Managerul este persoana dintr-o echipă ale cărei acțiuni și decizii au de departe cea mai mare influență asupra performanței ei, comparate cu acțiunile și deciziile oricărei alte persoane din acea echipă. În cazul de față discutăm despre echipele sportive, însă consider că se aplică în orice fel de echipă.

Marii Messi și Cristiano Ronaldo

După meciul de vineri paginile ziarelor se umplu de titluri bombastice menite să pună la zid echipa catalană și să glorifice echipa bavareză. Este pentru prima dată din 2006 încoace când nici Messi și nici Ronaldo nu ajung în semifinalele UEFA Champions League și lumea se grăbește să anunțe finalul epocii lor de dominare. Însă a fost cu adevărat o epocă dominată de Messi și Ronaldo? Faptul că ei sunt cei mai spectaculoși jucători din ultimii 15 ani și au fost vârf de lancie pentru niște proiecte deosebite este cu totul altceva.

Mulți confundă abilitățile lor sportive cu abilitățile lor de a decide succesul sau insuccesul propriei echipe. Nu contest faptul că un jucător poate decide un meci, însă aceștia pot decide doar meciuri în care valoarea managerilor care se confruntă este foarte apropiată, altfel ei fiind doar exponenți ai unui duel deja câștigat la nivel tactic.

Dacă ne uităm la anii în care Messi a cucerit ca personaj principal Liga Campionilor o să vedem în spatele fiecărui succes un antrenor de valoare cu un proiect de valoare în spate. Guardiola în 2009 și 2011, Luis Enrique în 2015. El ca jucător a fost la fel de bun în fiecare an însă triumful suprem nu l-a atins decât atunci când echipa a fost condusă de un mare manager.

Iar Cristiano Ronaldo la fel: Alex Ferguson în 2008, Ancelotti în 2014 și Zidane în 2016, 2017 și 2018. La Ronaldo ar fi de menționat faptul că proiectul condus de Ancelotti în 2014 a fost o continuare a ce construise Mourinho înaintea lui, Mourinho fiind cel care l-a adus pe Zidane la echipă, înțelegând importanța identității echipei și beneficiile unei asemenea colaborări pe termen lung. Zidane a fost apoi secundul lui Ancelotti la succesul din 2014.

Revenind la Messi și Ronaldo, eu nu cred că vreunul din noi l-a văzut pe Messi să nu mai poată alerga sau pe Ronaldo epuizat la finalul celor 90 de minute. Ronaldo sunt destul de sigur că, la felul incredibil cum se pregătește, mai are sigur încă doi ani de formă maximă. Are doar nevoie de un antrenor care să îi organizeze echipa corect, să îi ofere identitate și să creeze astfel un proiect de succes în care să îl includă. Dacă Allegri ar fi rămas la Juventus sunt sigur că ar fi fost din nou prezent măcar în semifinalele competiției.

Nu de puține ori găsim exemple de antrenori care reușesc să închege echipe de succes din jucători considerați nerealizați sau ratați de către alți manageri. Chiar și la noi în țară avem exemplul anonimei Unirea Urziceni care cu Dan Petrescu antrenor nu numai ca a câștigat campionatul intern dar, cu jucători care nu reușeau mare lucru la alte echipe din țară, a fost foarte aproape și să depășească faza grupelor Ligii Campionilor, o performanță nemaireușită vreodată de români în actualul format al competiției. În al doilea mandat al lui Mourinho la Chelsea, după doi ani de muncă, jucătorii lui ajunseseră să fie cei mai valoroși pe bursa transferurilor, iar după ce a plecat el majoritatea acestor jucători nu s-au mai aflat nicidecum atât de sus în topurile valorii.

Masacrul de pe „Da Luz” și un sentiment de deja-vu

Ceea ce s-a întâmplat vineri seara a fost o consecință a lipsei de identificare a managerului echipei cu filozofia de joc a clubului. Barcelona a arătat doar cu un meci înainte că poate face spectacol și poate domina un meci, eliminând pe Napoli aparent ușor. Messi a arătat cu Napoli la fel de extraterestru ca deobicei și totuși lucrurile aseară au arătat radical schimbate.

Am văzut un Bayern plin de elan și de încredere în ceea ce reprezintă, care i-a presat avansat pe catalani, blocând în mod incredibil construcția jocului spaniolilor încă din faza incipientă și recuperând des mingea foarte sus, lucru care mi-a adus aminte de un alt masacru care a intrat în istoria fotbalului, într-o semifinală de Mondial în care am suferit văzând frumoasa Brazilie descompusă de Germania lui Löw cu un neverosimil 7-1. De menționat că Flick era și el pe banca tehnică a Germaniei.

Asta nu înseamnă însă că fotbalul spaniol intră în criză sau că era Barcelonei s-a încheiat. Nicidecum, la fel cum nici în 2013 când Heynckes le administra o aproape la fel de usturătoare lecție de fotbal (7-0 însă cumulat în două partide), Barcelona și stilul ei nu a apus. A avut doar nevoie de un lider potrivit iar acesta a apărut în persoana lui Luis Enrique cu care au învins pe Bayern de unde maestrul Heynckes plecase, cu 3-0, fără drept de apel, chiar dacă la Bayern era Guardiola în acel sezon. Apoi au și câștigat trofeul. Diferențele de componență a loturilor nu a fost semnificativă însă au fost diferențe majore pe banca tehnică.

Barcelona va reveni atunci când proiectul și managerul se vor potrivi, poate chiar de anul viitor dacă Xavi va prelua cârma echipei și se va dovedi a fi și un tactician desăvârșit. Duelul dintre fotbalul latin și cel germanic pare mai aprig ca niciodată iar nemții dovedesc faptul că filozofia lor poate da rezultate extraordinare.

„Surpriza” Nagelsmann

Vorbind de școala de fotbal germană, Atletico a fost eliminată, norocos aș zice eu, de Leipzig. Pe omul care a instrumentat această eliminare l-am comparat mai înainte cu Mourinho și trebuie să remarc anumite asemănări în ceea ce îi privește pe cei doi. Una din ele este aceea că nici unul din ei nu a avut o carieră ca jucător, Nagelsmann renunțând din cauza accidentărilor înainte să joace la nivel de seniori. La fel ca Mourinho, stilul lui are capacitatea de a schimba fața unei echipe foarte rapid, aducând succesul la puțin timp după preluarea conducerii.

Atunci când a preluat pe Hoffenheim din zona retrogradării, i-a salvat imediat și în sezonul imediat următor i-a calificat pentru prima dată în istoria lor în Liga Campionilor, intrând și el astfel foarte devreme în carieră în contact cu cea mai importantă competiție la nivel de cluburi. Performanțele sale le depășesc însă pe cele ale lui Mourinho cu primele sale echipe, astfel că este posibil să avem de a face cu un manager neamț de top, foarte adaptabil.

Nu pot spune că am fost încântat de jocul lui Leipzig și nu cred că are șanse să ia trofeul dar are timp destul să își perfecționeze jocul în viitor. Chiar consider că a avut o doză bună de noroc în victoria cu Atletico, iar Simeone nu a mai avut timp destul să reacționeze. Impresia mea a fost că meciul a fost într-adevăr unul sărac în general, genul de meci provocat des de tactica lui Simeone, dar Atletico a dominat tehnic meciul, iar ocaziile lor au fost mai periculoase. La penalty poate ar fi trebuit dat și cartonașul roșu jucătorului neamț. El l-a faultat pe Joao Felix ca ultim apărător în poziție ultra centrală și situație extrem de clară de gol.

Cu toate că înfrângerea nu este demnă de cel mai bine plătit antrenor al lumii, și după cum ziceam, Leipzig nu a impresionat și a jucat un fotbal destul de nespectaculos, cred că Simeone ar trebui lăsat să continuie proiectul său la Atletico. Echipa este relativ tânără și are potențial mare, iar Simeone este mai mult decât capabil să îi conducă spre succese majore. O problemă ar putea fi însă tocmai salariul uriaș pe care argentinianul îl are, un motiv pentru conducere să dorească să scape de el. Cred însă că se poate găsi o soluție pentru a continua colaborarea și povestea de succes din ultimul deceniu.

Fizician român pierdut în Pădurea Neagră, caută izvorul Dunării să îl aducă înapoi în țară. Este, în ciuda locației actuale, un simpatizant al lumii latine. Pasionat de fotbal și de Roma antică, scrie despre fotbal din plăcere.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.