FC Barcelona transferă vedete pe bandă rulantă în această vară, dar scenariul din culise este demn de serialul „House of Cards”. Până de curând, FC Barcelona putea fi comparată cu Dinamo din punct de vedere al problemelor financiare. Acum pare că totul s-a rezolvat, iar lucrurile au revenit la normal. Ce s-a întâmplat? Încercăm să vă explicăm în acest material.
Datoria totală a echipei FC Barcelona se ridică la 1,3 miliarde de euro. Aici regăsim împrumuturile bancare, sumele de transfer restante, salarii neachitate și datorii către fiscul spaniol. Această datorie s-a triplat în ultimii cinci ani, iar o parte din vină o are pandemia de COVID-19.
Nu e de mirare că președintele Joan Laporta a declarat în luna iunie că „FC Barcelona s-a aflat în moarte clinică, dar acum a ajuns la reanimare”. În mod surprinzător, un club aflat la „terapie intensivă” a reușit să-l transfere pe Robert Lewandowski pentru 45 de milioane de euro. Iată cum a fost posibil.
FC Barcelona, săracul club bogat
FC Barcelona i-a transferat în această vară pe Andreas Christensen (de la Chelsea, gratis), Franck Kessie (de la AC Milan, gratis), Robert Lewandowski (de la Bayern, pentru 45 de milioane) și Raphinha (de la Leeds, pentru 58 milioane). De asemenea, există bonusuri de performanță pentru Lewandowski și Raphinha.
Trebuie să menționăm faptul că jucătorii au fost transferați, dar încă nu au fost înregistrați pentru meciurile din campionat. La Liga a impus un plafon salarial pentru toate cluburile din prima divizie. Nimeni nu poate înregistra jucători noi, dacă plafonul salarial depășește 70% din venituri. Evident, FC Barcelona nu se încadrează acum în acești parametri.
Catalanii trebuie să mai economisească circa 200 de milioane de euro pentru a putea înregistra jucători noi. Președintele La Liga, Javier Tebas, a declarat că FC Barcelona ar trebui să facă rost de 500 de milioane de euro pentru a avea parte de un sezon liniștit. Laporta nu a gustat aceste declarații și i-a cerut lui Tebas să nu mai discute despre problemele echipei în spațiul public.
Cifrele ne arată că FC Barcelona a avut pierderi de 555 milioane de euro în stagiunea 2020/2021! Este de departe cea mai mare gaură din bugetul unui club european. De asemenea, se pare că sunt cele mai mari pierderi suferite vreodată de un club de fotbal, pe durata unui sezon competițional.
Cum reușește FC Barcelona să facă rost de bani
Joan Laporta are doi ași în mânecă. Până acum, FC Barcelona a ajuns la un acord cu firma Sixth Street pentru a ceda 10% din drepturile TV ale echipei, pentru următorii 25 de ani. Această tranzacție nu inlcude și drepturile TV din Champions League, iar clubul va încasa aproape 250 de milioane de euro.
Conform zvonurilor din Spania, Joan Laporta ar fi gata să vândă încă 15% din drepturile TV, pentru aproape 400 de milioane de euro.
O altă mișcare va fi vânzarea a 49% din BLM (Barça Licensing & Merchandising), în schimbul a 300 de milioane. Tranzacția acesti companii de marketing a clubului încă nu a fost finalizată, dar procesul a intrat în linie dreaptă.
Tot în această vară a fost semnat parteneriatul cu Spotify, companie care îi oferă câte 70 de milioane de euro pe sezon. Acordul este unul total. Până și numele stadionului a fost schimbat în Spotify Camp Nou. În mod paradoxal, sponsorii Rakuten și Beko au livrat 74 de milioane de euro în sezonul 2020/2021.
Clubul ar putea lua încă o gură mare de oxigen dacă ar reuși să-l vândă pe Frenkie de Jong în această vară. El ar putea aduce o sumă importantă în conturi.
Liverpool încă încasează bani de pe urma lui Coutinho
Dacă FC Barcelona ar fi o persoană, ar fi acel „prieten” care te caută numai când are nevoie de bani. Clubul de pe Camp Nou mai are de achitat 126 de milioane de euro de pe urma transferurilor realizate în trecut. 19 cluburi încă așteaptă bani de la Barcelona!
Printre acestea se numără și Liverpool. În 2018, Philippe Coutinho a fost vândut de Liverpool la FC Barcelona pentru 135 de milioane de euro. În acest moment, „Cormoranii” mai au de primit 29 de milioane de euro. Coutinho a ajuns să joace între timp la Aston Villa.
Bayern Munchen, Braga sau Bordeaux se numără și ele printre cluburi care încă așteaptă bani pentru jucători vânduți în trecut.
What Happens in Vegas, Stays in Vegas pic.twitter.com/Oab3CLhZxF
— FC Barcelona (@FCBarcelona) July 22, 2022
Temeri pentru viitor
În ciuda acestor giumbușlucuri făcute de Joan Laporta, analiștii financiari nu sunt foarte încrezători în privința situației. Sam Wallace de la The Telegraph este de părere că FC Barcelona merge pe marginea prăpastiei.
Conform lui Wallace, catalanii speră ca proiectul Super Ligii Europene să revină în actualitate. Doar un asemenea demers ar putea ajuta clubul să revină la normal din punct de vedere financiar. Altfel, viitorul clubului va atârna de un fir de ață.
În definitiv, FC Barcelona a făcut niște transferuri pe care nu și le permite. Oamenii lui Laporta au găsit portițe prin care să realizeze aceste mutări, dar nu știm ce urmează pentru acest club.