„50 de milioane de Euro? Lasă că își scot banii din vânzarea de tricouri într-o săptămână!”. De câte ori am auzit cu toții acest mit al fotbalului modern? V-ați întrebat însă vreodată cât câștigă, de fapt, un club de fotbal din tricouri?
O întrebare pe care mulți dintre noi ne-am pus-o măcar o dată când se difuzau știri despre acest subiect la televizor, și totuși în afară de câteva sume aruncate dispersat, capete de ață din care nu poți țese o imagine și vagi urme de context oferite de acele știri, nu putem înțelege cum funcționează această parte a business-ului numit fotbal. În continuare aducem câteva seturi de cifre pentru a contura (din peluză) succesul real al acestei afaceri și care sunt părțile cele mai câștigate din comerțul cu tricourile marilor fotbaliști ai lumii.
Topul veniturilor din vânzarea tricourilor de fotbal
Fotbalul nu mai e demult doar acel joc dintre blocuri, de pe maidane și din curțile școlilor. Azi, sportul rege este un uriaș business, iar cluburile nu se mai axează doar pe vânzarea biletelor, abonamentelor sau a jucătorilor, investind puternic în departamente de marketing care contribuie semnificativ la creșterea veniturilor anuale.
Un club de fotbal câștigă bani din 3 surse principale:
- Comercial – sponsorizări (producător de echipement, sponsori de pe piept la tricourile de joc, etc.) și vânzări de obiecte promoționale în principal.
- Drepturi de televizare.
- Match-day – bilete în principal.
Deloitte a făcut un top al câștigurilor celor mai mari cluburi din lume din sponzorizări și comercializarea produselor promoționale (include și tricouri, dar nu exclusiv) în sezonul 2016-2017:
N0 | Club | Venituri comerciale totale în 206/2017 |
1 | Manchester United | €363.9m |
2 | FC Bayern Munich | €342.9m |
3 | Paris Saint Germain | €305.3m |
4 | FC Real Madrid | €296.1m |
5 | FC Barcelona | €263.4m |
6 | Manchester City | €238.9m |
7 | Liverpool | €153m |
8 | Chelsea | €148.7m |
9 | Borussia Dortmund | €144.3m |
10 | Arsenal | €135.8m |
Cât câștigă un club de fotbal din vânzarea de tricouri?
Cum funcționează un contract de sponsorizare între o firmă de echipament sportiv și un club de fotbal?
Clubul încasează o sumă anuală (sponsorizare) de la firma de echipament sportiv (Adidas, Nike, Puma, etc) și 10-15% din prețul unui tricou (valabil și pentru alte tipuri de obiecte, procentele variază). Asta înseamnă că firma de echipament păstrează 85-90% din valoarea oricărui obiect vândut cu branding-ul clubului.
Să luăm exemplul lui PSG și a contractului acestora cu Nike din sezonul trecut. PSG a încasat 19 milioane de Lire de la Nike, indiferent de câte tricouri a vândut. În schimb, Nike a încasat între 60 și 70 de milioane de Lire din vânzarea a 900.000 de tricouri, celor de la PSG revenindu-le 7-10 de milioane de Lire în plus față de cele 19 deja încasate prin contract.
Să facem o comparație între primele 5 clasate din topul de mai sus: venituri provenite de la producătorii de echipament și din vânzările de tricouri pentru Manchester United vs. Bayern vs. PSG vs. Real Madrid vs. Barcelona.
Echipe | Manchester United | Bayern Munich | PSG | Real Madrid | Barcelona |
Sponsor | Adidas | Adidas | Nike | Adidas | Nike |
Durata contractului | 2015-2025 | 2015-2030 | 2013-2022 | 2012-2020 | 2008-2018 |
Sumă anuală încasată | 75 milioane de Lire | 42.5 milioane de Lire | 19 milioane de Lire | 34 milioane de Lire | 35m milioane de Lire |
Prețul mediu al unui tricou | 85 de Lire | 80 de Lire | 80 de Lire | 90 de Lire | 100 de Lire |
Număr de tricouri vândute | 2.85 milioane | 1.65 milioane | 0.9 milioane | 2.3 milioane | 2 milioane |
Suma încasată din vânzarea de tricouri | 24-36 de milioane | 13-20 de milioane | 7-10 milioane | 20-31 de milioane | 20-30 de milioane |
Conform cotidianului britanic The Independent și a avocatului sportiv Jake Cohen, procentele exacte pe care cluburile le iau din vânzarea tricourilor nu sunt dezvăluite publicului larg, însă pentru cluburile importante din Europa procentele oscilează între 10% și 15%.
Ce se întamplă în schimb cu echipele mai mici?
La polul opus situația este diferită pentru cluburile mici, echipe precum Watford, Crystal Palace sau Bournemouth reușind să vânda doar 10-20.000 de tricouri, încasând și mult mai puțin din contractele cu firmele de echipament sportiv (potrivit The Telegraph). Astfel, Watford și Crystal Palace încasează câte un milion de Lire de la Puma și respectiv Macron, pe când Bournemouth ia 800.000 de Lire de la Umbro…
Poate un club să-și recupereze o sumă de transfer DOAR din vânzarea de tricouri?
Răspunsul este nu, categoric nu. Luăm ca exemplu Manchester United, un club care vinde anual peste un milion de tricouri, dar care ia în cel mai bun caz 15% din vânzarea unei unități. Diavolii au câștigat anul trecut maxim 30 de milioane de Lire pe an din vânzarea de tricouri cu toți jucătorii clubului.
Pentru a acoperi un transfer precum cel al lui Paul Pogba, United ar trebui să vândă peste 8.5 milioane de tricouri doar cu numărul 6 pe spate! În realitate, clubul vinde sub 3 milioanede tricouri pe an, în total.
La fel și în cazul lui Neymar la PSG, cei care au crezut că PSG a recuperat un milion de euro din cele peste 200 doar prin vânzarea a 10.000 de tricouri au fost complet dezinformați. La o medie de 80 de euro pe tricou, din vânzarea a 10.000 de tricouri și cu 10-15 procente deținute din parteneriatul cu Nike, PSG nu avea cum să câștige mai mult de 120.000 de Euro, iar Nike cel puțin 680.000. Pe larg despre însemnătatea transferulului lui Neymar la PSG a scris Daniel Carciug aici.
Câte tricouri ar trebui să văndă Paris Saint-Germain pentru a recupera investiția cu Neymar? Aproximativ 16 milioane de bucăți doar cu numele brazilianului, în condițiile în care au vândut sub un milion, în total, sezonul trecut.
Așadar, cum stăm cu mitul sumelor de transfer recuperate din vânzări de tricouri? Mit spulberat.
Sursa datelor: The independent, The Telegraph, Daily Mail, Deloitte, Totalsportek.com. Sursa foto: SI.com
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League!