Fotbalul, banii si moralitatea

Care este legătura dintre FC Barcelona fără Messi, niște parcuri tematice cu holograme și roboți din China și viitorul Premier League? Totul se leagă de bani și vom vedea cum și cât în rândurile de mai jos. Dar ca să nu vă alung din prima cu finanțe și contabilitate, voi începe cu un omagiu adus rivalității Messi-Ronaldo, pe cale să devină amintire.

Fix înainte să apară Messi și Ronaldo, fotbalul arăta puțin altfel. Sigur, bani gârlă și atunci, doldora de galactici, stadioane pline ochi, nații întregi care își țin respirația sincron la penalty-ul decisiv. A fost perioada când fotbalul a devenit din sportul rege un fenomen de masă de prim-plan, destinat nu doar fanilor. Și bum! apar din senin doi super-eroi, doi copii atât de talentați și carismatici a căror rivalitate a fost ridicată la nivel de mit. Iar exploatarea comercială a acestei rivalități a schimbat complet regulile jocului.

Influența lor a fost nemaiîntâlnită, sportiv și comercial, la orice nivel ai analiza. Dacă întrebai 20 de juniori de 12 ani care e jucătorul lor favorit, primeai răspunsuri jumătate Messi, jumătate Ronaldo. Nike și Adidas ar fi răspuns la fel. Sky, ESPN, Coca, Pepsi, au făcut din investițiile în fotbal un obiectiv principal, nu doar un hobby. Fotbalul a devenit în ultimii zece ani unul din fenomenele de masă cu cea mai mare creștere comercială, depășit doar de industria digitală. Industria sportului a ajuns să crească mai repede decât produsul intern brut global, iar fotbalul reprezintă aici jumătate. Locul starurilor pop și de cinema a fost luat de fotbaliști. Pe social media, în reclame și în mentalul colectiv. Și în timp ce firmele numărau profitul iar fanii numărau baloane de aur, nimeni nu se întreba ce face fotbalul cu banii…

Follow the money!

Cea mai mare beneficiară a rivalității Messi-Ronaldo a fost clar La Liga, campionatul Spaniei. Un deceniu de monopol asupra celor doi semizei a făcut sinonimă performanța cu echipe din Spania, nu mai numărăm trofeele că le știm. Înainte de asta, La Liga nu era cel mai puternic campionat din lume (iar Barcelona, ca idee, nu era nici măcar în primele 5 cluburi din lume ca valoare). Așa că forul spaniol s-a trezit cu o nouă provocare: cum să împartă cisternele de bani din sponsori și drepturi TV cu care te-ai trezit pe masă. Primul impuls a fost, cumva logic, să răsplătești performanța: Barcelona și Real Madrid, cluburile care dețineau cele mai de preț bunuri din fotbal, aveau să își împartă cea mai mare parte din beneficii. Astfel, cele două cluburi au primit în perioada 2009-2019 sume de bani cu mult peste media campionatului. Locurile 1-2 în campionat încasau mai mult decât dublu față de locul 4 (2x, să ținem minte acest raport). Adună asta pe 10 ani, adaugă faptul că numele echipelor de la locul 3 în jos se schimbau destul de des, și ajungem la o disproporție uriașă. Messi și Ronaldo au adus cu ei, pe lângă trofee, și un dezechilibru iremediabil în campionatul Spaniei.

În 2018, când Ronaldo a decis în mod șocant să plece în Italia, portughezul nu a luat cu el doar contractele sale, ci și cel mai profitabil bun din La Liga: rivalitatea lui cu Messi. În paralel, federația din Spania și-a dat seama de disproporția din campionatul Spaniei, fiscul Spaniol s-a apucat energic să numere banii, iar paradisul financiar în care Barca și Real se scăldaseră în ultimul deceniu era pe cale să se cutremure.

Lipsa competitivității naște monștri

La Liga a început încă din 2013 să impună restricții ce țin de fair-play-ul financiar (FFP pe scurt). Acum, există două tipuri: ‘nu lăsați șeicii să cumpere tot’ FFP și ‘nu cheltuiți până dați faliment, nătărăilor’ FFP. Echipe ca FC Barcelona, Real Madid și AC Milan au fost victimele celui de-al doilea tip, în timp ce City și PSG îl fentează cu succes pe primul (răbdare, ajungem și acolo). În rapoartele ei, federația spaniolă explică scopul acestor demersuri și randamentul pe care îl dă. Cu riscul asumat de a-i pierde pe Messi și Ronaldo, La Liga a decis că marja de 2x dintre venituri acoperă mult prea puține echipe și a apelat la tratamentul cu electroșocuri pentru a remedia problema.

N-a fost nevoie decât de două campanii de transferuri ratate ale Real și Barca (acum victime ale inflației de care se bucuraseră 10 ani) pentru ca totul să se prăbușească rapid. Din când în când lumea uită ca la baza sportului stă asigurarea competitivității, și uneori e nevoie de un șoc pentru a-și aduce aminte. Va mai dura încă un deceniu pentru ca La Liga să repare daunele și s-ar putea ca fotbalul așa cum îl știm să nu mai aibă atâta timp la dispoziție.

Și da, o vedem și pe Bayern, unde marja de 2x este și mai dezechilibrată ca în Spania (Bayern ia mai mult decât dublu față de locul 2!), dar Bundesliga e un ecosistem aparte de care poate discutăm altădată. Dacă nu mai aveți răbdare urmăriți asta:

Se putea face altfel?

Da, și exemplul clar este Premier League. Campionatul englez are grijă de mulți ani să asigure competitivitatea internă. E concentrat mai mult pe a da posibilitatea echipelor nou promovate de a se lua la trântă cu giganții decât de a merge all-in pe mâna unor mastodonți capabili de succes continental. Rezultatele? După dispariția cuplului Messi-Ronaldo, avem 4 echipe englezești diferite! în finalele Champions League. Nici Serie A din vremea Milanului lui Ancelotti nu era atât de competitivă.

Cum face Premier League-ul englez asta? Simplu, împarte jumătate din bani în mod egal și rezervă o proporție mult mai mică pentru recompense bazate pe audiențe TV și performanțe. În consecință, în Anglia discrepanța de 2x dintre câștigurile echipelor nu există: campioana încasează în jur de 150 milioane iar ultima nou promovată puțin sub 100. Iar barajul de promovare în prima ligă are o miză financiară… mai mare decât finala Ligii Campionilor!

Deci facem toți ca în Anglia atunci și o sa fie bine, nu? Nu, Nicule? Păi, să vezi…

Banii negri din fotbal

Pentru că petrolul e negru, de aia i-am zis așa. Și așa ajungem la celălalt tip de fair-play financiar, ăla nasol. Ăla pe care UEFA a încercat să îl bage pe gât investitorilor din fotbal cărora nu le pasă câți bani produc Messi și Ronaldo, că în Qatar și Emirate sunt destui. Și, dacă e să privim lucrurile drept, bazele juridice prin care un for poate impune astfel de restricții sunt destul de slăbuțe, așa cum a demonstrat și armata de avocați a lui City. Tipul ăla de FFP a fost un pipedream pe care UEFA l-a avut când și-a încordat mușchii, după care și-a dat seama că e doar un organizator de competiții. Și chiar dacă ar merge, PSG a arătat că nici nu își trebuie avocați ca să îl fentezi, doar niște contabili ageri care să redistribuie cheltuielile ‘echitabil’.

Și ziceam de Premier League că e sănătoasă? Ați ghicit deja unde bat. În ciuda unei distribuții în spiritul competitivității a fondurilor provenite din fotbal, campionatul Angliei e dezechilibrat de bani proveniți din alte surse (sugar daddy, oligarh, Qatar, alegeți voi). Trendul pe ultimul deceniu arată ca injecția de capital de la patron depășește cu mult, în câteva cazuri, câștigurile comerciale. Pentru cluburi ca Manchester City, Chelsea, mai nou Aston Villa și Leicester, banii primiți din surse private fac să pară încasările de la Premier League mărunțiș. Marja de 2x, care distruge atât de eficient competitivitatea, este activată în acest caz între primele două locuri!

În condițiile în care UEFA e clar că nu poate impune restricții financiare echitabile, mingea e în curtea federațiilor naționale sau, de ce nu, chiar a guvernelor. Scopul nu e să judecăm etic de unde vin banii, ei ne plac, aduc calitate în fotbal, dar dezechilibrele financiare sunt nesănătoase și competitivitatea trebuie protejată, altfel sportul moare. Superliga va fi multă vreme o fantomă care va bântui fotbalul, iar dacă măsurile nu sunt luate în timp util, s-ar putea ca data viitoare când cineva părăsește un campionat mare să nu fie vorba de un jucător. S-ar putea să plece echipe…

Păi și Messi, e bun sau lacom?

Vă rămăsesem dator cu un parc de distracții. Chinezii au o obsesie pentru Messi, iar chinezii au mulți bani și puțină tradiție. Recent au proiectat o hologramă cât centrul unui oraș cu argentinianul, iar înainte de asta creaseră un parc cu temă fotbalistică dedicat tot lui. Nu Barcelonei, nu Spaniei, nu Copei America. Unui jucător, personal.

Așa că dacă mai e cineva care își pune problema dacă Messi își merită salariul, cred că pierde vremea. Pentru că practic sunt banii lui.

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.