Visul unei nopți de vară
Îmi amintesc și acum seara ultimei zile a perioadei de transferuri din vara lui 2013. Zvonul venirii Vrăjitorului din Oz la Arsenal apăruse parcă de nicăieri și pe măsură ce treceau orele, lucrurile nu mai păreau o glumă sau un clickbait oarecare. Toți ochii erau pe feed-urile de pe Twitter, cei mai disperați fani începeau să urmărească zborurile dinspre Madrid spre Londra, iar tot mai mulți jurnaliști de încredere dădeau mutarea ca fiind tot mai sigură. Nu cred că am fost singurul care a rămas treaz până pe la 2 AM ca să vadă știrea oficială, negru pe alb: Özil is a Gunner!
A doua zi, curgeau mesaje de la prieteni sau colegi, lumea surprinsă de un transfer pe care aproape nimeni nu-l vedea făcut cu o zi înainte. Cel mai scump transfer făcut de club la acea vreme, cel mai scump jucător german din istorie nu erau decât niște date care rămâneau în background. Arsenal aducea un jucător de calibru, un nume mare la acea vreme, un nume pe care ei deveniseră obișnuiți să-l piardă, nicidecum să-l aducă în sânul lor.
Aproape că nu-mi vine să cred că au trecut 7 ani și jumătate de atunci. Ani în care s-au întâmplat atâtea schimbări majore în viața lui Arsenal, în viața lui Mesut Özil, dar și… în a noastră. Acum, ani mai târziu, iluziile s-au transformat în deziluzii și cei mai mulți dintre fani aruncă cu pietre în fostul playmaker de pe Emirates Stadium. Remember Özil for what he was, not for what he wasn’t, titra excelent Rory Smith newsletter-ul său săptămânal.
Statement sau necesitate?
Câți mai ținem minte că în 2013 Arsenal nici măcar nu ducea lipsă de mijlocași de creație?! Wenger îi avea atunci în lot pe Cazorla, Ramsey, Wilshere, Oxlade-Chamberlain, Rosicky, Gnabry, până și actualul antrenor, Mikel Arteta, era un jucător creativ. Echipa avea nevoie de un fundaș sigur, de un mijlocaș defensiv solid, de un vârf de atac de calitate, dar cu toatea astea, Özil a fost cel transferat. Odată ajuns în nordul Londrei, era greu să nu începi un meci cu Özil titular și nu e greu de înțeles de ce… Asta s-a văzut încă de la debutul de pe Stadium of Light, când a oferit assist-ul golului care a adus victoria, iar la finele primului său sezon la Arsenal a întrerupt o serie de 8 ani fără trofee pentru club, ridicând deasupra capului Cupa Angliei pe Wembley.
”No, he wasn’t strictly needed but this was perhaps the most exciting No 10 of his generation, a prolific assister who had starred at major international tournaments and played a pivotal role in Real Madrid dethroning Pep Guardiola’s Barcelona.” (Michael Cox, The Athletic)
Din protagonist în măgar
În anul calendaristic 2015, Tunarii obțineau mai multe puncte în Premier League decât orice altă echipă. Într-o linie de mijloc care-i avea pe Alexis, Ramsey, Cazorla și Coquelin, Mesut se simțea ca peștele în apă, iar asta se vedea în jocul echipei. Poate una din cele mai mari greșeli ale lui Wenger a fost că nu i-a adus germanului un vârf world-class și că în cei mai buni ani ai săi, Özil i-a avut colegi în avanposturi doar pe Olivier Giroud sau Theo Walcott.
La fel cum în povestirea lui Shakespeare, Visul unei nopți de vară, zânele l-au transformat pe protagonist în măgar, așa și Mesut Özil a ajuns în Londra în postura de cel mai apreciat număr 10 din lume și a părăsit Anglia pe ușa din spate. Găsit mereu țap ispășitor pentru înfrângeri, arătat des cu degetul pentru mimica feței și aparenta lipsă de efort, încetul cu încetul începea să se uite că germanul era un pianist, nicidecum unul din băieții care cară pianul. Sau poate că fotbalul s-a schimbat și într-adevăr vremea decarilor de altă dată a apus. Dar la fel cum Mesut Özil e responsabil pentru declinul din cariera sa, poate că la fel și cei din anturajul echipei au partea lor de vină pentru că nu au creat un mediu mai bun și nu au scos mai mult de la unul din puținii jucători de clasă care au trecut pe la Arsenal în ultimul deceniu.
Arsene Wenger spunea că „… a football team is like a beautiful woman. When you do not tell her, she forgets she is beautiful”, iar ultimii ani ai lui Özil pe Emirates au fost tocmai anii în care acesta s-a simțit un jucător oarecare, “like any other player”, cum îl descria chiar Unai Emery, poate primul antrenor care nu-l avea la inimă pe Mesut.
Cum va fi ținut minte Mesut Ozil?
Özil a venit la Arsenal pe o sumă record, ca un simbol al unui nou început și a sfârșit în a zbura la Istanbul, pentru a semna gratuit cu Fenerbahce, la câteva luni după ce clubul londonez s-a dezis de el.
Pentru mulți, cei șapte ani ai săi la Arsenal au fost un eșec. Sau dacă n-au fost un eșec, cu siguranță nu pot fi etichetați drept un succes. N-a obținut vreun titlu de campion, n-a câștigat Champions League, nici măcar n-a fost votat jucătorul sezonului. Rar s-a ridicat la așteptările fanilor, iar în cel mai bun caz, a oferit câteva sclipiri, nicidecum mai mult.
Pentru mine, Mesut Özil a fost visul unei nopți de vară. Da, vara lui 2013. Pentru că să ții cu un club înseamnă mai mult decât vitrina cu trofee și punctele din clasament. Să ții cu un club înseamnă să accepți și să te bucuri de rollercoaster-ul emoțional din cursul anilor, să respecți, să apreciezi și să încurajezi ce-i al tău chiar și în zile negre, nu doar la victorii.
”… seems a strange reason to condemn him as a letdown. It is a common misconception that supporting a team is about trophies and championships and glory. It is not. If it were, millions of us would simply not bother. It is, instead, about memories of moments.” (Rory Smith, New York Times)
sursa foto: skysports.com
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.
Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.
