Cum va fi ținut minte Gareth Southgate?

Antrenorul cu cele mai bine rezultate din ultimii 50 de ani sau conservatorul care a tras frâna de mână unei generații care putea mai mult?

Puțini antrenori din istoria selecționatei Three Lions au divizat fanii Angliei așa cum a reușit-o Southgate. Pentru ceea ce poate fi ultimul său turneu pe banca naționalei, englezul dă semne că s-a schimbat, dar nu e prea puțin și prea târziu?!

Southgate, omul

Gareth Southgate l-a înlocuit pe Sam Allardyce în 2016 la cârma naționalei Three Lions și a adus cu el un aer proaspăt de seriozitate și decență în comportament. Nici nu era greu să fie altfel după mandatul dezastruos al lui Big Sam sau după experiențele englezilor cu bâtrânul Roy, Steve McLaren sau Fabio Capello.

”He made England feel modern and more civilised. He gave us a reason to like the national team and their manager. While a few have never enjoyed his more touchy-feely side, many have loved him. Loved his polite thoughtfulness, loved how he made England players feel good about playing for England, loved the semi-final and the final. These have been England’s best days. Gareth’s revolution was quiet, beardy and nice, but a revolution nonetheless. But all things must pass. Eight years is a long time to manage anything in football. Your voice becomes less effective, repetition sets in and what was once new and exciting becomes old and stale.” (John Nicholson)

Southgate, conservatorul

Doar că pentru a avea succes ca antrenor, în fotbal ai nevoie de mult mai mult decât să fii un om bun.

Încăpățânarea și lipsa dorinței de a schimba registrul tactic, de a renunța atât de târziu la așezarea 3-4-2-1, de a nu mai juca cu dublu-pivot la centrul terenului și de a trece la o partitură tactică mult mai dinamică și mai progresivă, toate astea au început să aducă tot mai multă frustrare în rândul fanilor care au început să considere că acest conservatorism al lui Southgate ține pe loc naționala Three Lions.

”What starts as tactical pragmatism becomes resistance to change. What was once stoic self-assurance becomes stubbornness. What was portrayed as loyalty now looks like fear of evolution.” (Alex Keble)

Dincolo de dârzenia cu care ține de tacticile sale, selecționerul Angliei a arătat de-a lungul anilor și o încăpățânare în ceea ce privește selecționarea unora dintre jucătorii săi favoriți, indiferent de forma lor de la echipele de club.

Pentru câțiva ani Harry Maguire, John Stones, Ben Chilwell sau Kalvin Phillips au bifat puține minute pe teren la cluburile lor, dar erau nelipsiți din lotul naționalei Angliei. Asta în condițiile în care în Premier League jucau meci de meci și impresionau alții care ar fi meritat să fie acolo în vestiarul Three Lions. Southgate își făcuse o reputație care-i făcea pe mulți să spună că naționala Anglieia a devenit un cerc închis și că aproape a fost transformată într-o echipă de club.

”It is as if the club game has moved on and Southgate has not; the Premier League finding new stories and new in-form players while the England manager clings to the heroes of the past.” (Alex Keble)

Wind of change. Prea târziu?

Gareth Southgate nu a pus mâna pe vreun trofeu, dar finala de la EURO 2020 și semifinala de la mondialul din Rusia erau rezultate care închideau gura oricărui contestatar.

Totuși, în pofida rezultatelor, Southgate nu a fost niciodată suficient de iubit de fanii englezi. Naționala Angliei a dat mereu senzația că poate mai mult, iar eliminarea din sferturile campionatului mondial din Qatar cu Franța a fost exemplul perfect.

Kane, Grealish, Foden, Saka, Rice, Bellingham, Trent Alexander-Arnold, John Stones, Kyle Walker, Marcus Rashford sunt doar câțiva din jucătorii care poate și-au petrecut cei mai buni ani din cariera lor cu Southgate la cârmă și pentru mulți senzația e că antrenorul Three Lions a fost prea temător și pragmatic și nu a fructificat suficient lotul valoros pe care-l avea la dispoziție.

Gareth Southgate a spus că va demisiona dacă nu va câștiga EURO 2024. Culmea, în ceea ce pare a fi ultima carte jucată de Southgate la națională, englezul arată că în sfârșit e dornic să renunțe la pragmatism și să încerce și altceva.

Southgate a renunțat la câțiva din favoriții săi și a adus în lotul pentru europeanul din Germania mai mulți jucători tineri, precum Kobbie Mainoo, Adam Wharton, Anthony Gordon, Marc Guehi sau Eberechi Eze.

Mai mult, așa cum a arătat în Qatar, pare să fi abandonat orice intenție de a mai juca cu o linie de trei apărători centrali, are în sfârșit intenția de a-l folosi pe Trent Alexander-Arnold la mijloc și are curajul să „sacrifice” un închizător pentru a găsi formula ideală în care să înceapă din primul minut cu armele principale din atac: Kane, Foden, Saka și Bellingham.

Renunță prea târziu Southgate la fixațiile care au pus frână unei naționale care putea mai mult la ultimele turnee finale?

Euro 2024 ne va răspunde la întrebare, iar cântecul de lebădă al lui Southgate pe banca Angliei ne va spune și cum va rămâne englezul în memoria colectivă a suporterilor: antrenorul cu cele mai bine rezultate din ultimii 50 de ani sau conservatorul care a tras frâna de mână unei generații care putea mai mult?