M-am trezit mult mai devreme decât ai mei și am ieșit pe faleza râului Mersey la o plimbare matinală. Mersul meu iute nu rezona cu liniștea dimineții de august, soarele era deja la datorie, lucru ce făcea lumea mai abordabilă decât aș fi crezut. Din momentul în care am ieșit din camera hotelului până la locul ăsta de promenadă, am întâlnit trei persoane și toate, după ce ne-am dat binețe, au abordat subiectul căldurii. Pentru noi, cei veniți de la 30+ de grade C să ajungi la 27-28 de grade C, vremea asta e o binecuvântare, le-am spus asta și toți m-au compătimit.
Realizând că pașii îmi sunt prea rapizi, am renunțat la ținta mea legată de distanță și timp și am încercat să mă încadrez în timp și spațiu. De aici, din dockurile astea, astazi transformate în apartamente scumpe, mulți oameni au plecat spre locuri mai bune, spre zări mai liniștite. Liverpool nu a fost mereu ce este astăzi. La începutul anilor 90, Uniunea Europeană a declarat zona Mersey, drept una din cele mai sărace locuri din Europa. Transformarea e uimitoare. Și cred că transformarea asta s-a datorat în primul rând oamenilor de aici. Îmi par, mai ales cei în vârstă, oameni simpli trecuți prin multe, dar blânzi și dornici să-și spună povestea.
Așa a fost și cazul seniorului pe care l-am înâlnit la doi pași de Muzeul Beatelșilor. M-am oprit la o terasă, la o cafea, și cum la ora aia a dimineții eram doar noi pe terasă, am dezvoltat o discuție. Evident, am pornit de la vremea de afară și am ajuns, la fel de evident, la laude aduse orașului pe care, normal că eu le-am adus în calitatea mea de turist.
I-am spus că îmi place orașul, că aici îmi regăsesc pasiunile la orice pas, muzica și fotbalul. A râs și mi-a confirmat că e locul ideal dacă îți plac amândouă. El le-a transformat în serviciu. Lucrează ca tânăr pensionar la Muzeul Beatles. Nu mult mi-a trebuit și i-am adresat o întrebare care îmi stătea în minte. Au fost Beatelșii pasionați de fotbal? Cu cine țineau ei?
Mi-a răspuns că starurile nu-și dezvăluie pasiunile și că ceea ce se știe e doar rodul unor informații culese de ici de colo, dar că sâmbure de adevăr este în oricare poveste pe care el o știa.
Paul McCartney a fost cel mai mult expus în povestea rivalității din oraș. Născut și crescut într-o familie de Evertonieni, nu și-a ascuns simpatia față de clubul albastru, mai ales că a fost surprins mergând la finala FA Cup din 1968 dintre Everton și West Brom (v foto stânga sus). Se pare că tot în acea perioadă, Paul și-a asumat într-o declarație atașamentul pentru Everton atunci când a spus “Tatăl meu este născut în Everton, familia mea este Evertoniană, așadar dacă e vorba de un derby sau de o finală FA Cup între cele două, o să țin cu Everton.” Mai târziu apare în scenă Kenny Dalglish, care își face apariția la un concert The Beatles pe Wembley și în calitatea lui de star al fotbalului în anii respectivi, reușește să dicute cu Paul care îi devine prieten. Din acel moment viziunea despre fotbalul din Liverpool a starului rock se transformă “Știi ce, o să susțin ambele echipe pentru că aici e vorba despre Liverpool, iar eu nu am treabă cu chestia aia Catolic vs Protestant”
John Lennon și George Harrison nu le-au avut cu sportul și i-a lăsat rece orice conexiune cu nebunia din oraș. În cazul lui George, fiul său a ales partea roșie, fiind văzut frecvent pe Anfield.
Al patrulea membru al The Beatles, Ringo Starr a fost fan al Arsenalului, tatăl său vitreg Londonez la origini își purta fiul la orice meci al tunarilor în oraș, fie că era vorba de Anfield, fie că era vorba de Goodisson Park, Ringo era prezent.
Ce mi-a atras atenție în legătură cu poveștile seniorului, au fost conexiunea de sânge și tradiția pe care trebuie să o duci mai departe când vine vorba despre fotbal. E cumva la fel ca la în religie. Dacă te naști Evertonian, nu ai de ales, ții cu Everton și viceversa.
Trecând peste toate cele de mai sus, pasiunea pentru fotbal a existat în cadrul grupului și, cea mai evidentă dovadă a fost atunci când înaintea finalei FA Cup din 1965, între Liverpool FC și Leeds, The Beatles au trimis o telegramă la fel de celebrului Bill Shankly. În telegramă, The Beatels urau succes lui Liverpool spunându-le că vor fi prezenți în fața telvizoarelor pentru a-i urmări: “Best of luck lads we’ll be watching on the tele – John Paul George and Ringo” ( v foto dreapta sus).
Povestea asta care conectează Liverpool fie el albastru, fie el roșu, am resimțit-o cât am stat în oraș. Am văzut la mesele teraselor, stând la o bere, prieteni purtând tricourile echipei preferate. Mi s-a spus că Everton – Liverpool este considerat Friendly Derby. Probabil că lucrul ăsta este uitat pe parcursul meciului. După meci, berea sigur are un gust mai bun când îți necăjești amicul.
Vedem cum va fi cel de astăzi Everton – Liverpool, de la 14:30.
Enjoy the 6th day, prieteni!
M-am trezit în lumina ochilor lumii, ies pe o uşa ca să deschid o alta, trăiesc clipa ca să uit trecutul, prefer viitorul ca pe o scuză, încep să număr cuvinte lăsate în paginile scrisorilor mele, iubesc pe cel de lângă mine la fel de mult cum mă iubeşte el, trec şi las de la mine pentru că “aşa e bine”, văd secunde de viaţă pe care doar eu le simt, uit să ridic ochii din albul hârtiei pentru că aici mă simt liber, las creionul să urce în sus şi în jos, aici sunt şi pro sunt şi contra, aici nu sunt român, nu sunt european, sunt om cu bune dar şi cu rele, sunt eu cu mine cu Universul meu. Aici eşti tu, aici e mama, aici e tot ce simt, ce îmi place, aici nu mă deranjează nimeni, aici e totul verde, aici îţi simt buzele roşi şi obrajii calzi, aici plâng fără să mă justific, aici nu mă analizează nimeni, sunt eu şi doar atât; nu dau explicaţii, nu încerc să fiu mai bun, şi nici alţii nu sunt mai buni cu mine, nimeni nu se pretinde a fi prietenul meu, sunt eu într-o lume aproape perfectă. Aici e casa, aici e masa, e plânsul, e râsul, e fericirea mea, aici e mingea, e golul ce m-a făcut să plâng de fericire, aici nu-s prins în offside, aici nu e loc de minciună şi promisiuni, aici e prima noastră ieşire, aici e DA-ul nostru, aici e gânguritul şi suspinul Iubirii noastre. Mă las purtat de gânduri şi văd simţirile mele, e lumea mea, e lumea noastră, sunt tone de vise servite în miez de zi, sunt emoţii întinse pe felia fericirii. Mulţumesc scrisului şi gândului că există un colţ unde sunt eu, aşa cum vreau eu sa fiu!
