
Etapa 16 din Premier League a fost una a loviturilor de pedeapsă. Manchester City, Liverpool, Chelsea, Manchester United și Brentford au bifat victorii, în urma unor astfel de decizii. Toate cele trei pretendente la titlu au avut emoții, în diferite momente ale partidelor disputate. Dar, în cele din urmă, nu s-a schimbat nimic în clasament, iar diferența față de restul plutonului s-a mărit, după egalul lui West Ham la Burnley.
Manchester United și Arsenal câștigă la rândul lor și se apropie la un punct, respectiv două, de ultimul loc de Champions League. Tottenham este și ea la trei puncte distanță, astfel că își va juca șansa la momentul potrivit, mai ales că sunt 99% eliminați din cupele europene. Momentan, își pot pune speranțele în cele două meciuri restante, cu Burnley și Brighton. Leicester ar putea intra și ei în cursă, dar, până la victoria încântătoare cu Newcastle nu am avut un motiv clar să-i plasăm acolo.
În lupta pentru evitarea retrogradării, singura echipă care s-a ales cu ceva a fost Burnley, care au făcut un meci alb contra Ciocănarilor. Norwich, Newcastle, Watford, Southampton Leeds sau chiar Everton au pierdut pe linie, așa că nu s-a schimbat nimic în clasament. Dar haideți să vedem în continuare care au fost remarcații etapei.
Rezultate și marcatori în etapa 16 din Premier League
- Brentford – Watford 2-1 (Dennis 0-1, Jansson 1-1, Mbeumo 2-1)
- Manchester City – Wolverhampton 1-0 (Sterling)
- Arsenal – Southampton 3-0 (Lacazaette 1-0, Ødegaard 2-0, Gabriel 3-0)
- Chelsea – Leeds 3-2 (Raphinha 0-1, Mount 1-1, Jorginho 2-1 și 3-2, Gelhardt 2-2)
- Liverpool – Aston Villa 1-0 (Salah)
- Norwich – Manchester United 0-1 (C.Ronaldo)
- Brighton – Tottenham – amânat
- Burnley – West Ham 0-0
- Leicester – Newcastle 4-0 (Tielemans 1-0 și 3-0, Daka 2-0, Maddison 4-0)
- Crystal Palace – Everton 3-1 (Gallagher 1-0, Tomkins 2-0, Rondon 2-1)
Plusuri în etapa 16 din Premier League
Brentford. Echipa lui Thomas Frank este departe de evoluțiile din primele etape, îndelung admirate de fanii Premier League. Totuși, contra lui Watford, au arătat de ce avantajul terenului propriu este unul fundamental pentru ei. Conduși la pauză, jucătorii lui Brentford au persistat în a-și dezvolta jocul pe traseele cunoscute, până când presiunea generată a dus la cedarea defensivei adverse. Ce poate fi mai frumos decât o victorie obținută în fața propriilor suporteri, la ultima fază a meciului?
Raheem Sterling. Al treilea jucător care ajunge să atingă cifra de 100 de goluri marcate în Premier League, pe parcursul acestui sezon.
Mo Salah. Egipteanul a ajuns la 14 meciuri consecutive în Premier League în care a fost implicat direct la marcarea unui gol. Mo conduce deopotrivă clasamentul golurilor marcate (14) și cel al assist-urilor (9) în campionatul Angliei și este la o contribuție distanță de recordul stabilit de Vardy în 2015 (15 meciuri consecutive cu gol sau pasă decisivă).
Antonio Rüdiger. Motto-ul lui Chelsea în acest sezon – cel mai bun atac este defensiva! Fundașul central stânga al celor de la Chelsea a fost omul meciului în victoria cu Leeds. Precizia defensivă a fost dublată de o prezență stoică în sprijinul atacului, poziție din care a reușit să obțină două penalty-uri. Germanului îi expiră actuala înțelegere cu clubul în vară, astfel că pierderea celui mai bun fundaș ar fi o mare lovitură pentru Tuchel.
Mikel Arteta. Spaniolul are un obiectiv clar la Arsenal și nu ținea neapărat de clasarea pe un loc anume. Proiectul este unul pe termen lung, iar Arteta trebuie să formeze o echipă care se va putea lupta în câțiva ani la titlu. Pentru a recupera diferența consistentă față de echipe ca City, Liverpool sau (anul acesta) Chelsea, ai nevoie de răbdare și câteva ferestre de transfer cu mutări inspirate. Ce le lipsește evident în acest moment Tunarilor, care au în lot un număr considerabil de tineri talentați, este tocmai leadership-ul. Ultimii căpitani desemnați nu au fost chiar modele de urmat, iar ultima ispravă a lui Aubameyang l-a forțat pe Arteta să-l lase în afara lotului la meciul cu Southampton.
Chiar și în aceste condiții, Arsenal a reușit o victorie de moral, după două înfrângeri dureroase cu United și Everton. Sigur, poate o victorie cu Southampton acasă este un rezultat absolut așteptat. Însă, dacă privim modul cum băieții lui Arteta au trecut peste presiunea impusă de oaspeți în prima repriză, păstrându-și calmul și filosofia de joc, după o primă repriză neconvingătoare, înțelegem de ce antrenorul lor se află acum printre remarcații etapei.
David De Gea. Cel mai bun jucător al lui Diavolilor în meciul de la Norwich, cine ar fi crezut asta?! United nu a făcut o partidă strălucită și a permis câteva ocazii bune pentru gazde, în special în repriza a doua, dar spaniolul a fost la post. De Gea oferă în acest moment stabilitate unei defensive destul de inconstante, exact în anul în care Henderson părea că va deveni soluția numărul unu pe post. Iată cum concurența l-a reactivat din hibernare.
James Maddison & Youri Tielemans. O prestație excelentă a celor doi în meciul cu Newcastle. Tielemans a marcat de două ori, iar Maddison a oferit două assist-uri și a închis tabela la 4-0. A fost o reală descătușare pentru echipa gazdă, care a reușit să pună la respect adversarul, fără golgheterul Vardy. Victoria contribuie la moralul Vulpilor, care weekend-ul trecut pierduseră cu Villa în campionat, după ce au condus. Ulterior, la mijlocul săptămânii, au ratat dramatic calificarea în fazele eliminatorii ale Europa League.
Conor Gallagher. După trei înfrângeri consecutive la limită în campionat, moralul echipei conduse de Patrick Vieira nu era unul grozav. De aceea, întâlnirea cu Everton, o formație cu un parcurs oarecum similar în Premier League, a fost prilejul ideal pentru a relua seria rezultatelor pozitive. Iar Connor Gallagher a livrat din nou, deschizând scorul și închizând tabela la 3-1. Astfel, jucătorul împrumutat de la Chelsea a ajuns să fie direct implicat la peste 40% din golurile echipei sale (9 din 22).
Momentul amuzant al etapei – Steven Gerrard îl pune la colț pe Michael Owen
Minusuri în etapa 16 din Premier League
Watford. Dinamismul pe care uneori îl propune în compartimentul ofensiv este deseori anulat prin gafe individuale în apărare. Ranieri, un tip de obicei echilibrat la interviuri, de această dată s-a afișat extrem de iritat de naivitatea fundașilor din finalul partidei. Watford a ajuns la 26 de meciuri fără clean sheet în Premier League și este în acest moment singura echipă de club din campionatele puternice ale Europei care nu a înregistrat un meci fără gol primit în acest sezon (OptaStats).
Leeds. O situație similară putem sesiza și în cazul lui Leeds, echipă care a pus probleme serioase lui Chelsea, marcând de două ori pe Stamford Bridge. În cele din urmă, băieții lui Bielsa au plecat fără puncte din pricina propriilor gafe în careu, mai precis două intervenții absolut ridicole și deloc necesare asupra lui Rüdiger.
Arbitrajul. Încă o instanță în care VAR își arată limitele, veriga slabă fiind, ca de obicei, factorul uman. Manchester City câștigă partida de pe teren propriu cu Wolves, în urma unui penalty eronat acordat de central, la o minge care îl lovește pe Moutinho în zona subrațului. Justificarea celor din camera VAR: „nu am identificat un unghi corespunzător care să demonstreze clar eroarea de judecată din teren”, motivare luată peste picior de televiziunile britanice, pentru că reluările din toate unghiurile nu lăsau loc de altă interpretare.
Un alt episod la fel de trist s-a produs la primul gol marcat de Leicester, în urma unui penalty la care Maddison pare a fi atins de o fantomă, nu de adversar. În viteza jocului penalty-ul părea plauzibil, însă reluările arată o decizie eronată ‘clar și evident greșită’, cum spune și regulamentul.
Raúl Jiménez. Extratereștrii i-au răpit mexicanului preț de câteva secunde judecata. Enervat de injustețea cartonașului galben primit la mijlocul terenului, într-o fază la care atacă și atinge mingea, Jiménez își varsă frustrarea blocând totodată executarea loviturii libere. Arbitrul este obligat să-i arate al doilea cartonaș galben, iar Wolves se văd nevoiți să joace o repriză cu un om mai puțin pe Ettihad.
Newcastle. Bucuria venirii unui antrenor care nu este Steve Bruce s-a risipit imediat. Coțofenele au scăpat neînvinse acasă cu Norwich și au câștigat la limită cu Burnley, rezultate importante în contextul luptei pentru evitarea retrogradării. Din nefericire pentru Howe, pe King Power Stadium le-a fost servită o lecție aspră. Leicester, ajutată și de un penalty discutabil în starul partidei, a propus un ritm pe care defensiva oaspeților nu l-a putut susține. Nu mai puțin de 34 de goluri a încasat Newcastle în acest sezon, cea mai slabă apărare din Premier League.
Demaray Gray. Eroul etapei precedente pentru Everton trimite o pasă riscantă înapoi către fundași, una mai mult decât neglijentă, iar Palace transformă imediat eroarea în gol. Câteodată este aproape imposibil să faci diferența între calm și relaxare, iar în Premier League nu îți permiți nicio secundă să-ți pierzi concentrarea.
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.