AnalizăFeatured

Cauzele protestelor ultrașilor germani la adresa investitorului de la Hoffenheim

Bundesliga a experimentat un fotbal cu intermitențe în acest weekend. Giuliano ne explică de ce s-a întâmplat asta și de partea cui este dreptatea în acest caz.

La ora la care scriu aceste rânduri, microbiștii în general, dar cu precădere cei care urmăresc fotbalul german, discută evenimentele care au avut loc ieri la meciul dintre Hoffenheim și Bayern München.

În deplasarea de la Sinsheim, ultrașii bavarezilor au provocat de două ori întreruperea meciului, afișând bannere insultătoare la adresa patronului lui Hoffenheim, Dietmar Hopp și scandând injurii la adresa acestuia. În ciuda intervenției jucătorilor, antrenorilor și membrilor staff-ului lui Bayern, suporterii echipei oaspete nu s-au potolit, iar meciul a fost întrerupt temporar.

După revenirea de la cabine, deși mai erau aproximativ 10 minute până la fluierul final, jucătorii celor două echipe au pasat mingea de la unul la altul, refuzând practic să joace ”pe bune”, în semn de protest față de manifestările din tribune. Incidente similare, dar de o intensitate mai mică, au avut loc și pe alte stadioane: la Dortmund, la Köln, la Mönchengladbach (săptămâna trecută) dar și la alte meciuri.

Au existat numeroase reacții pe rețelele de socializare vis-a-vis de aceste evenimente, reacții care m-au determinat să elaborez acest punct de vedere, în contextul istoric al fotbalului la nivel de club din Germania. Totuși, înainte de a analiza întâmplările și de a oferi perspectiva a unui fan Bundesliga, cu riscul de a plictisi pe cei care cunosc cazul, o să expun cât se poate de succint istoricul conflictului dintre ultrașii din Germania și patronul clubului Hoffenheim, istoric pus în contextul ”ideologiei” fotbalului german.

Cum s-a născut fotbalul de club profesionist în Germania

În Germania există o filosofie puțin aparte comparativ cu restul țărilor în ceea ce privește felul în care ar trebui să se desfășoare activitatea fotbalistică și rolul cluburilor în societate. Să nu uităm faptul că, dintre națiunile cu fotbal puternic, Germania este ultima care a trecut la un fotbal de club profesionist. Bundesliga a pornit abia în sezonul 1964-1965, până atunci fotbalul german fiind organizat în campionate regionale, iar marea majoritate a cluburilor aveau un statut de amator.

Nemții au o viziune ușor ”socialistă” dacă doriți asupra fotbalului și încearcă să-i mențină statutul acestuia de ”sport popular”. Pentru ei, clubul nu este o societate comercială care trebuie să producă profit și care are publicul ca o anexă generatoare a acelui profit, ci dimpotrivă, principala însușire a unui club este aceea de a reprezenta comunitatea. Pentru suporterul german cel mai important este să se simtă reprezentat ca individ și ca membru al comunității prin activitatea clubului de fotbal pe care îl susține. Performanța este necesară, dar secundară principiului de bază.

Ce este regula ’50+1′

Pornind de la aceste valori, fotbalul profesionist german reespectă o regulă care pare bizară, în contextul comercializării excesive a fotbalului de astăzi. Mă refer la regula ”50+1”, cea care spune că un club nu poate avea acționar majoritar. Astfel, majoritatea cluburilor germane sunt susținute de membri cotizanți, la care se adaugă acționari minoritari plus alți sponsori. Există chiar cazuri unde membrii cotizanți dețin 100% din acțiunile clubului, neexistând nicio companie care să dețină mici pachete din acțiuni.

Asta a făcut ca de-a lungul timpului legătura dintre club și suporteri / comunitate să fie extrem de strânsă în fotbalul german. Totodată, respectând acest principiu, capacitatea cluburilor de a arde etapele către elita fotbalului național este una foarte limitată. Pentru nemți, drumul către performanță este sinonim cu creșterea constantă a numărului de susținători, iar acest lucru nu se poate face peste noapte. În plus, felul în care este organizat fotbalul german asigură în mare măsură respectarea acestui principiu.

Dar, ca în cazul oricăror reguli există și excepții stabilite de regulament. Astfel federația germană acordă în cazul existenței unor investiții constante și de durată, anumite derogări pentru firme și acționari care vor să obțină pachetul majoritar de acțiuni la un club. Cele mai cunoscute cazuri sunt cele ale așa ziselor cluburi de ”uzină” cum sunt Bayer Leverkusen și VFL Wolfsburg, unde, după ce au dovedit în decursul timpului că există un parteneriat serios, sustenabil și de lungă durată cu cluburile respective, concernul farmaceutic și uzina Wolkswagen au primit dreptul de a deveni acționari majoritari la cele două cluburi.

Excepții neacceptate de tribuna(lul) suporterilor

Un alt caz este Hoffenheim, unde actualul patron Dietmar Hopp a început să investească în acel club ”de comună”, o micuță echipă de liga regională, aflată într-o suburbie a orașului Siensheim. La fel ca în cazurile Leverkusen sau Wolfsburg, principalul investitor de la Hoffenheim a aplicat cu succes pentru derogarea de a deveni acționar majoritar.

Totodată, nu putem trece mai departe mai există cazul RB Leipzig care, n-a obținut nicio derogare, dar unde concernul Red Bull nu este acționar majoritar (în acte). De fapt, Red Bull deține controlul acestui club incluzând în acționariat și alte companii care funcționează ca interpuși. Despre un număr mare de membri cotizanți nici nu poate fi vorba, în condițiile în care RB e un club fără tradiție, înființat acum mai puțin de un deceniu, care are public, dar nu unul fidelizat în accepția profundă a termenului de suporter Bundesliga.

Ce este interesant este faptul că aceste derogări au fost privite în mod diferit de către grosul microbiștilor din Germania. Leverkusen și Wolfsburg nu sunt acceptate neapărat ca și cluburi de tradiție și nu au o imagine fantastică la nivelul fotbalului german, însă ”oficializarea” susținerii totale de către cele două mari firme amintite a fost privită ca un pas natural în evoluția cluburilor respective. Asta pentru că acea evoluție nu s-a făcut ”peste noapte„ iar baza de suporteri care asigură susținerea acestora este totuși una destul de consistentă.

Ultrașii germani consumă fotbal exclusiv organic

În schimb, Hoffenheim și Leipzig au fost respinse cu vehemență și sunt tratate de către majoritatea fanilor din Bundesliga precum niște corpuri străine. De ce? Pentru că au ocolit evoluția firească a unui club, explicată într-un paragraf anterior, cu un salt extrem de rapid, generat de masive infuzii de capital.

Astfel, în decursul a mai puțin de un deceniu, un club anonim de comună și unul nou înființat au ajuns în Bundesliga și apoi în Champions League. Asta a atras eticheta de ”cluburi de plastic” și dușmănia suporterilor ”tradiționali„ din Germania.

Dacă în cazul lui Leipzig toate resentimentele s-au revărsat asupra clubului în sine, în ceea ce o privește pe Hoffenheim valul de ură este mult mai personalizat, toate invectivele având ca țintă multimiliardarul Dietmar Hopp. Foarte bine văzut de media și opinia publică germană datorită succesului său în industria software și a numeroaselor acte de caritate, Hopp reprezintă pentru foarte mulți fani ai fotbalului german „răul absolut”. De ce?

Pentru că prin el, Hoffenheim a spart ”dictatura” cluburilor populare, aducând în prim planul fotbalului german un club ”breloc” fără tradiție, fără suporteri și care nu reprezintă o comunitate, ci capriciul sau, dacă vreți, ”hobby”-ul de weekend al unui individ…adică exact genul de organizare fotbalistică la care au alergie nemții conservatori.

Încă din momentul promovării în Bundesliga, patronul lui Hoffenheim s-a confruntat cu agresivitatea verbală a peluzelor din Germania. Deși principiile care stau la baza fotbalului german sunt împărtășite de largi categorii de suporteri, cei care sunt de regulă cei mai vocali și mai agresivi în susținerea lor sunt ultrașii.

Doar că metodele de multe ori extreme alese de aceștia fac ca acțiunile lor să nu se bucure de de sprijinul restului microbiștilor, ba de multe ori reacția este contrară. Peluzele din Germania sperau ca valul de ură stârnit la adresa lui Dietmar Hopp să întrunească sufragiul unei largi categorii de oameni care vin pe stadion, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Mai mult, media a fost mai degrabă de partea patronului lui Hoffenheim. Și știm din experiență, deși nu ne place să o recunoaștem, media se plasează mai mereu în curtea curentului majoritar.

Moștenirea nazistă a lui Hopp

Într-o încercare aproape disperată de a-și justifica protestele extreme la adresa lui Hopp, ultrașii din Germania au venit cu o acuzație care sperau ei să-i dea lovitura de grație ”inamicului”: au descoperit că tatăl acestuia ar fi fost în anii ’30 membru al partidului nazist. Doar că glonțul a ratat ținta. Marea majoritate a opiniei publice a considerat că nu poți judeca pe cineva pentru faptele părinților. Mai mult, a considerat subiectul absolut indecent, în condițiile în care partidul nazist avea în anii ’30 milioane de membri, ceea ce face ca numărul familiilor care nu au cel puțin un membru senior sau decedat în această situație să extrem de scăzut.

De aici încolo, lucrurile au alunecat pe o pantă total scăpată de sub control. Realizând că sunt ”singuri împotriva tuturor” ultrașii a numeroase peluze din Germania au ars orice pod de comunicare cu ”restul lumii” și s-au dezlănțuit într-un val de atacuri de o violență verbală și o josnicie care a șocat Germania fotbalistică.

Banner-ul care a dus la întreruperea temporară a partidei

Ani la rând, pe numeroase stadioane din Germania, dar cu precădere la Dortmund și la Köln, în peluze apăreau frecvent bannere cu același leitmotiv ”Hopp, mama ta a fost o curvă, tatăl tău un nazist”. Amenzile și suspendările din partea federației au curs. Cluburile disperate au întărit măsurile de control, au suspendat abonamentele celor prinși cu astfel de bannere, dar fără succes; același mesaj continua să apară cu ocazia meciurilor împotriva celor de la Hoffenheim.

În acest timp Hopp câștiga procese în instanță și, ceea ce e mai important, simpatia a din ce în ce mai mulți fani ”neutri”. Fotbalul generos oferit de echipă dar și înclinația multora de a privi cu simpatie către un om de 70 de ani supus unui abuz în zona cea mai sensibilă pentru orice om, familia, au făcut ca Dietmar Hopp să fie la momentul actual demon pentru o categorie importantă (dar minoritară) a fotbalului german, dar și înger pentru ”majoritatea tăcută”.

Rolul federației în reluarea generalizată a protestelor

Conflictul a escaladat în ultimele săptămâni din cauza unei decizii a federației germane, care a interzis clubului Borussia Dortmund să deplaseze suporteri organizați la următoarele trei meciuri pe care le va juca la Siensheim (casa celor de la Hoffenheim). Decizia a venit în urma acțiunii unor ultrași ai Borussiei, care au afișat în fața casei lui Dietmar Hopp un banner cu un mesaj similar celui amintit mai devreme.

Așa cum era de anticipat, interdicția a produs revoltă în mai toate peluzele din Germania care au ales să protesteze la adresa acesteia. Cum? Evident, amplificând la paroxism mesajele extreme la adresa lui Diermar Hopp, care de două etape este insultat pe mai toate stadioanele din Germania. Apogeul a fost atins chiar la meciul pe care echipa sa l-a desfășurat pe teren propriu în fața lui Bayern.

Imensa majoritate a reacțiilor stârnite de evenimente sunt unilaterale. Cei mai mulți dintre microbiști se plasează fără echivoc fie în tabăra lui Hopp pe ideea că ”e patron, sunt banii lui, nu poate nimeni să-i impună unde și cum să investească, atâta timp cât respectă legile și regulamentele”. De partea opusă a argumentației stă tabăra ultrașilor, care se consideră apărătorii unor principii clare, iar scopul scuză mijloacele, cu atât mai mult cu cât ”pe stadion e normal să înjuri, iar jucătorii, antrenorii și patronii câștigă foarte mulți bani și n-au decât să înghită”.

Totuși, de partea cui este dreptatea?

În vârtejul acestor opinii radicale îndrăznesc să despart puțin apele și să subliniez 3 argumente care au la bază tratarea acestui caz nu în ansamblul lui, ci în funcție de părțile componente. Așadar:

Au dreptate ultrașii germani să protesteze împotriva lui Dietmar Hopp?

Și când spun ”să protesteze”, mă refer la ideea în sine și nu la modul cum o fac. Răspunsul meu este ”da”. În măsura în care acceptăm ideea ”romantică” a fotbalului care are un anumit ”suflet” sau ”spirit”, în măsura în care acceptăm că un club nu este un SRL ,ci o expresie a unei comunități, în măsura în care acceptăm că fotbalul german prin principiile și organizarea sa are o anumită identitate și un anumit specific, este justificată reacția de respingere la adresa lui Hopp; pentru că acesta a intrat într-un domeniu al cărui spirit nu îl înțelege și îl încalcă. De necontestat, ascensiunea lui Hoffenheim este legală (în măsura în care federația avea dreptul de a-i acorda acea derogare și a uzat de acel drept), dar dincolo de regulamente există anumite reguli nescrise pe care, dacă nu le accepți, organismul te respinge.

Au dreptate peluzele din Germania să se solidarizeze cu fanii Borussiei Dortmund?

Fără discuție, da. Decizia federației este una absurdă din mai multe motive: unul e acela că este de notorietate faptul că în Germania nu doar ultrașii merg în deplasări, ori prin această suspendare federația a lovit nu într-un grup cu care se războiește (deși o federație nu cred că ar trebui să poarte războaie ”de grup”) ci într-un număr mult mai mare de suporteri, mare parte nevinovați. Un argument și mai important este însă acela că este total deplasat să dai o sancțiune sportivă pentru niște fapte care nu doar că nu s-au produs în afara stadionului, dar nici măcar nu erau legate de contextul unui anumit meci. Fapta ultrașilor respectivi era de competența Poliției, iar maximum ce putea face federația era să solicite clubului Borussia Dortmund să colaboreze cu autoritățile pentru identificarea făptașilor și, de asemenea, să ceară clubului să lanseze mesaje și să desfășoare campanii de educație a suporterilor.

Ținând cont de ideile exprimate la punctele 1 și 2 sunt de acord cu ce au făcut fanii lui Bayern?

Nu! Nu sunt de acord, nu susțin acele acțiuni și nici marea majoritate a protestelor din ultimii ani împotriva lui Dietmar Hopp. De ce? Pentru că modalitatea aleasă nu este doar contraproductivă, ci și abjectă. Pot să accept ideea că, dată fiind natura psihologico-socială a fotbalului, legile după care funcționează societatea pot fi ușor mai relaxate în interiorul stadionului. Pot să accept că limbajul de stadion este mai colorat. Pot să accept și chiar susțin faptul că ”războaiele” pentru apărarea unui principiu nu se fac cu flori în mână. Dar…niciodată nu voi susține un război în care nu sunt țintiți inamicii, ci familiile acestora. Mi se pare de o lașitate jalnică demersul de a-i striga ani de zile unui om de 70 de ani că mama sa e curvă, și asta din anonimatul gloatei și sub protecția gardurilor despărțitoare. Mă întreb, dacă acei ”viteji” care au agățat acel mesaj în fața casei lui Hopp erau atât de siguri pe justețea faptelor lor, de ce nu au avut curajul să-l cheme în fața lor pe om și să-i adreseze aceste insulte?! Au preferat să-l agațe la adăpostul întunericului și să fugă… iar asta, din punctul meu de vedere, spune totul.

Să protestezi atunci când un principiu este încălcat, reprezintă un drept și o obligație morală. Dar cred că atunci când protestezi, n-ai dreptul să pui între paranteze celelalte principii și valori. Să ataci un om pentru ceea ce face, nu pentru lucruri care nu depind de voința lui, este deopotrivă un principiu și o valoare importantă. Să insulți un dușman și nu familia lui, este un alt principiu de bază. Să nu insulți o femeie, cu atât mai mult una care nu se mai află printre noi, este tot un principiu și tot o valoare. Principii și valori care, îndrăznesc să spun, sunt mai importante decât fotbalul. Pentru că până la urmă aici ajungem cu discuția.

Este fotbalul chiar, cu adevărat, cel mai important lucru din viață? Chiar nimic altceva nu mai contează? Și chiar scopul scuză orice mijloc? Pentru că, dacă acceptăm faptul că pentru apărarea unui principiu în fotbal avem dreptul să-i repetăm la nesfârșit unui om (indiferent cât de antipatic) că mama lui decedată e curvă… atunci chiar cred că putem accepta orice; inclusiv că în numele fotbalului putem să și ucidem. Vi se pare exagerat? Păi haideți să ne întoarcem în anii 80 când se întâmplau astfel de lucruri… chiar vrem asta? Dacă da, înseamnă că noi ne-am pierdut mințile iar fotbalul și-a pierdut exact ceea ce clamăm că apărăm, sufletul!

Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:

  1. Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
  2. Urmărește-ne pe FacebookInstagramTwitter și Youtube.
  3. Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Apple MusicSpotifyAnchor.fm sau pe Google Podcasts.
Tags

Giuliano Junc

Arădean fiind am copilărit pe stadionul UTA-ei unde am învățat cu adevărat ce însemnă fotbalul. Sunt fan al fotbalului german și suporter 1.FC Köln. După ani de zile în care urmăresc tot ce mișcă în această zonă îndrăznesc să cred că am ce transmite astfel încât poate și alții să descopere farmecul fotbalului teuton. Mărturisesc și o simpatie ”externă” pentru Arsenal FC.

Citește și

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close