De 99 de ani joacă Crystal Palace meciurile de pe teren propriu pe Selhurst Park, un stadion cu care se identifică echipă condusă acum de bătrânul Roy. E greu să ți-o imaginezi pe Palace jucând altundeva, dar zilele trecute site-ul Vulturilor ne-a amintit că s-au împlinit 108 ani de când „strămoșii” lui Zaha și Eze jucau ultimul meci pe primul lor stadion din fața Palatului de Cristal.
Originea poreclei The Glaziers
Crystal Palace Exhibition Ground a fost stadionul lui Palace pentru un deceniu și motivul pentru prima poreclă a actualilor Vulturi: The Glaziers (în traducere Geamgiii / Sticlarii). Pe această arenă a jucat naționala Angliei și s-au disputat finale de FA Cup la care au asistat până la 100 000 de oameni.
Povestea vechii arene a lui Crystal Palace e strâns legată de înființarea companiei Crystal Palace, în 1852. The Crystal Palace Company era înființată pentru a crea și gestiona o structură urișă din fontă și sticlă care urma să fie gazda Primei Expoziții Universale a lumii (prima dintr-o serie de expoziții World’s Fair ale culturii și industriei, care aveau să devină o caracteristică populară a secolului al XIX-lea). Structura avea să fie mutată din zona Hyde Park în Sydenham, sudul Londrei, după încheirea evenimentului, și a fost botezată „Crystal Palace” de către cei de la revista Punch, nume care a rămas până în prezent.
Palatul de Cristal din Sydenham a continuat să stea în picioare aproape un secol (până când a fost distrus de un incendiu în 1936), fiind primul parc tematic important din lume, cu o suprafață de 80 de hectare.
Gândindu-se cum poate valorifica terenul și structura deosebită pe care o construiseră, compania a înființat Crystal Palace Club, inițial dedicându-se exclusiv cricketului, dar popularitatea tot mai crescută pe care o avea fotbalul a făcut ca din 1861 să apară și o secție dedicată sportului rege. Terenul pe care aveau loc partidele de fotbal și cricket era chiar zona cu gazon din fața „palatului”, dar un simplu teren de joc nu putea satisface nevoia de a găzdui tot mai mulți oameni interesați de un fotbal care căpăta o amploare tot mai mare.
După ani buni în care membrii clubului de cricket interziseseră celor de la secția de fotbal să mai calce pe terenul din fața „Palatului” pentru că strică gazonul, la ideea lui Henry Gillman, un om de afaceri britanic implicat în industria entertainment-ului, compania Crystal Palace a decis crearea unei noi arene, la câteva sute de metri distanță de „Palat”. Așa a apărut Crystal Palace Exhibition Ground, locul în care s-au jucat 20 de finale de FA Cup, între 1895 și 1914.
Inițial, pe noua arenă din zona Palatului de Cristal juca fotbal o echipă de amatori compusă din membrii Federației Engleze de fotbal. Abia în 1905, după o consiliere oferită de cei de la Aston Villa, s-a format clubul profesionist de fotbal Crystal Palace Football Club. Noul club a fost respins de liga profesionistă de fotbal, așa că „Geamgiii” s-au văzut evoluând în Southern League Second Division. Când a început Primul Război Mondial, guvernul Marii Britanii a cerut conducerii lui Crystal Palace să renunțe la stadion, terenul urmând să servească ca loc de recrutare și antrenament pentru cei din Armată, peste 100 000 de soldați folosind arena redenumită Royal Naval Shore Station HMS Victory VI.
Ultimul meci al lui Palace pe Exhibition Ground avea loc pe 6 februarie 1915 și a fost o victorie 4-1 împotriva unui Reading condus de Edmund Goodman, care avea ulterior să fie antrenorul Vulturilor pentru o perioadă record de 18 ani. În anii ce-au urmat, conducerea clubului a căutat diferite terenuri de joc în zonă, în 1917 au jucat pe arena celor de la Croydon Common F.C., dar ulterior clubul a cumpărat terenul pe care se află și azi Selhurst Park și a construit de la zero un nou stadion.
Restul e istorie, dar chiar și în prezent fanii lui Palace își amintesc de Palatul în fața căruia The Glaziers jucau fotbal, afișând des la meciurile de pe Selhurst Park un banner care reprezintă fațada construcției care în 1852 a găzduit Primei Expoziții Universală a lumii.
surse: cpfc.couk – Crystal Palace FC – Our final day at the Crystal Palace