Românii au o vorba: rău cu rău, dar mai rău fără rău.
Nu, nu e nimic a bine că Newcastle a fost tocmai preluată de, probabil, cel mai bogat grup de oameni care putea achiziționa un club de fotbal european. Și cel mai grotesc grup.
Poate că suporterii simt o eliberare, probabil bine meritată, după stoicismul necesar perioadei Mike Ahsley. E complicat, ca britanic, să suporți un om care nu e cu nimic mai presus de patronii fotbalului neaoș. Ashley dorea să vândă de prin 2008, însă a sugrumat clubul încă 13 ani. Ani în care Newcastle United a retrogradat din Premier League, a revenit, a mai retrogradat o dată, iar acum se chinuie să nu pice iar. Departe de soarta unor exemple mai întunecate, precum Sunderland, Bolton sau Blackpool, și totuși…
Care e prețul, însă?
O să va aduc aminte: în Anglia, fotbalul produce comunități, aliniază comunități și clubul local reprezintă o supapă și un tel comun al suporterilor. În Sunderland ‘til I Die, imaginea e prezentată complet: locuri de muncă, pasiune, bani și prestigiu. Iar când clubul e unul de tradiție, atunci el devine fanionul unui oraș, al unei regiuni. Poate chiar și al unei țări întregi.
Newcastle se înscrie în toate contextele de mai sus. Și e mai prestigios și notoriu că multe din entitățile care sunt acum în perioade mai sumbre – cel mai recent e Derby County. Și da, toate au un preț, dar nu ar trebui ca și sufletul să aibă unul. Poți să cumperi sufletul cuiva pentru că banul întoarce orice principiu. Dar, odată vândut, vândut rămâne. Și dacă ți-l recuperezi, va rămâne mereu un precedent.
Nici o cifra nu ar trebui să convingă. Averile amețitoare ale grupului de investiții din Arabia Saudită sunt doar cifre. Aici nu e vorba de Manchester City, un club inexistent pe harta fotbalului pre-takeover, un club secundar în Manchester, eclipsat chiar și de Bolton în istoria fotbalului britanic. Și nici de Paris Saint Germain, care e o categorică bombă cu ceas, dacă privim cu minimă concentrare peisajul recent.
Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Grupul Saudit îl are în componență pe omul responsabil de uciderea unui jurnalist, e un grup care susține și perpetuează încălcări flagrante ale drepturilor omului și, oricâte cifre ar întoarce, astea sunt fapte. Moral, etic, orice ține de cele mai subțiri principii, acest nou patronat e mizerabil. Ce e nițel îngrijorător e că Federația Engleză se contrazice, întrucât inițial a blocat achiziția pentru că nu permite unui stat să controleze un club, dar grupul e condus de Mohammed Bin Salman; adică tocmai conducătorul Arabiei Saudite.
Dacă aș fi fanul lui Newcastle, m-aș distanța. Dar nu sunt. Ei oricum au o dilema complicată: aroganța și nesimțirea lui Ashley versus moralitatea preluării saudite. Sunt, însă, fanul fotbalului, inclusiv al celui de elită. Newcastle e un club de elită, un club de tradiție, cu o istorie și un stindard inconfundabil. Asocierea cu un grup de asemenea teapă va aduce, probabil, succes pe termen scurt. Dar cu ce preț? Sunt curios dacă fanii lui Newcastle își doresc atât de mult un nou fundaș dreapta și pe Mbappe, cu conditia acceptării unui patronat de așa calibru.
Sau, poate, vor uita toate astea peste vreo 5 ani, când Newcastle va juca fotbal spectaculos și va înfige sulițe în marile cluburi europene. Om vedea. Sau om trăi și om vedea.
P.S.: am citit o glumă bună prin comentariile The Guardian – „la început, Abramovici cumpăra la Chelsea toți jucătorii care evoluau bine împotriva albastrilor, sunt curios dacă sauditii au suficienți bani să-i cumpere pe toți cei care joacă bine împotriva lui Newcastle.”
