Regele a murit, trăiasca regele! Cu siguranță acest tip de gândire s-a regăsi în mintea majorității suporterilor rossoblu din capitala regiunii Reggio-Emilia, Bologna, o dată cu demiterea tehnicianului Roberto Donadoni și instalarea mai “tânărului” în ale antrenoriatului, Pippo Inzaghi.
Acest tip de gândire nu era posibil dacă atât fostul antrenor, jucătorii, conducerea clubului și suporterii nu ar fi simțit că era Donadoni trebuie să ia sfârșit. Ultimul scandal cu suporterii, în care a ținut morțiș să fie implicat, părea și i-a și oferit verdictul în privința viitorului experimentatului antrenor italian la cârma formației Bologna, toată fustrarea și nervozitatea antrenorului, dar și a fanilor, legată de parcursul echipei în al treilealea sezon cu Donadoni pe bancă, revărsându-se pe acel teren de antrenament din cadrul bazei sportive de la Casteldebole.
La scurt timp de la acel scandal, o dată cu încheierea campionatului, conducerea clubului a anunțat despărțirea oficială de antrenorul cu care a reușit să supraviețuiască, timp de 3 sezoane în Serie A, pentru că la câteva zile bune să anunțe instalarea noului antrenor, Filippo Inzaghi. În această decizie a fost invocată, pe bună dreptate, faptul că este nevoie de o schimbare în rândul echipei, senzația tuturor fiind că echipa nu are niciun viitor cu Roberto Donadoni pe bancă.
În acest sens, conducerea echipei s-a orientat rapid spre Filippo Inzaghi, un antrenor care se potrivește perfect profilului de antrenor de care are nevoie acest club pentru acest nou proiect, un antrenor tânăr, ambițios, plin de energie, cu dorința de afirmare și totodată, un bun motivator.
Cum a sustinut inca de la revenirea in Serie A, detinatorul echipei, Joey Saputo, pentru ca un club sa aibe parte de reusite, are nevoie mai intai de o conducere “sanatoasa”. Nimic mai adevarat, de 2 ani de zile structura interna a clubului este neschimbata, iar administratorul delegat Claudio Fenucci, directorul sportiv Riccardo Bigon si managerul clubului Marco Di Vaio, s-au pus rapid pe treaba si au inceput sa-i aduca noului antrenor „material” cu care acesta sa cladeasca noua echipa care sa atinga obiectivele pe care si le propune clubul in urmatorii ani. Cu un buget destul de ridicat dat de cedarea, ce s-a adeverit a fi iminenta, a lui Simone Verdi la Napoli, Bigon si Di Vaio au reusit in cateva saptamani sa semneze cu nu mai putin de 5 jucatori, care sa se potriveasca pe sistemul de joc pe care il agreaza Pippo Inzaghi, 3-5-2.
Intai de toate a fost rezolvata „problema” portarului, „problema” data nu de o slaba valoare a titularului postului, Antonio Mirante, ci de varsta acestuia, 35 de ani, aspect care era in contradictoriu cu cea ce se doreste la club si anume, un proiect pe termen mediu si lung. In acest sens, clubul a gasit intelegere cu formatia capitolina, AS Roma, cedandu-l pe Antonio Mirante + o suma de bani la schimb cu Lukasz Skorupski si Arturo Cabresi. Mai apoi, a aparut problema jucatorului de banda stanga, Adam Masina neputand refuza oportunitatea de a juca in Premier League pentru Watford, Bologna incasand 5 milioane de euro pentru el. In acest sens, pe langa Calabresi mai sus mentionat, clubul l-a adus si pe fostul fundas stanga al echipei Ajax Amsterdam, Mitchell Dijks, care de fapt semnase inca din iarna, el fiind in acel moment in ultimele 6 luni de contract cu Ajax.
Cum pentru a juca in sistemul 3-5-2, ai nevoie de extreme care sa iti faca la fel de bine ambele faze, Bologna a decis de comun acord cu jucatorul Federico Di Francesco sa se desparta, fiind cedat la schimb la Sassuolo cu atacantului Diego Falcinelli. Am ajuns astfel la compartimentul ofensiv, unde pe langa acordarea unui al doilea an in tricoul rossoblu, veteranului Rodrigo Palacio, clubul a decis sa-l achizitioneze de la FC Copenhaga, pe atacantul paraguayan, Federico Santander, pentru care s-a platit suma de 6 milioane euro. Pe langa aceste transferuri, clubul a decis sa se angajeze intr-un pariu destul de riscant, platind 5 milioane de euro clubului Malmo, pentru tanarul mijlocas central, in varsta de 19 ani, Mattias Sanberg, un jucator care a fost avertizat de mai multa lume ca mai are mult de munca pentru a ajunge sa-si valorifice talentul cu care este inzestrat. Acestea fiind spuse, iata cum ar putea arata Bologna in sezonul care urmeaza, cu Pippo Inzaghi pe banca:
Sursa foto: Bolognafc.it
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League, la Mondial și nu numai.