Cele cinci etape din viața unui suporter

La început suntem inocenți și curioși, ulterior devenim neliniștiți și pasionați, apoi tot mai analitici și detașați, înainte de a ne retrage în cele din urmă într-o zonă în care nu prea ne mai pasă de nimic.

Ian Plenderleith scria demult în When Saturday Comes despre cum a regăsit bucuria și frumusețea uitată a fotbalului după ce au trecut anii peste el și a început se meargă la meciuri din ligile inferioare. Avalanșa de știri, păreri, informații sau analize de după fiecare weekend fotbalistic, FOMO-ul și presiunea de a fi la curent și de a avea o părere despre tot ce mișcă m-au făcut în ultima vreme să-mi aduc aminte de ideile lui Ian, să mă întreb dacă nu cumva mă îndrept și eu în direcția aceea și să meditez asupra fazelor din viața unui suporter.

Există cinci etape în viața unui iubitor de fotbal

Prima fază e cea a inocenței și curiozității. Descoperi fotbalul prin prisma tatălui sau a celor din familie. Ești entuziasmat să găsești vecini, colegi sau prieteni care au descoperit și ei recent fotbalul. Vezi primele meciuri la televizor. Descoperi regulile, devii fascinat de fiecare gol, fiecare șut, fiecare cântec din tribună. Începi să joci fotbal. Oriunde și oricum, cu o minge sau orice obiect ce poate fi ca folosit ca o minge. Spre sfârșitul acestei perioade începi să devii tot mai atașat de o anumită echipă de fotbal. Uneori e aceeași echipă cu care ține tatăl tău. Alteori e tocmai marea rivală a echipei cu care ține tatăl tău.

În a doua etapă simți că ai devenit întru totul pasionat de fotbal. Vrei să urmărești toate meciurile echipei tale și începi să îți faci idoli și jucători preferați. Trăiești cu senzația cu fotbaliștii pe care-i urmărești sunt oameni maturi cu o foarte mare experiență de viață. Mergi la primele meciuri pe stadion, începe să-ți placă atmosfera făcută de galeriile de fotbal și te amuză înjurăturile pe care le auzi în tribună. Ai impresia că rezultatele meciurilor sunt tot ce contează și plângi dacă echipa ta pierde un meci sau un titlu de campioană.

Începi să aduni însemne ale clubului tău preferat, îți pui pe pereți postere sau poze cu jucătorii preferați, sau după caz, wallpapere cu ai tăi pe ecranul telefonului sau al PC-ului. Fete? Nu prea ai timp de așa ceva. Sau dacă ai, nu contează atât de mult precum echipa ta, iar planurile trebuie să se sincronizeze cu meciurile pe care le urmărești.

Spre finalul acestei etape joci fotbal tot mai mult și începi să înțelegi noțiuni legate de tactică, dar și faptul că munca jucătorilor în teren nu e chiar atât de simplă pe cât pare.

A treia fază e și cea mai periculoasă în opinia mea. Mulți rămân blocați în etapa asta pentru toată viața. Tu nu fi așa!

Începi să urmărești tot mai mult fotbal și să ai opinii tot mai vehemente și mai părtinitoare. Cunoști foarte bine toate echipele din ligile pe care le urmărești și ai o idee pertinentă despre istoria recentă a fiecărei echipe și despre cum trebuie condus un club de fotbal.

Riști să te identifici cu clubul pe care-l susții și să mergi în direcția hiper-partizanatului. Orice părere negativă despre echipa pe care o susții poate fi privită ca un atac la persoană. Oricine critică clubul tău preferat trebuie luat la război.

Spre finalul aceastei etape remarci că joci tot mai puțin fotbal în timpul liber. Când echipa ta pierde, începi să te prefaci că nu e așa mare lucru, dar tot te frămânți în interior.

În a patra etapă, poate că ai deja 30 sau 40 de ani, ai deja o familie a ta și începi să mergi tot mai rar la meciuri. De jucat fotbal nici nu mai vorbesc…

În această etapă, datorită experienței de viață, reușești să înțelegi foarte bine întreg ecosistemul fotbalului, cu toate laturile comerciale, sociale și antropologice ale sale. Înțelegi de ce cluburile funcționeză precum societăți comerciale, faci legături între diverse situații trăite de-a lungul anilor sau diverse comparații între jucători și antrenori din decenii diferite.

Încă susții clubul de care te-ai atașat când erai mic și urmărești toate meciurile, dar ești mai puțin pasional și te ții departe de intrigi și de orice discuții părtinitoare. Înțelegi că nu e posibil ca același club să câștige mereu și realizezi cât de norocos ai fost că ai avut parte de victorii mari în trecut. Îți mai faci câte o poftă, poate mai mergi la un meci important sau îți mai cumperi câte un tricou cu echipa pe care o susții, dar ești mult mai relaxat și mai detașat. Începi să îi consideri pe unii jucători „mercenari” și te gândești că unii dintre ei nu realiează cât de norocoși sunt să aibă meseria pe care o au. Te amuzi când te gândești cum, când erai copil, credeai că fotbaliștii sunt niște oameni „mari”, maturi, dar în realitate sunt doar niște puștani maturizați forțat mai devreme.

În ultima fază, te detașezi tot mai tare de fotbal. Te mai uiți la meciuri, dar te afectează tot mai puțin ce se întâmplă pe teren. ”500 lei tricoul echipei favorite? Am înnebunit?!”,  „100 lei un bilet la meci? Doamne ferește!”.

Investești tot mai puțin în fotbal, atât financiar, cât și sentimental. Începi să te bucuri din nou de lucrurile simple din fotbal… Începi să-i privești cu dragoste pe copiii care joacă fotbal la garajele din spatele blocului sau să te urci în mașină într-o duminică dimineață și mergi 20 km până într-un sat ca să vezi un meci din liga a 5-a, unde ți se pare că vezi un fotbal mult mai pur, mai apropiat de origini, de cum credeai tu că e jocul atunci când l-ai cunoscut prima oară.

sursa foto: homesoffotball.co.uk