Newcastle United urmează să oficializeze transferul atacantului suedez de la Real Sociedad, Alexander Isak. Este noul record de transfer al clubului din nordul Angliei, Newcastle plătind suma de 70 de milioane euro pentru a-și asigura serviciile fotbalistului.
„Nu cred că există semne de îndoială că Aleksander Isak v-a atrage atenția cluburilor din Europa”, Gary Lineker, după prestația atacantului suedez la Euro 2020.
„L-am urmărit jucând și este fantastic”, spunea Zlatan Ibrahimovic atunci când a fost întrebat ce părere are despre conaționalul său, Aleksander Isak.
Cu o reacție rapidă la vestea că titularul postului de atacant, Callum Wilson, a suferit o nouă accidentare care urmează să îl țină departe de gazon pentru următoarele trei, patru săptămâni, oficialii clubului Newcastle s-au înțeles cu Real Sociedad pentru serviciile fotbalistului suedez, un jucător urmărit în această vară. În cele ce urmează aflăm cine este Aleksader Isak, atacantul pe care Newcastle a plătit 70 de milioane de euro.
Cine este Alexander Isak, transferul pe care Newcastle a plătit 70 de milioane de euro
Născut la Stockholm, pe 21 septembrie 1999, din părinți originari din Eritreea, nord-estul Africii, Alexander Isak a început fotbalul la clubul suedez AIK. A debutat la prima echipă la vârsta de 16 ani, marcând 10 goluri în 19 partide în primul său sezon. După 12 ani petrecuți la clubul din Solna, Suedia, Isak a intrat în vizorul celor de la Borussia Dortmund. Echipa germană a plătit suma de 8,6 milioane de euro, acest transfer fiind și astăzi cea mai scumpă vânzare a unui fotbalist din campionatul Suediei.
Perioada Dortmund a fost una dificilă pentru Isak, competiția pentru un loc de titular fiind imposibil de câștigat în fața unor atacanți precum Aubameyang sau Reus. În sezonul 2018/2019 a fost împrumutat la Willem ll din Eredivisie, acolo unde și-a recăpătat rapid forma, reușind să înscrie 12 goluri în primele sale 12 meciuri. Revenit la Dortmund după împrumutul din Olanda, Isak nu a mai primit șanse, atenția echipei fiind deja îndreptată spre viitorul lor atacant, Erling Haaland.
Cu doar un singur gol în 13 apariții pentru Dortmund, echipa germană îl vinde în sezonul 2019/2020 la Real Sociedad pentru suma de 15 milioane de euro.
În primul sezon de La Liga fost rezerva lui Willian José, fiind folosit în 14 partide în care a reușit să înscrie de nouă ori. Evoluția promițătoare a fost răsplătită cu un post de titular din sezon următor, Willian José fiind împrumutat în Premier League, la Wolves.
Sezonul 2020/2021 este cea mai bună perioadă din cariera lui Isak, atacantul suedez reușind 17 goluri în cele 30 de partide disputate în campionatul Spaniei. A fost primul jucător sub 21 de ani ca marca atâtea goluri, ultimul fotbalist cu asemenea cifre la vârsta respectivă fiind Sergio Aguero, în sezonul 2008/2009. Drept răsplată, Isak a fost convocat în naționala Suediei pentru Euro 2020, acolo unde a reușit două pase de gol în patru meciuri.
Sezonul 2021/2022 a fost unul modest pentru Isak iar atacantul a reușit doar 6 goluri (xG 10,9) în 26 de apariții. Nici Real Sociedad nu a mai arătăt atât de bine ofensiv ca în sezonul anterior, echipa spaniolă terminând campionatul din La Liga cu un total de doar 40 de goluri, cu 19 mai puțin decât cu o stagiune în urmă. Este un număr mic de goluri pentru o echipă din Spania, Levante de exemplu, echipă ce a retrogradat, reușind să înscrie cu 11 goluri mai mult.
Caracteristica jucătorului
Alexander Isak este un fotbalist atipic, diferit de majoritatea atacanților actuali. Rapid, lovește bine cu ambele picioare și cu un dribling nefiresc pentru înăltimea sa, 1.92 de metri. Este un jucător ce are un simț al porții ridicat, abilitatea lui de a se afla la locul potrivit fiind și principala sa calitate. O mare parte a golurilor reușite vin dintr-o singură atingere, din interiorului careului, similar cu reușitele lui Dominic Calvert-Lewin însă suedezul nu pare deranjat să iasă din careu pentru a-și căuta și crea ocazii.
Inconstanța este poate cel mai important minus al său. „Ajutat” și de vârstă, Alexander Isak are perioade în care iese din formă, exemplul fiind sezonul la Sociedad în care a marcat doar de 6 ori, în ciuda faptului că venea după un sezon cu aproape de trei ori mai multe reușite. Nici jocul aerian nu este un atu în ciuda înălțimii sale. În cele 105 apariții din La Liga, Isak a reușit doar trei goluri cu capul, cifră mică dacă reamintim că este un atacant de 1.92 metri. Nici stilul de joc nu este asemănător cu fotbaliști de talie înaltă precum Lukaku, Benteke sau Mitrovic, Isak fiind mai aproape de Jamie Vardy ca și exprimare în teren.
În concluzie, Alexander Isak este încă un fotbalist în plină dezvoltare. Cifrele sale și interesul constant al echipelor importante pentru serviciile sale demonstrează potențialul de a ajunge un fotbalist de top al Europei. Pentru Newcastle, transferul pentru suma de 70 de milioane de euro, îl poziționează pe Isak mai degrabă în zona de fotbalist-pariu, cu atât mai mult că este cel mai scump transfer din istoria clubului. Rămâne doar să așteptăm și să urmărim evoluțiile atacantului suedez, pariul fiind plasat de Newcastle.
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.