Cupa Mondială pe scurt – miercuri, 23 noiembrie 2022

O nouă zi, o nouă surpriză de proporții la Cupa Mondială Qatar 2022. Miercuri a fost rândul Japoniei să iasă la rampă în fața unei Germanii fără eficiență în fața porții și letargică în fazele finale ale meciului. Spania, în schimb, a arătat imperios, chiar dacă a făcut-o în fața unui adversar ca și inexistent. Eficiența a fost cuvântul cheie al zilei, de altfel. Spania a avut-o, Germania n-a avut-o. Nici Canada n-a avut-o, căci dacă o avea, vorbeam lejer despre două surprize într-o singură zi.

Maroc 0-0 Croația

Poate că naționala Croației nu mai are aura pe care a avut-o în anii precedenți și poate că Marocul e, de fapt, o echipă mai bună decât ne-ar plăcea nouă, europenilor, să recunoaștem. Cert e că în meciul de deschidere al Grupei F e greu să spui că una a fost mai bună decât cealaltă. Croații au venit la acest Mondial în mare formă după victorii cu Franța, Danemarca sau Austria în Nations League, însă asta nu s-a transpus și pe terenul din Qatar.

Fără gol în 90 de minute și cu doar două șuturi pe poartă de fiecare parte, acesta a fost un meci care poate fi uitat cu ușurință până la finalul fazei grupelor. Promit că scriu mai multe mai jos, la celelalte meciuri. Merită mai mult.

Germania 1-2 Japonia

İ. Gündoğan 33′ (p) / R. Doan 75′, T. Asano 83′

Nimic nu prevestea capitularea Germaniei din finalul acestui meci. Echipa antrenată de Hansi Flick a jucat în prima repriză ca o formație în deplin control. Ocaziile au curs numai spre poarta japoneză, iar o ieșire hazardată a portarului Shuichi Gonda (care în ciuda acestei erori a făcut un meci excelent) a făcut ca Germania să deschidă scorul din penalty prin İlkay Gündoğan. Germanii au mai înscris o dată în prelungirile primei reprize, însă golul a fost anulat pentru offside. Imediat după, Japonia a avut prima mare ocazie a sa. A fost un minut care a sintetizat foarte bine problema Germaniei în acest meci: lipsa de concentrare în momentele în care putea să înscrie, dar și letargia din apărare.

După prima repriză și după cum a început a doua, Germania trebuia să conducă mult mai clar și pe tabelă, iar finalul avea să pedepsească incapacitatea ei de a se distanța. Ritsu Doan intrase de doar câteva minute când a egalat după un șut respins în fața porții de Manuel Neuer, iar în minutul 83 întoarcerea de scor a fost completă. Takuma Asano, jucător care evoluează chiar în Bundesliga, la VfL Bochum, a urmărit o minge înaltă și s-a descurcat de minune, învingându-l pe Neuer dintr-un unghi ce părea deja imposibil.

Germania a avut tot timpul din lume să se distanțeze înainte de letargia care a pus stăpânire pe echipă în ultimul sfert de oră, însă timpul nu a mai fost de partea lor la 1-2. După Arabia Saudită ieri, Japonia e a doua echipă de la acest Mondial care poate sărbători o victorie absolut memorabilă, o întoarcere de scor improbabilă făcută posibilă de tenacitatea și perseverența cu care și-au urmărit scopul.

Gestul jucătorilor Germani de la începutul meciului, acoperindu-și gurile cu mânile în semn de protest pentru atitudinea FIFA vizavi de lubertatea de exprimare cu privire la comunitățile LGBT, ar fi putut bine-mersi să facă referire și la jocul echipei în fața porții. Germania chiar se află într-o situație sportivă dificilă ca urmare a acestei înfrângeri.

Spania 7-0 Costa Rica

D. Olmo 11’ M. Asensio 21’ F. Torres 31’ (p), 54’ Gavi 74’, C. Soler 90’, A. Morata 90+2′

Doar la câteva ore după ce Germania se pierdea cu firea, Spania ne-a arătat „cum se face”, câștigând la cea mai mare diferență de scor înregistrată de națională la o Cupă Mondială. În meciul cu Costa Rica nu a existat decât o singură echipă pe teren. Peste 80% posesie, exactitate în pase, eficiență în fața porții și anihilarea completă a oricărei urme de ambiție a adversarilor – astea ne-au fost arătate de echipa lui Luis Enrique, care a deschis rapid scorul, s-a desprins decisiv și apoi a jucat de plăcere, marcând de șapte ori până la final. Costaricanii n-au reușit nici măcar să șuteze spre poarta adversă.

Gavi a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată pentru Spania la Cupa Mondială (la 18 ani și 110 zile), iar până la finalul meciului el a bifat același record și în ceea ce privește marcatorii. Execuția sa a fost poate cea mai frumoasă dintre cele șapte și explică de ce Enrique a preferat să încropească un lot cu multe tinere talente în Qatar. Ferran Torres a marcat o dublă de o parte și de cealaltă a pauzei după ce Dani Olmo și Marco Asensio au deschis balul pentru spanioli, iar Carlos Soler părea că a stabilit scorul final înainte de agonizantele minute de prelungiri… care au mai adus un gol și pentru Alvaro Morata.

Costa Rica n-ar fi putut să aibă un început mai dificil de turneu și va trebui să caute să se ridice, cumva, pentru următoarele meciuri din grupă. Spania, în schimb, poate privi cu mare încredere spre duelul cu Germania de duminică.

Belgia 1-0 Canada

M. Batshuayi 44′

La felul în care Canada a început partida cu Belgia, părea că echipa nord-americană era cea clasată pe locul 2 în clasamentul FIFA. Alphonso Davies și-a văzut penalty-ul apărat de Thibaut Courtois în minutul 11, dar Canada a mai avut o mulțime de atacuri periculoase într-un început furibund al uneia dintre cele mai talentate generații din istoria echipei naționale.

Belgia părea că s-a trezit la mijlocul primei reprize, dar atacurile ei au fost periculoase doar preț de câteva minute, după care Canada a revenit în postura de echipă dominantă. Să spunem că golul lui Michy Batshuayi a venit contra cursului jocului este un understatement, dar golul a venit, iar Belgia era în avantaj după 45 de minute. Canadienii au intrat la pauză întrebându-se cum au „reușit” să nu conducă, poate chiar cu 2-3 goluri, pe tabelă și frustrați de încă un penalty pe care l-ar fi putut avea dacă VAR-ul ar fi fost pertinent.

Selecționerul Roberto Martinez i-a schimbat la pauză pe Yannick Carrasco și Youri Tielemans, dar tot Canada a fost echipa mai ofensivă când jocul s-a reluat. Ocaziile, însă, n-au mai fost atât de dese, iar ușor-ușor, meciul s-a liniștit. Kevin De Bruyne a arătat mici sclipiri, dar și frustrări știind că nu are alături de el fotbaliști de calitatea celor pe care-i are la echipa de club, însă Belgia nu a reușit să încropească o perioadă clară de dominație, cum poate mulți s-ar fi așteptat.

În final, un singur gol a fost îndeajuns, iar Belgia poate fi mulțumită de cele trei puncte, însă nu și de joc. Canada, pe de cealaltă parte, se va considera ghinionistă că nu a realizat o surpriză, chiar dacă i-a lipsit precizia în fața porții.

Ce urmeză?

Ultima zi a primei runde de meciuri din faza grupelor aduce în prim-plan selecționatele Portugaliei și Braziliei. Elveția deschide ziua cu meciul împotriva Camerunului din Grupa G, iar Brazilia – favorita caselor de pariuri la câștigarea turneului final – va înfrunta una din potențialele surprize ale competiției, Serbia. Uruguay joacă împotriva Coreei de Sud, iar Ghana va fi adversara Portugaliei unui anume Cristiano Ronaldo, jucător liber de contract.

Toate articolele despre Cupa Mondială de pe Tackle.ro se găsesc aici.

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe FacebookInstagramYouTube și Discord.

Dan Dracea este jurnalist și specialist în comunicare. În echipa Tackle.ro de la finalul anului 2017, Dan și-a asumat rolul de moderator al emisiunii Tackle Show. Se joacă prea des și scrie prea puțin.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *