
Un singur sezon a petrecut Watford în Championship, dar echipa condusă de familia Pozzo nu și-a schimbat deloc năravurile: a schimbat antrenorul în plin sezon (și le-a ieșit de data asta!) și vara asta deja au transferat 8 fotbaliști noi după promovare. E timpul pentru previziuni din presezon pentru Watford!
Ce știm despre Watford din sezonul trecut?
Defensiva a fost vehiculul promovării Viespilor în Premier League, deși cuplul principal de fundași central a ajuns la club (de la Udinese, direct din Serie A!) în septembrie 2020! De 16 ani nu mai primise o echipă din Championship atât de puține goluri (30, la egalitate cu Preston North End din 2005/2006), dar au fost 5 echipe clasate mai jos decât Watford care au marcat mai mult (locurile 3, 6, 8 și 15). Poate că Evident, Watford trebuie să învețe să marcheze și, așa cum era de așteptat, fotbaliștii cumpărați în această vară trebuie să contribuie la acest obiectiv, dar despre asta vorbim în secțiunea de transferuri de mai jos.
Xisco are profilul victimei perfecte pentru Watford, clubul care devorează antrenori (4 principali și un interimar, în două rânduri, în ultimii 2 ani). Doar 11 partide mai pregătise spaniolul, fost fotbalist la Valencia și Betis, ca manager principal, înainte să ajungă la Watford, unde l-a înlocuit pe sârbul Vladimir Ivić (care nu a rezistat nici 6 luni pe Vicarage Road). Experiența sa, de la Dinamo Tbilisi, nu l-ar fi recomandat pentru un job la un club cu ambițiile lui Watford, dar cu familia Pozzo nu poate lucra oricine și așa a ajuns Xisco, în august 2021, în pragul unei experiențe la care probabil că nu visa în urmă cu 6 luni: Premier League.
Echipa de bază a lui Watford din sezonul trecut de campionat
Xisco a început cu un 4-4-2, dar a trecut, treptat la 4-3-3 în cele 6 luni în care a condus echipa spre locul 2 din Championship în sezonul trecut. Cei mai folosiți 11 fotbaliști au fost:
Bachmann – Masina, Sierralta, Troost-Ekong, Femenía – Chalobah, Hughes, Sema – Sarr, Joao Pedro, Gray.
Legendarul căpitan Troy Deeney a fost accidentat mult timp în sezonul trecut, altfel e greu de imaginat cum ar putea lipsi din cea mai selecționată formulă, oricare ar fi managerul clubului.
Transferurile lui Watford
Lăsându-i la o parte pe Pollock (19 ani) și pe Baah (18 ani), fotbaliști care nu vor prinde prea des lotul de seniori, Watford a investit în întărirerea lotului, dar achizițiile nu inspiră încredere până la acest moment.
În defensivă Danny Rose (liber de contract după despărțirea de Tottenham) îl va înlocui pe Massina în primul 11, dar în rest defensiva probabil va rămâne aceeași.
La mijloc e foarte probabil să intre ca titular Imrân Louza (mijlocaș central, 22 de ani, venit de la Nice), injectând creativitate într-un trio cu închizătorul Chalobah și cu harnicul Hughes. 7 goluri și 3 pase decisive a reușit francezo-marocanul în Ligue 1, la Nantes, sezonul trecut.
3 atacanți a cumpărat Watford:
- Emmanuel Dennis (23 de ani, venit de la Club Brugge) care a marcat 2 goluri în tot sezonul trecut;
- Josh King (29 de ani, liber de contract după despărțirea de Everton), care a marcat exact 3 goluri (lui Oldham Athletic și Crawley Town) și a jucat exact 137 de minute în Premier League în sezonul trecut;
- Ashley Fletcher (25 de ani, liber de contract după despărțirea de Middlesbrough) care a jucat 353 de minute în Premier League până la vârsta de 25 de ani, fără să reușească vreun gol. A fost accidentat jumătate din stagiunea trecută.
Se va impune vreunul dintre ei în atac? Cert e că-i vom vedea pe toți, până când Xisco (sau oricine va veni după el), va găsi formula de a marca goluri, fără de care echipa nu are vreo șansă să-si atingă obiectivul.
Toate transferurile verii din Premier League le găsești aici.
Va mai face Watford transferuri? Da, probabil spre finalul ferestrei de transferuri familia Pozzo va mai muta 1-2 fotbaliști buni de la Udinese spre nou-promovata din Premier League.
Echipa probabilă a lui Watford pentru sezonul 2021/2022
Deși defensiva a fost una stelară la nivelul ligii secunde din Anglia, e greu de imaginat că formula de bază va rămâne aceeași sau că performanțele vor fi măcar similare. Un prim 11 probabil:
Bachmann – Rose, Sierralta, Troost-Ekong, Femenía – Chalobah, Hughes, Louza – Sarr, Joao Pedro, Deeney.
Previziunea din presezon pentru echipă
Xisco nu va fi neapărat primul manager concediat în noul sezon, dar sigur va fi managerul care nu va încheia sezonul la Watford.
Previziunile noastre din presezon pentru fiecare echipă din Premier League le găsești aici!
Nu sunt multe motive pentru a crede că Watford este suficient de bună pentru a rămâne în Premier League, așa că un loc 19-20 e de așteptat în mai 2022.
Watford în FPL
Două recomandări, un portar și un mijlocaș:
Daniel Bachmann (GK, 4.5M) – desi nu a inspirat încredere în poarta Austriei la EURO 2020, portarul lui Watford a primit doar 13 goluri și a reușit 13 clean sheet-uri în 23 de meciuri (a intrat în ianuarie în poartă și n-a mai ieșit). În fiecare an există, în FPL, un portar bun venit din Championship. Să fie Bachmann de data asta? Paradoxal, experimentatul și carismaticul Ben Foster (portarul pe care Bachmann l-a înlocuit în primul 11 al lui Xisco), este, de departe, cel mai selectionat fotbalist de la Watford (se apropie de 25% TSB la momentul publicării acestui text).
Din atac e imposibil de recomandat vreun fotbalist, pentru că nu e deloc clar dacă Xisco are vreun prim 11 stabil în minte la acest moment, după multitudinea de transferuri ofensive din această vară.
Crezi că Watford se poate salva de la retrogradare în acest sezon? Spune-ne în comentarii.
Discuția noastre despre Watford, în Tackle Show:
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România și abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.