
Etapa 13 din Premier League este la doar câteva ore distanță. Ne așteaptă un nou weekend cu fotbal interesant iar capul de afiș este întâlnirea din Chelsea și Manchester United. Analizăm fiecare partidă și încercăm să identificăm favoritele în cele ce urmează.
Arsenal – Newcastle, sâmbătă, ora 14:30
Etapa începe cu un duel interesant între două echipe ce se află la poluri opuse în clasament. Gazdele, în ciuda înfrângerii drastice suferită etapa trecută cu Liverpool, au urcat recent în clasament și se află pe locul cinci, fiind fără înfrângere în ultimele lor cinci partide disputate pe teren propriu. Newcastle vine după un egal spectaculos, 3-3 cu Brentford, și continuă misiunea de a obține prima victorie din acest sezon. Eddie Howe se va afla în premieră pe banca tehnică a Coțofenelor după ce a lipsit weekendul trecut fiind depistat pozitiv cu Covid-19. Este clar că în acest moment Arsenal este echipa mai bună, mai matură, cu o presiune redusă pentru rezultat, în timp ce Newcastle, cu un joc ușor mai expresiv după numirea noului antrenor, a început să joace fiecare partidă ca pe o finală, apărarea fiind în continuare principala problemă din jocul echipei. Ne așteaptă un meci în care Arsenal pornește drept favorită, pragmatismul arătat în joc în ultima lună, excepție fiind weekendul trecut, oferind Tunarilor un avantaj important.
Crystal Palace – Aston Villa, sâmbătă, ora 17:00
Palace primește vizita celor de la Aston Villa, echipă revigorată de numirea lui Steven Gerrard drept antrenor principal. După cinci înfrângeri consecutive, Villa a reușit să câștige etapa trecută, moralul echipei fiind îmbunătățit după această victorie. Palace continuă să impresioneze chiar dacă a obținut doar un egal pe terenul celor de la Burnley etapa trecută. Echipa antrenată de Patrick Vieira este neînvinsă în ultimele șapte meciuri disputate pe teren propriu iar în cinci din ultimele șase partide din Premier League a reușit să înscrie minim două goluri. Villa trebuie să își imbunătățească recordul din deplasare având înfrângeri, atât la pauză cât și la final, în cinci din ultimele șase ocazii. Ne așteaptă una dintre cele mai echilibrate întâlniri programate în această etapă, ambele echipe fiind capabile să înscrie cel puțin o dată pe durata meciului.
Liverpool – Southampton, sâmbătă, ora 17:00
Cu minim două goluri înscrise în ultimele lor nouă partide din Premier League și cu o serie de 21 de meciuri din ultimele 22 în care nu a pierdut în campionat, Liverpool întâlnește Southampton, echipă care, în fața Cormoranilor, a pierdut în șapte din ultimele opt meciuri directe. Adaugăm aici și faptul că Southampton a primit minim două goluri în nouă din ultimele 11 deplasări în timp ce Liverpool a reușit să marcheze minim două goluri în șapte din ultimele opt întâlniri directe în toate competițiile împotriva Sfințiilor și putem trage concluzia simplă că gazdele sunt favorite certe la o victorie clară. Cu un joc complet și o valoare net superioadă adversarilor, Liverpool este una dintre cele mai în formă echipe din Premier League în acest moment iar orice alt rezultat în afară de o victorie pentru Cormorani ar fi o surpriză.
Norwich – Wolves, sâmbătă, ora 17:00
Norwich a început perfect în mandatul lui Dean Smith ca antrenor principal și obținut o a doua victorie din acest sezon, rezultat ce a dus la părăsirea ultimui loc din clasamentul Premier League. În această etapă primește vizita celor de la Wolves, una dintre echipele ce etalează un joc la standarde ridicate. În zece din ultimele 12 deplasări echipa antrenată de Brune Lage a înregistrat rezultate cu peste 2.5 goluri pe meci, statistică ce denotă apetitul ofensiv dar și un joc deschis din partea Lupiilor. După un început de sezon dezastruos, Norwich dă semne de viață și speră la o cursă la capătul căreia să poată să se salveze de la retrogradare. Cred totuși că adversarul din acest weekend este la alt nivel iar diferența clară de valoare și de joc dintre cele două echipe o să încline decisiv balanța în favoarea oaspeților.
Brighton – Leeds, sâmbătă, ora 19:30
Două echipe aflate pe pantă descendentă în Premier League își dau întâlnire în ultima partidă programată pentru ziua de sâmbătă. Brighton, după un start entuziasmant de sezon, a ajuns la șapte partide consecutive fără victorie în campionat. Leeds a pierdut din mână un rezultat pozitiv în ultima etapa contra celor de la Spurs și s-a văzut învinsă de echipa lui Antonio Conte. Gazdele pornesc totuși favorite, rezultatele directe dintre Brighton și Leeds fiind net în favoarea Pescărușilor. Brighton a câștigat opt din ultimele nouă meciuri directe împotriva celor de la Leeds iar în ultimele cinci jocuri disputate acasă contra adversarilor din acest weekend, Brighton nu a primit gol. Mai mult, în ultimele patru întâlniri, Brighton s-a impus încă de la pauză. Chiar și fotbalul prestat în acest sezon pare să ofere o maturitate suficientă echipei antrenate de Graham Potter și astfel gazdele pornesc cu prima șansă în această etapă.

Brentford – Everton, duminică, ora 16:00
Ambele echipe din acest meci candidează cu succes la categoria echipelor cu cea mai slabă formă în ultimele etape. Gazdele au ajuns la trei meciuri consecutive pierdute atât la pauză cât și la final, pe teren propriu în Premier League iar în ultimele patru partide de campionat au încasat minim două goluri. Everton nu a mai câștigat în Premier League de șase meciuri iar poziția lui Rafa Benitez ca principal al Caramelelor începe să fie pusă la îndoială. Deși ambele echipe au avut rezultate pozitive în primele etape de campionat perioada recentă face ca meciul din această etapă să fie foarte important pentru cele două tabere. Avem parte astfel de una dintre cele mai interesante programări din acest weekend dar și una dintre cele mai grele partide de pronosticat. Terenul propriu dar și abilitatea de a marca destul de ușor, dovadă fiind și rezultatul înregistrat contra celor de la Newcaste etapa trecut, 3-3, pare să încline ușor balața spre Brentford dar Everton rămâne capabilă să ofere o replică seriosă.
Burnley – Tottenham, duminică, ora 16:00
Spurs se deplasează pe Turf Moor după o înfrângere rușinoasă și o potențială eliminare prematură din Conference League, acolo unde au pierdut, 2-1 contra celor de la NS Mura. Chiar dacă s-a impus în ultima etapa din Premier League, trupa lui Antonio Conte încă suferă în exprimare, managerul italian recunoscând problemele la nivel de joc și pregătire fizică. Tottennham întâlnește totuși unul dintre adversarii săi favoriți, oaspeții reușind ca în șase din ultimele opt meciuri directe să nu primească gol iar în 14 din ultimele 15 ocazii să nu piardă. Burnley a pierdut 15 din ultimele 16 partide disputate pe teren propriu și în ciuda egalului spectaculos din ultima etapă, 3-3 cu Crystal Palace, pare condamnată la o nouă înfrângere. Spurs pornește favorită, Conte fiind recunoscut pentru modul prin care își capacitează echipa după un insucces. Chiar dacă Burnley poate să ofere o replică serioasă, potențiala eliminare din Europa obligă oaspeții să-și concetreze atenția strict asupra campionatului și mă aștept ca Burnley să fie doar primul pas pe care Spurs îl face pentru a urca în clasament.
Leicester – Watford, duminică, ora 16:00
Gazdele au cel mai slab start de sezon din ultimii ani, echipa antrenată de Brendan Rodgers aflându-se pe locul 12 în clasament. Fără victorie în ultimele trei etape, Leicester suferă în joc, o nouă clasare în topul Premier League fiind din ce în ce mai departe. Duminică primește vizita celor de la Watford, echipă ce a oferit surpriza etapei trecute când a învins pe Manchester United și a provocat demiterea lui Ole Gunnar Solskjær de pe banca Diavolilor Roșii. Oaspeții au dat dovată de forță ofensivă, Watford având jucători capabili să surprindă, iar Claudio Ranieri pare să speculeze la maximum apetitul ofensiv al fotbaliștilor săi de atac. Leicester, totuși, a înregistrat rezultate pozitive în fața celor de la Watford și a obținut cinci victorii în ultimele întâlniri directe pe teren propriu în toate competițiile iar în ultimele patru partide au câștigat fără să primească gol. Cred că și de această dată Leicester pornește favorită, gazdele fiind obligate să lupte pentru o victorie iar noi nu putem ignora diferența de valoare dar și de experiență dintre cele două echipe.
Manchester City – West Ham, duminică, ora 16:00
Una dintre cele mai spectaculoase partide din acest weekend ne așteaptă pe Stadionul Etihad. City primește vizita celor de la West Ham într-un meci ce promite la toate categoriile. Gazdele au câștigat, atât la pauză cât și la final, în cinci din ultimele șapte partide de pe teren propriu în Premier League și au reușit să înscrie minim două goluri în cinci din ultimele șase meciuri de campionat. În plus, la mijlocul săptămânii, trupa lui Pep Guardiola a obținut o victorie importantă împotriva celor de la PSG iar moralul Cetățenilor este la cel mai înalt nivel. Și West Ham a câștigat partida din grupele Europa League, 2-0 cu Rapid Viena, la mijlocul săptămânii. În ciuda faptului că Manchester City a câștigat ultimele șase meciuri directe disputate pe teren propriu în toate competițiile, iar în 12 din ultimele 14 partide a reușit să marcheze minim două goluri, West Ham a reușit să o elimine în acest sezon din Carabao Cup, oferind una dintre cele mai mari surprize ale competiției. Categoric ne așteaptă un meci în care gazdele pornesc drept favorite însă West Ham a demonstrat că poate pune probleme reale oricărui adversar din Premier League.
Chelsea – Manchester United, duminică, ora 19:30
Cel mai așteptat meci al etapei cu numărul 13 este și partida care trage cortina peste fotbalul englez din acest weekend. Chelsea vs Manchester United este întâlnirea a două dintre cele mai valoroase echipe din Premier League și în ciuda rezultatelor diametral opuse din ultimul an rămâne o partidă ce promite un fotbal bun. Chelsea a câștigat cinci din ultimele șase meciuri în Premier League iar la mijlocul săptămânii a obținut o victorie categorică, în Champions League, împotriva celor de la Juventus. Manchester United a ajuns pe mâinile lui Michael Carrick, fostul jucător al Diavolilor Roșii fiind intermediarul echipei până la sosirea neamțului Ralf Rangnick. Cu toate astea, United a reușit și ea o victorie importantă în Champions League, acolo unde a învins cu 2-0 pe Villarreal. Cu siguranță Chelsea este în acest moment echipa mai bună la toate capitolele, dar diferența mică de valoare dintre cele două loturi lasă speranțe pentru un meci spectaculos.
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.