Etapa cu numărul 3 din Premier League este aici iar Tackle.ro îți aduce preview-ul fiecărui meci programat! Avem un weekend plin de partide interesante iar capul de afiș pentru această etapă este derby-ul dintre Manchester United și Liverpool, de luni seară. Tottenham deschide runda, sâmbătă, la ora 14:30 atunci când primește vizita celor de la Wolves, Arsenal are un meci facil pe hârtie cu nou promovata Bournemouth iar campioana Manchester City se deplasează la Newcastle United.

Preview: Etapa 3 din Premier League 22/23!

  • Tottenham a marcat cel puțin 2 goluri în 12 din ultimele 15 meciuri pe teren propriu (Premier League).
  • Tottenham a câștigat 7 din ultimele 8 meciuri de acasă (Premier League).
  • Tottenham a câștigat atât la pauză, cât și la final în 6 din ultimele 8 meciuri de acasă (Premier League).
  • Wolves nu a reușit să câștige ultimele 9 meciuri (Premier League).
  • Wolves a primit cel puțin 2 goluri în ultimele 3 meciuri în deplasare (Premier League).

🐓Tottenham a reușit să fugă cu un punct de pe Stamford Bridge, Harry Kane reușind egalarea la ultima fază a unui meci dominat clar de Chelsea. Antonio Conte trebuie să ridice nivelul prestației jucătorilor săi după un meci mai puțin reușit.

🐺 Wolves a avut nevoie de un penalty salvat de către Jose Sa pentru a rămâne cu un punct din meciul cu nou promovata Fulham. „Lupii” au uitat să câștige și în ciuda potențialului unor fotbaliști din echipă, Bruno Lage trebuie să lucreze la capitolul finalizare.

⚔️ Tottenham pornește favorită fiind echipa mai valoroasă și având avantajul terenului propriu. Antonio Conte are suficientă calitate în rândul propriilor jucători pentru a domina partida, în timp ce Wolves mai are de așteptat cel puțin o etapă pentru a spera la o primă victorie.

  • Au fost sub 2,5 goluri marcate în 7 din ultimele 8 meciuri de acasă ale lui Crystal Palace (Premier League).

🦅 Crystal Palace a reușit un meci mare, pe Anfield, în fața celor de la Liverpool și a plecat cu un punct. Patrick Vieira își continuă treaba foarte bună de la instalarea sa pe banca tehnică iar Palace a demonstrat că are resurse să încurce orice adversar.

🦁 Aston Villa a câștigat în ultima etapă în fața celor de la Everton și în ciuda emoțiilor de pe finalul meciului a dominat categoric partida. Steven Gerrard răsuflă ușurat după eșecul din prima rundă și reușește să ridice din presiunea generată de rezultatele mai puțin bune din ultimul timp.

⚔️ Ne așteaptă una dintre cele mai echilibrate partide din această etapă. Cele două echipe sunt capabile să își creeze suficiente șanse de gol iar un rezultat în care ambele să marcheze este un scenariu plauzibil.

  • Everton a pierdut atât la pauză, cât și la final în ultimele 3 meciuri (Premier League).

🍬 Everton a pierdut primele două meciuri din acest sezon de Premier League iar Frank Lampard este obligat să înceapă să acumeleze puncte. „Caramelele” puteau să obțină un punct din ultima etapă însă le-au lipsit inspirația la finalizare.

🌳 Forest a oferit una dintre surprizele etapei anterioare și a câștigat meciul cu West Ham. A fost prima victorie după 23 de ani în Premier League iar impactul noilor și numeroaselor achiziții începe să își facă simțită prezența.

⚔️ Everton este obligată să câștige o astfel de partidă pentru a spera la încă un sezon în Premier League. Nu o așteaptă o partidă ușoară, Forest sosind cu un moral bun după ultima victorie. Lampard trebuie să găsească tactica corectă în fața unui posibil adversar în lupta pentru retrogradare. Ne așteaptă o partidă încrâncenată și intensă.

  • Brentford a nu a primit gol în ultimele 4 meciuri împotriva lui Fulham în toate competițiile.
  • Fulham nu a reușit să câștige ultimele 12 meciuri (Premier League).
  • Brentford este neînvinsă în ultimele 7 meciuri împotriva lui Fulham în toate competițiile.
  • Fulham a primit cel puțin 2 goluri în 5 din ultimele 6 meciuri pe teren propriu (Premier League).
  • Brentford a primit cel puțin 2 goluri în ultimele 3 meciuri în deplasare (Premier League).

⬜ Fulham vine după o remiză etapa trecută în fața celor de la Wolves. O remiză frustrantă, mai ales că Mitrovic putea aduce victoria însă a ratat un penalty. Echipa antrenată de Marco Silva nu a arătat rău în cele două etape și poate spera să rămână neînvinsă și după acest weekend.

🐝 Brentford a oferit șocul etapei anterioare și a învins fără drept de apel, 4-0, pe Manchester United. A fost cel mai bun meci pentru băieții lui Thimas Frank de la promovarea în Premier League iar entuziasmul din jurul echipei este la cele mai înalt nivel.

⚔️ În ciuda victoriei obținute cu Manchester United, Brentford nu se poate considera victorioasă înainte să intre pe terenul celor de la Fulham. Da, oaspeții sunt favoriți, jocul prestat de Brentford fiind unul peste nivelul multor echipe din Premier League însă și Fulham ne-a demonstrat, în prima etapă cu Liverpool, că poate ține piept echipelor bune.

  • Au fost peste 2,5 goluri marcate în ultimele 7 meciuri ale lui Southampton (Premier League).
  • Southampton a primit cel puțin 2 goluri în 13 din ultimele 15 meciuri în deplasare (Premier League).
  • Au fost peste 2,5 goluri marcate în 7 dintre ultimele 8 meciuri ale lui Leicester (Premier League).
  • Leicester a câștigat ultimele 3 meciuri pe teren propriu împotriva lui Southampton în toate competițiile.
  • Southampton a pierdut ultimele 3 meciuri în deplasare (Premier League).
  • Leicester a marcat cel puțin 2 goluri în 5 din ultimele 6 meciuri (Premier League).
  • Leicester este neînvinsă în 9 din ultimele 10 meciuri de acasă (Premier League).

🦊 Leicester a pierdut după un meci spectaculos, 4-2, cu Arsenal iar sezonul începe destul de greu pentru băieții lui Brandan Rodgers. Fără transfer efectuat și cu o mulțime de incertitudini asupra celor mai importanți fotbaliști din lot, Leicester trebuie să rămână capacitată și să încerce să câștige meciurile cu adversarii mai slab cotați pentru a avea un sezon fără emoții.

😇 Southampton sosește după o remiză, 2-2 cu Leeds, după o partidă în care „sfinții” au fost conduși cu două goluri. Oaspeții din această etapă au cea mai slabă apărare, defensiva lui Ralph Hasenhüttl contorizând deja șase goluri încasate în primele două etape de campionat.

⚔️ Ne așteaptă un meci spectaculos, ambele echipe având o abordare deschisă a jocului. Cu apărări modeste dar cu jucători potenți în ofensivă, duelul dintre Leicester și Southampton este unul de la care așteptăm goluri.

  • Arsenal a câștigat atât la pauză, cât și la final în ultimele 3 meciuri (Premier League).
  • Arsenal este neînvinsă în 10 din ultimele 11 meciuri împotriva lui Bournemouth în toate competițiile.
  • Arsenal a marcat cel puțin 2 goluri în ultimele 3 meciuri (Premier League).

⭕️ Arsenal are un start perfect de sezon cu două victorii în primele două etape. Cu un joc entuziasmant al noul venitului Gabriel Jesus, fotbalist care a marcat de două ori și a oferit două pase de gol în ultimul meci jucat, Arsenal este favorită clară în această etapă.

🍒 Bournemouth, în ciuda victoriei din prima etapă, s-a văzut surclasată de City în ultima etapă jucată. „Cireșele” au un adversar aproape la fel de dificil și în acest weekend iar trupa Scott Parker poate doar să spere la o diferență cât mai mică de scor.

⚔️ Arsenal este dintre favoritele mari din acest weekend. Echipa lui Mikel Arteta evoluează entuziasmant, jocul ofensiv fiind capabil să ofere un spectacol fotbalistic în fața unui adversar net inferior valoric. Ne așteptăm la un meci în care Arsenal să câștige la minim două goluri diferență.

  • Au fost peste 2,5 goluri marcate în 6 din ultimele 7 meciuri ale lui Leeds (Premier League).
  • Leeds a marcat cel puțin 2 goluri în ultimele 3 meciuri (Premier League).
  • Chelsea este neînvinsă în ultimele 6 meciuri (Premier League).

🧿 Chelsea trebuie să uite rapid finalul de meci cu Tottenham și să se concetreze pe prestația de până la golul înscris de Harry Kane. Băieții lui Thomas Tuchel au jucat foarte bine aproape 90 de minute împotriva lui Spurs și dacă vor reuși să transforme frustrarea ultimului rezultat într-o energie pozitivă, pot pleca lejer cu toate cele trei punctele de pe Elland Road.

⚪️ Leeds vine și ea după un rezultat frustrant însă nu atât de nedrept ca al adverserei din acest weekend. Gazdele s-au văzut egalate în ultima etapă de Southampton, după ce au condus cu două goluri. Jesse Marsch a demonstrat că Leeds poate înscrie însă e departe de o formă finală pentru echipa sa.

⚔️ Cu siguranță Chelsea este în căutarea punctelor pierdute în ultima etapă iar jocul îi oferă toate premisele să spere la victorie cu Leeds. Oaspeții sunt o echipă mult mai valoroasă iar individualitățile pot face lejer diferența într-o astfel de partidă.

  • West Ham a pierdut ultimele 3 meciuri jucate (Premier League).
  • West Ham a primit minim 2 goluri în ultimele 3 meciuri pe teren propriu (Premier League).
  • Brighton este neînvinsă în ultimele 7 meciuri jucate (Premier League).

⚒️ West Ham are un start slab de sezon și contabilizează două înfrângeri fără gol marcat. În ciuda a numeroaselor ocazii de a marca în fața celor de la Nottingham Forest etapa trecută, gazdele din acest weekend s-au vazut învinse la final de un adversar artăgos. David Moyes trebuie să își scuture elevii destul de rapid și să îmbunătățească jocul ofensiv al echipei sale.

🕊️ Brighton rămâne neînvinsă în acest sezon și chiar dacă a obținut doar un egal în ultima etapă, jocul trupei antrenate de Graham Potter a fost unul bun. Oaspeții au demonstrat că pot pune în pericol orice adversar iar Brighton poate profita de forma nu tocmai strălucită a celor de la West Ham.

⚔️ Ne așteaptă un meci foarte echilibrat, ambele echipe fiind capabile să ofere prestații solide în astfel de întâlniri. Chiar dacă nu au marcat în actualul sezon, West Ham are jucători capabili să domine iar suportul fanilor poate să fie decisiv în cautarea primelor puncte din acest sezon. Brighton poate să surprindă și aici, rezultatele bune din primele etape fiind o rampă de lansare pentru un sezon promițător.

  • Man City a câștigat 27 din ultimele 33 de meciuri în deplasare (Premier League).
  • Man City a marcat cel puțin 2 goluri în ultimele 11 meciuri (Premier League).
  • Newcastle a câștigat 8 din ultimele 9 meciuri de acasă (Premier League).
  • Au fost peste 2,5 goluri marcate în 9 dintre ultimele 10 meciuri ale lui Man City (Premier League).
  • Man City a câștigat atât la pauză, cât și la final în 6 din ultimele 8 meciuri (Premier League).
  • Au fost sub 2,5 goluri marcate în ultimele 4 meciuri de acasă ale lui Newcastle (Premier League).

⚫️ Newcastle continuă forma bună din finalul sezonului trecut și este încă neînvinsă după două etape. Eddie Howe reușește să mențină capacitați jucătorii și în ciuda unei dominări din partea lui Brighton, grație unui meci bun făcut de Nick Pope, Newcastle a plecat cu un punct din etapa trecută.

🏆 Manchester City a început cu piciorul pe accelerație și acest sezon și vine după o victorie la scor în fața celor de la Bournemouth. Cu un Kevin de Bruyne în formă bună, City pare de neoprit iar Pep Guardiola trebuie doar să păstreze moralul jucătorilor săi.

⚔️ City pornește favorită în fața oricărui adversar iar deplasarea la Newcastle nu face excepție. Ne așteptăm la un meci dominat de oaspeți, în timp ce gazdele pot spera la un joc bun defensiv la nivel înalt, speranțele ofensive fiind canalizate pe un joc de contraatac.

  • Manchester United a pierdut atât la pauză, cât și la final în 6 din ultimele 8 meciuri (Premier League).
  • Manchester United a pierdut ultimele 4 meciuri (Premier League).
  • Liverpool este neînvinsă în ultimele 21 de meciuri (Premier League).
  • Liverpool a marcat minim 2 goluri în 6 din ultimele 7 meciuri din deplasare (Premier League).
  • Liverpool a înscris peste 2,5 goluri în ultimele 3 meciuri jucate în deplasare (Premier League).

👿 Manchester United are poate cel mai slab start de sezon din istoria recentă a clubului. Erik ten Hag a suferit o umilință în ultima etapă și a primit o lecție de fotbal din partea lui Thomas Frank și a celor de la Brentford. Forma sportivă, moralul și atfmosfera din lotul lui United este la un nivel extrem de scăzut iar ten Hag poate doar să se gândească să limiteze scoul din acest weekend.

🔴 Și Liverpool are un start ratat de sezon. „Cormoranii” nu au reușit să câștige în primele două etape iar Klopp trebuie să reacționeze imediat pentru a pune Liverpool din nou în lupta pentru titlu. Liverpool a terminat la egalitate în ultima etapă, 1-1 cu Crystal Palace, într-un meci în care nou sositul Darwin Nunez a fost eliminat, la prima sa partidă jucată pe Anfield.

⚔️ Un derby care este departe de intensitatea și valoarea din trecut dar cu o favorită clară. Liverpool poate să șteargă impresia din primele etape și poate semna prima victorie din acest sezon în fața unui adversar cu probleme serioase la toate capitolele.


Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe FacebookInstagramYouTube și Discord.

Mihai n-a vrut să-și completeze profilul, așa că l-au completat colegii de redacție. Pasionat de cricket și oină, fan Margareta Pâslaru și Sofia Vicoveanca, entuziast al goblenului. Președintele fan-club-ului Shane Cojocărel. "Ianoși e regele miștoului cum Jean Pădureanu era regele blaturilor" - apreciere de Dan Dracea, din aprilie 2019.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *