Ajunși la mijloc de sezon, e timpul să vedem echipa ideală a turului de campionat din Premier League 2017/2018. Despre titlu n-are sens să vorbim, așa că intrăm direct în subiect, folosindu-ne de statistici pentru a confirma sau infirma impresia artistică lăsată de jocul pe care l-am văzut în teren.

Am luat în calcul doar jucătorii care au jucat mai mult de jumătate din minutele de până acum sau care au avut minim 10 apariții și toate statisticile prezentate mai jos sunt valabile pentru primele 19 etape. Să începem!

Portar – David de Gea (Manchester United)

Cel mai bun portar din lume, în acest moment, joacă în Premier League și este, de câțiva ani deja, om esențial pentru Manchester United. În meciul cu Arsenal (câștigat cu 3-1), De Gea a stabilit un nou record în Premier League, reușind 13 parade!

Statisici cheie: cele mai multe meciuri fără gol primit (10), cel mai bun procentaj de șuturi apărate (84.3%), al doilea după Fabianski (76) la număr de parade reușite (70).

Alternative:

  • Nick Pope (Burnley) – al doilea la procentaj de șuturi apărate, cu 83.8%;
  • Ederson (Manchester City) – cele mai puține goluri încasate (12 în 19 meciuri).

Fundaș dreapta – Kyle Walker (Manchester City)

Al doilea cel mai scump fundaș din istoria fotbalului a trecut de la Spurs la Man City în vară pentru 50 de milioane de Lire, dar investiția e pe deplin justificată. Walker pare că joacă de o viață sub conducerea lui Guardiola și e perfect integrat în echipa care defilează spre titlul din Premier League.

Statistici cheie: 4 pase decisive, top 5 între fundași în materie de număr de pase reușite.

Alternative:

  • Cesar Azpilicueta (Chelsea) – 5 pase decisive, joacă mai mult (și foarte bine) fundaș central;
  • Hector Bellerin (Arsenal) – 4 pase decisive;
  • Antonio Valencia (Manchester United) – exact în intervenții, disciplinat tactic, 11 meciuri fără gol primit, 2 goluri superbe.

Fundaș stânga – Nacho Monreal (Arsenal)

Cea mai grea alegere din această echipă ideală a fost cea pentru rolul fundașului stânga. Am rămas la Nacho Monreal pentru că a crescut mult în joc în ultimile luni, jucând atât fundaș central, cât și în bandă. Dacă acum două sezoane nu i-aș fi dat mai mult de 6 luni de fotbal în Premier League, azi spaniolul este indispensabil pentru Arsenal. Păcat pentru Tunari că face 32 de ani în februarie.

Statistici cheie: al doilea la număr de pase reușite de fundași (după Otamendi), 2 goluri, 9 meciuri fără gol primit.

Alternative:

  • Marcos Alonso (Chelsea) – 4 goluri, în top 5 la recuperări reușite de fundași, 8 clean sheet-uri;
  • Ashley Young (Manchester United) – 2 goluri și o revenire complet neașteptată ca titular al lui Mourinho.
  • Fabian Delph (Manchester City) – forțat de accidentarea lui Mendy, Guardiola a scos din pălărie un fundaș stânga foarte bun, în persoana mijlocașului central Delph!

Fundaș central – Nicolas Otamendi (Manchester City)

Unul dintre jucătorii pe care Guardiola i-a transformat în acest sezon este argentinianul Otamendi. Dacă stagiunea trecută gafa des și apărea rar la finalizare la faze fixe, în prima jumătate de sezon 2017/2018 și-a îmbunătățit jocul din toate perspectivele.

Statistici cheie: 4 goluri înscrise, cele mai multe pase reușite dintre toți jucătorii din Premier League, indiferent de post (1471, adică 82 pe meci, față de 57 în sezonul trecut!).

Alternative:

  • James Tarkowski (Burnley) – procentaje excelente de dueluri aeriene câștigate (73.2%, în top 5 performeri din PL) și deposedări reușite (94.4%);
  • Phil Jones (Manchester United) – când e apt de joc, Jones e o stâncă în centrul defensivei: 9 clean-sheet-uri și doar 6 goluri a încasat United cu el în teren, în 14 meciuri;
  • Toby Alderweireld (Spurs) – când lipsește se vede cel mai clar influența sa: 7 goluri în 10 meciuri încasase Spurs până la accidentarea belgianului, 11 în 9 meciuri au luat după acel moment.

 Fundaș central – Andreas Christensen (Chelsea)

Primul produs al academiei lui Chelsea care reușește să se impună la prima echipă, de la debutul lui John Terry încoace, adică de 21 de ani, este danezul Christensen. Împrumutat în ultimele două sezoane în Bundeslia, la Gladbach, s-a întors pe Stamford Bridge, la 21 de ani și, în ciuda așteptărilor, a devenit piesă fixă în defensiva lui Conte. Îl vom vedea, cu siguranță, la Mondialul din Rusia.

Statistici cheie: 94% deposedări reușite (cel mai bun din Premier League!), 94% procent de pase reușite (doar Stones stă mai bine la acest capitol, cu 97%, dintre fundași), 8 goluri primite de echipă și 7 clean-sheet-uri în cele 15 meciuri jucate.

Alternative:

  • John Stones (Manchester City) – cel mai bun pasator din Premier League;
  • Harry Maguire (Leicester) – cele mai multe recuperări reușite (127);
  • Shane Duffy (Brighton) – cel mai mare indice CBI (degajări, șuturi blocate și intercepții) din Premier League (206).

Mijlocaș defensiv – Nemanja Matic (Manchester United)

De ce l-a vândut Chelsea pe Matic? Singura explicație a fost că sârbul, simțind că nu avea locul de titular sigur pe Stamford Bridge și având deja două titluri câștigate acolo, și-a dorit o nouă provocare, alături de un prieten vechi: Jose Mourinho. Matic a intrat în echipa lui United ca și cum ar fi jucat acolo de 10 ani, fiind piesa de care aveau Diavolii nevoie pentru a-i dezlănțui creativitatea lui Pogba. Între timp, Matic s-a dovedit a fi jucătorul mai constant, iar rolul de paznic al liniei defensive i se potrivește perfect. Nu-mi imaginez un Man United fără el în acest moment.

Statistici cheie: al doilea la număr de intercepții (40, după Cabaye) și la număr de recuperări (40, după Gueye), top 10 la degajări și șuturi blocate, 86% pase reușite.

Alternative:

  • Wilfried Ndidi (Leicester) – cele mai multe degajări, top 5 recuperări, 3 pase de gol;
  • Granit Xhaka (Arsenal) – cele mai multe atingeri de balon în prima jumătate de sezon (1846), un gol și 3 pase decisive;
  • Fernandinho (Manchester City) – mijlocașul cu cele mai multe pase reușite în PL (procentaj 90%);
  • Aboulaye Doucoure (Watford) – 6 goluri, top 5 la număr de pase reușite (procentaj 85%).

Mijlocaș central – David Silva (Manchester City)

Spaniolii îi spun El Mago sau Merlin pentru că e un vrăjitor pe teren. Nu e nimic ocult însă în jocul lui David Silva, creierul lui Manchester City din ultimii ani. Mereu m-am mirat cum i-a scăpat acest jucător Barcelonei, fiind unul dintre puținii care s-ar fi încadrat în șablonul mijlocașilor centrali de creație de pe Camp Nou. În acest sezon a fost peste tot: pe tabelă, cu pase cheie și assist-uri, implicat în orice fază a lui Man City, liderul autoritar din PL.

Statistici cheie: 5 goluri, cele mai multe pase de gol (8, la egalitate cu De Bruyne și Sane), cele mai multe pase primite (1399), cele mai multe ocazii mari de gol create de un mijlocaș (11).

Alternative:

  • Aaron Ramsey (Arsenal) – 3 goluri și 6 pase decisive în 14 meciuri;
  • Pascal Gross (Brighton) – 4 goluri și 5 pase decisive pentru jucătorul venit gratis de la o echipă retrogradată din Bundesliga.

Mijlocaș central – Kevin De Bruyne (Manchester City)

Când De Bruyne o părăsea pe Chelsea, în vara lui 2014, părea că nu vom auzi prea curând de belgian. După un sezon strălucitor la Wolsburg însă, blondul și-a găsit drumul înapoi spre Premier League, aterizând la Manchester City, iar azi este stăpânul mijlocului pe Etihad și pe oricare alt stadion ar juca. Dominarea lui De Bruyne nu e una fizică, ci pare pur instinctivă, dar de fapt vedem un fotbalist extrem de talentat, pregătit de un manager legendar, care a atins, la 26 de ani, un nivel nebănuit în urmă cu 2-3 sezoane. Cu De Bruyne am început draft-ul acestei echipe ideale a turului, pentru că nu are rival în acest moment la titlul de cel mai bun jucător din Anglia.

Statistici cheie: 6 goluri și 8 pase decisive, cel mai activ mijlocaș în ultima treime (număr de atingeri și pase primite, în zona careului advers), cele mai multe ocazii de gol create, top 5 la număr de pase reușite (al doilea după David Silva la pase în zona careului advers).

Alternative:

  • Philipe Coutinho (Liverpool) – 6 goluri și 5 pase decisive în 12 apariții pentru zecarul lui Liverpool;
  • Christian Eriksen (Tottenham) – neobositul danez căruia îi va rămâne mic tricoul lui Spurs în curând a înscris 5 goluri și a dat 4 pase decisive.

Extremă dreapta – Mohamed Salah (Liverpool)

Transferul anului în Premier League e acest egiptean zâmbitor și rapid ca un ghepard. Salah înscrie constant (are un gol la fieare 96 minute jucate!) și îi oferă lui Klopp un marcator pur-sânge acolo unde nu avea un vârf clasic. Perfect s-a integrat în mecanismul Cormoranilor și e aproape imposibil de blocat.

Statistici cheie: golgeterul Premier League la mijloc de sezon (15 goluri, la egalitate cu Kane), cea mai mare contribuție ofensivă (18 goluri create: 15 marcate, 3 cu pasa decisivă), cele mai multe ocazii mari create.

Alternative:

  • Leroy Sane (Manchester City) – 6 goluri și 8 pase decisive, jucător imposibil de marcat om-la-om datorită tehnicii și vitezei sale uluitoare;
  • Marcus Rashford (Manchester United) – 4 goluri și 5 pase decisive, în ciuda rotației cu Martial;
  • Ryad Mahrez (Leicester) – 5 goluri și 5 pase de gol, într-un sezon al renașterii pentru algerian.

Extremă stânga – Raheem Sterling (Manchester City)

Dacă e un jucător pe care Guardiola l-a transformat în fotbalist, acela e Raheem Sterling. Cine ar fi crezut că nu se va rata după ce a plecat, copil fiind, de la Liverpool? Astăzi, Sterling aleargă ca un posedat, găsește mereu spațiile din apărarea adversă, driblează, pasează și înscrie goluri decisive, sub presiune, aducând puncte echipei.

Statistici cheie: 12 goluri și 4 pase decisive (17 apariții), cele mai multe atingeri de balon în careul advers (147).

Alternative:

  • Anthony Martial (Manchester United) – 6 goluri și 3 pase decisive, în 18 apariții;
  • Eden Hazard (Chelsea) – 5 goluri și două pase decisive în 12 meciuri;
  • Richarlison (Watford) – 5 goluri și 5 pase decisive la sezonul de debut în Premier League.

Atacant – Harry Kane

Rolul atacantului e să înscrie goluri, de aceea l-am ales pe Harry Kane. Echipa lui Pochettino e sub așteptări în acest moment, iar Kane s-a lăsat și el așteptat în meciurile cheie ale lui Spurs, însă la final de tur a adunat 15 goluri, ceea ce-l pune pe traiectorie pentru al treilea titlu de golgeter al Angliei consecutiv.

Statistici cheie: golgeterul Premier League (15 goluri, la egalitate cu Salah), cele mai multe atingeri în careu (128), cele mai multe șuturi spre poartă (108, aproape dublu față de oricine altcineva).

Alternative:

  • Sergio Aguero (Manchester City) – 12 goluri pentru golgeterul all-time al lui Manchester City.
  • Romelu Lukaku (Manchester United) – 10 goluri și rol esențial în mecanismul lui Mourinho la United.
  • Alvaro Morata (Chelsea) – 9 goluri în 16 apariții, l-a înlocuit cu succes pe Diego Costa.

Manager pentru echipa ideală – Pep Guardiola (Manchester City)

I-a luat un sezon, dar Guardiola a reușit să-și impună viziunea la City și va lua titlul în Premier League. Niciodată în carieră nu adunase atât de multe puncte într-un tur de campionat.

Statistici cheie (toate, practic, dar alegem câteva): cel mai bun atac, cea mai bună apărare, neînvins (un singur egal), serie record de victorii conscutive (17), cel mai mare avans la mijloc de sezon din istoria primei ligi engleze.

Cum vezi TU echipa ideală din Premier League?

Surse: PremierLeague.com (statistici), Members.FantasyFootbalLScout.co.uk (statisici), FMScout.com (fotografiile jucătorilor).

* Am luat în calcul doar jucătorii care au jucat mai mult de jumătate din minutele de până acum sau care au avut minim 10 apariții și toate statisticile prezentate mai jos sunt valabile pentru primele 19 etape.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League

Diavol roșu de când regele Angliei era un francez. Specialist în management de servicii IT, meșteșugar de cuvinte în timpul liber. Fondator al grupului de fani Premier League România și ctitor al acestui site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *