Mai avem puțin până la finalul unui sezon foarte disputat. Am văzut o luptă în trei în Premier League ce se apropie de final. În Liga Campionilor facem acum preview când au mai rămas doar patru echipe. Am ajuns la faza semi-finalelor, unde multe echipe sperau să ajungă. Cele care au reușit sunt acum atât de aproape, încât o secvență de decizii bune ar putea aduce trofeul oricui. În ochii mei Real Madrid este favorita, dar haideți să analizăm situația prin prisma meciurilor de săptămâna aceasta.
Duelul giganților
Bayern München – Real Madrid (marți, ora 22:00)
Bayern, o semi-surpriză
Bayern a scos una dintre echipele cele mai în formă din campionatul Angliei. Deznodământul a fost surprinzător, mai ales datorită situației de la Bayern. Echipa bavareză trece printr-o perioadă evident dificilă. Rezultatele din campionat unde au fost umiliți în lupta pentru titlu de Xabi Alonso, crează tensiuni în vestiar. Thomas Tuchel este deja ca și plecat. Dar totuși, au reușit să o elimine pe Arsenal.
Poate că am avut dreptate și Mikel Arteta mai are nevoie de timp. Poate că nu va fi niciodată managerul care să inspire acel instinct de ucigași jucătorilor lui. Poate a fost doar vorba de Bayern și capacitatea lor, prin experiența pe care o au, de a gestiona situația avută. Rămâne la latitudinea voastră să alegeți varianta mai plauzibilă. Cert este că Bayern e în semifinale și are în față monstrul sacru al competiției. Cam asta este Real Madrid cu 14 trofee, în condițiile în care următorul club cu cele mai multe are doar jumătate. Gândiți-vă că Real are dublul trofeelor tuturor semifinalistelor la un loc.
Poate Bayern repeta o surpriză?
În condițiile vitrege de la clubul bavarez din acest moment întrebarea vine natural. Poate Bayern să o elimine și pe Real? De această dată are în față nu doar un club în formă. Real e foarte aproape de titlu în Spania și câștigă meciuri pe bandă rulantă. A triumfat inclusiv în El Clasico acum ceva mai mult de o săptămână. Bayern are în față însă și o echipă cu o experiență uriașă în această competiție. Fără să ne uităm la trofeele unor jucători care nu mai sunt acum la club. Din primul 11 al Realului din returul cu City, doar Bellingham nu a câștigat niciodată Liga Campionilor. Toni Kroos, Dani Carvajal sau Nacho Fernandez au câștigat-o de cinci ori!!
Carlo Ancelotti este singurul antrenor cu patru trofee din istoria competiției. După trofeul din 2022 și-a declarat dragostea față de club și pare să fie mariajul perfect. Și ca să răspund la întrebare, mi se pare foarte greu de crezut că va reuși Bayern din nou surpriza. Real Madrid se bazează pe niște principii bine definite și bine cunoscute. Orchestrate cu mare succes de Florentino Perez. Ideea echipei „regale” spaniole este de a aduce cei mai buni jucători din lume și a le crea condițiile să joace împreună. După seria de trei Ligi câștigată de Zinedine Zidane, clubul părea să se îndrepte către o perioadă de reconstrucție. Carlo Ancelotti a reușit însă să mai aducă un trofeu în visteria clubului și în această perioadă, acum doi ani. De ce nu ar face-o din nou acum?
În timp ce Anglia se laudă că are cel mai puternic campionat de fotbal din lume, Real Madrid se pregătește de o nouă perioadă de hegemonie în Europa. Jucători ca Endrick, Kylian Mbappe sau Arda Güler se pregătesc să intre în scenă pentru madrileni. Rămânem însă la acest sezon și la acest meci de la München. Iar pronosticul meu este doi solist.
Surpriza Edin Terzic
Borussia Dortmund – Paris Saint-Germain (miercuri, ora 22:00)
Șansa din grupe
Dortmund a avut șansa într-un meci pe teren propriu din Decembrie să o elimine pe PSG. Era finalul tensionat al unei grupe a morții intens disputată. O victorie a nemților ar fi trimis-o pe PSG acasă, calificând-o pe AC Milan. Nu s-a întâmplat, Zaire-Emery egalând la cinci minute după golul lui Karim Adeyemi. 1-1 și cele două mergeau de mână în optimi. Acum se întâlnesc din nou pentru un loc în finală.
Două calificări improbabile
Nici Dortmund și nici PSG nu erau favorite la calificare înaintea returului. Barcelona și Atletico păreau că se vor duela într-un duel 100% spaniol pentru un loc în finala cu Real Madrid. Dintr-o afacere spaniolă am ajuns la una germano-franceză. Echipa lui Diego Simeone a cedat din nou în fața unei echipe germane într-un sezon cu mari speranțe. Ne aducem aminte de eliminarea în fața Leipzig-ului în primul an al pandemiei. Atunci o eliminaseră pe Liverpool, campioana Europei, și credeau că se îndreaptă către o nouă performanță mare. Anul acesta i-a venit de hac Edin Terzic și ai săi galben-negri.
A greșit Iștvan Kovacs?
În celălalt sfert de finală, PSG a profitat de un mod de arbitraj slab din partea lui Iștvan Kovacs. Îmi pare rău să trag această concluzie despre arbitrul nostru. Nu sunt anti-român de nici un fel, dar arbitrajul lui Kovacs a ruinat un meci de nivel înalt. Un arbitru trebuie să știe ce meci arbitrează, în ce competiție și cu ce miză. Kovacs a arbitrat ca în Liga a doua autohtonă. Regulile sunt unpic relative și un arbitru bun reușește să țină sub control un meci fără decizii foarte drastice. Când arbitrezi un sfert de Liga Campionilor, ești conștient de miză. De situația din teren și pui în balanță ce efect poate avea o decizie.
Kovacs e acoperit clar de regulament pentru roșul la Araujo. Dar cred că nu ar fi fost nici 10% din scandalul iscat, dacă dădea galben. Decizia, deși relativ greșită, ar fi fost decizia corectă în situația aceea. S-ar fi putut duce la Araujo să îi spună „tu ești practic eliminat. De acum și dacă te uiți urât la mine, te elimin.” Ar fi preluat controlul meciului și nu ar mai fi trebuit să îl elimine pe Xavi și așa mai departe. Și la Xavi la fel, a dat roșu direct în loc să dea galben, avertisment clar, și să preia controlul situației. El a vrut să se impună cu forța, dând dovadă mai degrabă de arbitru nesigur pe el și depășit de situație.
Terzic vs Luis Enrique
Acestea fiind zise, am ajuns la această semi-finală improbabilă. Oricare din aceste două echipe în finală este o oarecare surpriză. Și ajunse acolo, nu se știe ce se poate întâmpla. Este destul de evident faptul că o echipă germană educată în era gegenpress-ului va avea avantaj în fața unui tiki-taka. Luis Enrique însă, are o flexibilitate dovedită, dar improvizată. Lipsa compatibilității tactice momentane dintre Luis Enrique și lotul său este compensată de valoarea jucătorilor. Uneori antrenorul spaniol trebuie doar să asigure unpic de spațiu pentru Mbappe sau Ousmane Dembele. Iar aceștia pot salva meciuri.
Duelul dintre cei doi este un duel între un Terzic care nu este un maestru extraordinar al tacticii și un Luis Enrique expert în tiki-taka, fără jucători care să îi poată juca tactica încă. Din acest motiv este destul de imprevizibil cine va câștiga. Terzic poate însă realiza surpriza. L-a eliminat pe Diego Simeone și mai are și argumentul menționat deja al duelului tactic. De cealaltă parte, Luis Enrique are argumentul meciurilor din faza grupelor. Însă meciurile acestea au o miză mult mai mare. Iar Dortmund are între timp o doză valoroasă de experiență în plus. Mai ales pentru un manager în formare cum este Terzic.
Prea devreme pentru Terzic?
Poate că Terzic a ajuns unpic prea devreme în fruntea clubului său favorit. Dar acum este la câteva meciuri deosebite distanță de o performanță la care a visat probabil toată viața lui de fan al galben-negrilor. Povestea este romantică. Realitatea o vom descoperi. O analiză tactică făcută de Luis Kircher în Octombrie arăta faptul că Dortmund-ul poate face meciuri impresionante atunci când jucătorii se implică intens și în faza defensivă. Rezultatele slabe din campionat par să se datoreze unei lipse de motivație, observată de multe ori în lipsa implicării jucătorilor din atac în faza defensivă. Dacă știm ceva cu siguranță, este că într-o semifinală de Liga Campionilor motivația nu va fi o problemă.
Ultimul dans pentru Mbappe
În această vară un lucru este sigur. Kylian Mbappe va părăsi pe PSG. Se spune că a semnat deja cu Real Madrid, deci pentru parizieni este clar sfârștiul unei ere. Motivația pentru Mbappe va fi una enormă. Ar putea fi aproape de a-și îndeplini obiectivul pentru care a rămas în multe sezoane precedente și nu a plecat. Și anume credința că poate aduce un titlu european Parisului înainte să plece la clubul visat din copilărie. Multe proiecte, unele mai bune, altele mai puțin bune, au eșuat.
Francezul le-a dat parizienilor multe șanse deja, dar dacă nu pleacă în această vară, ar face poate un sacrificiu prea mare pentru ei. Culmea este că deși proiectul nu este la nivelul celor din trecut, acum pare foarte aproape să îi aducă trofeul. O semifinală cu Dortmund este mai mult decât accesibilă. PSG este favorită pe hârtie. Iar finala este un singur meci. Sunt multe situații în care echipa mai puțin reușită poate învinge. Parisul nu merită în acest an trofeul, dar asta nu înseamnă că e imposibil să îl câștige. Nu dau nici un pronostic la acest meci. Vom vedea pentru cine va fi motivația mai puternică. Pentru Edin Terzic și ai săi galben-negri, sau pentru Mbappe în ultima reprezentație pariziană?
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România.