpool pentru sezonul 2019-2020
Așa cum am scris anterior, în această vară Liverpool s-a despărțit de o serie de jucători care au făcut parte în trecut din echipa de start, dar care acum nu mai aveau un rol foarte activ în cadrul echipei (Sturridge, Moreno, Mignolet). Totodată, Klopp a continuat trendul împrumuturilor care le pot asigura tinerilor cele mai bune condiții de dezvoltare: Grujic (Hertha), Wilson (Bournemouth), Ojo (Rangers), Grabara (Huddersfield) sau Woodburn (Oxford Utd). Au părăsit Anfield-ul în această vară:
- Daniel Sturridge (atacant, 29 de ani), la final de contract.
- Alberto Moreno (fundaș stânga, 26 de ani), la final de contract, a semnat cu Villareal.
- Connor Randall (fundaș dreapta, 23 de ani), la final de contract.
- Adam Bogdan (portar, 31 de ani), la final de contract.
- Sheyi Ojo (extremă dreapta, 22 de ani), împrumut pentru un an, la Rangers.
- Rafael Camacho (mijlocaș dreapta, 19 ani), la Sporting, pentru 5 milioane de lire plus alte 2 în funcție de evoluții și performanțe.
- Marko Grujic (mijlocaș central, 23 de ani), la Hertha Berlin, prelungire cu încă un sezon a împrumutului din stagiunea trecută.
- Kamil Grabara (portar, 20 de ani), împrumutat pentru un sezon în Championship, la Huddersfield.
- Ben Woodburn (winger, 19 ani), împrumutat pentru un sezon în League One, la Oxford United.
- Simon Mignolet (portar, 31 de ani), transferat definitiv la Club Brugge pentru aproximativ 8 mil. de lire.
- Harry Wilson (winger, 22 de ani), împrumutat pentru un sezon la Bournemouth.
- Taiwo Awoniyi (atacant, 21 de ani), împrumutat pentru un sezon la Mainz 05.
- Liam Millar (atacant, 19 ani), împrumutat pentru un sezon la Kilmarnock.
- Nathaniel Phillips (fundaș, 22 de ani), semnează un contract de durată și este trimis împrumut la Stuttgart.
- George Johnston (fundaș, 20 de ani), transferat definitiv la Feyenoord pentru 300.000 de lire.
Presezon 2019
- Tranmere – Liverpool 0-6 (Clyne, Brewster x2, Curtis Jones, Origi, Glatzel)
- Bradford City – Liverpool 1-3 (Milner x2, Brewster)
- Liverpool – Borussia Dortmund 2-3 (Wilson, Brewster)
- Liverpool – Sevilla 1-2 (Origi)
- Liverpool – Sporting 2-2 (Origi, Wijnaldum)
- Liverpool – Napoli 0-3
- Liverpool – Ol. Lyon 3-1 (Firmino, Andersen – autogol, Wilson)
- Liverpool – Manchester City 1-1 (5-4 după pen) (Matip)
Dacă judecăm rezultatele din amicale fără context, Liverpool a avut un presezon dezamăgitor și pare nepregătită de debutul Premier League. Cu toate acestea, trebuie să luăm în considerare faptul că până la meciul cu Lyon Klopp a testat masiv tinerii pe care îi avea la dispoziție, împreună cu cei reveniți după accidentări de durată (Ox, Lallana sau Gomez).
Salah, Firmino, Alisson, Keita sau Shaqiri au revenit în programul echipei abia în cantonamentul de la Evian. Primii trei și-au reprezentat naționala la turnee finale (Cupa Africii, Copa America), iar ultimii doi au reintrat în programul normal al echipei, după ce s-au recuperat în urma unor accidentări pe final de sezon. În plus, Sadio Men a revenit acum câteva zile la lot, senegalezul evoluând chiar în finala Cupei Africii, pierdută în fața Algeriei.
În acest context, Liverpool a arătat în cantonamentul din SUA destul de fragilă în apărare, insuficient de fluidă la mijloc și ușor crispată în atac. Sigur, este vorba până la urmă de o serie de amicale, unde în principiu se testează noi scheme de joc și se produc în jur de 12-13 schimbări pe meci. Mai mult, de regulă aceste partide de verificare se desfășoară printre serii de antrenamente dedicate acumulărilor fizice, așa că greu putem stabili care este adevărata formă a echipei.
Înfângerea la scor de neprezentare cu Napoli a generat un mic val de nemulțumire în rândul suporterilor, iar Klopp chiar a ținut să detensioneze situația, explicând că se aștepta la posibilitatea unei evoluții sub așteptări, în contextul programului de pregătire și al absențelor. Dar, imediat a aterizat victoria cu Lyon (3-1), odată cu reintrarea lui Mo, Bobby sau Alisson, iar totul a revenit la normal.
Primul test puternic, cel cu City, a arătat în weekend că Liverpool este pregătită de noul sezon și că poate ataca din nou titlul. Pe Wembley, prima repriză a aparținut clar cetățenilor, Liverpool având probleme mari la mingile aruncate în spatele liniei defensive și a avut anumite desincronizări în cazul ieșirilor la ofsaid. Conduși la pauză, cormoranii au preluat clar inițiativa în partea secundă și au egalat prin Matip. Mai mult, o serie de ocazii pe final le puteau aduce victoria, dar Walker a respins spectaculos de le linia porții, iar meciul a mers la penalty-uri. Wijnaldum a ratat, iar trofeul merge la City.
Klopp a experimentat diferite formule de joc pe parcursul cantonamentului din SUA, oscilând în anumite momente între 4-3-3, 4-4-2 diamond și chiar 3-4-3. Cu toate acestea, din punct de vedere tactic nu s-au schimbat multe, iar Jurgen va folosi tot formula 4-3-3 și în 2019/20. Astfel, pe parcursul sezonului, echipa ar putea arăta astfel:
4-3-3: Alisson – Trent Alexander-Arnold, Joe Gomez, Virgil van Dijk, Andy Robertson – Fabinho, Henderson, Wijnaldum – Salah, Firmino, Mane.
În primele etape vor apărea mici schimbări în primul 11, în funcție de nivelul fizic al celor recent reveniți la lot. Salah a evoluat o repriză cu Lyon și tot meciul cu City, neafișând semne de oboseală. Firmino a evoluat 30 de minute cu Lyon și 80 cu City. Mane va ieși cel mai probabil din calcul pentru prima etapă, astfel că principala dilemă a lui Klopp este flancul stânga al atacului.
Pentru a compensa lipsa lui Mane acolo, Liverpool are mai multe variante: Origi, Brewster, Ox sau Wijnaldum. Origi, Ox sau Wijnaldum pot evolua direct pe flanc, iar Brewster ar putea fi trimis în atac, cu Firmino migrând spre bandă. Cea mai plauzibilă soluție rămâne tot eroul din Champions League, Divock Origi. Prin urmare, contra lui Norwich pe Anfield, primul 11 ar putea arăta așa:
4-3-3: Alisson – T.A Arnold, Matip, van Dijk, Robertson – Fabinho, Henderson, Milner – Salah, Firmino, Origi.
Închei acest articol cu aceeași predicție ca în 2018. Liverpool va ocupa una dintre primele 2 poziții în clasamentul Premier League și, oricât de specialist sau ghicitoare crezi că ești, în acest moment este practic imposibil să afirmi convingător că una dintre ele se va impune la final de stagiune.
Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:
- Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
- Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
- Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.