
Athletic Football Club Bournemouth există de 126 de ani și joacă pe cel mai mic stadion din Premier League, Dean Court, de mai bine de un secol. Cred că au cea mai frumoasă poreclă dintre toate echipele engleze de care am auzit eu vreodată: The Cherries. Cireșele de azi, ce tocmai au încheiat primul sezon de primă divizie din istoria clubului, sunt opera celui mai tânăr antrenor din PL, Eddie Howe. Crescut ca jucator la Bournemouth, englezul a început să-și pregătească foștii colegi de la 31 de ani, 6 ani mai târziu (cu pauză de Burnley două sezoane), câștigau Championship și ajungeau în acvariul cel mare.
Și mai surprinzător decât titlul din liga secundă e faptul că au reușit să se mențină, chiar cu nuanțe de eleganță pe alocuri, în Premier League. Pe 16 au terminat, la 5 puncte peste linie (golaveraj -22, 45 date, 67 primite), dar au reușit să înșire de două ori câte 3 victorii consecutive în campionat, inclusiv una pe Stamford Bridge și una acasă cu Manchester United. Altă chestie care mi-a plăcut la Howe e că e versatil și se adaptează bine schimbărilor din lot și de adversar, nu joacă meci de meci fix același lucru. A rulat 4-4-2 clasic, apoi cu un atacant și un închizător între linii, apoi cu un vârf și un atacant secundar, etc.
Sunt mult mai puține mistere în lotul lui Bournemouth decât cele de vara trecută, pe vremea asta.
În poartă va sta experimentatul polonez Artur Boruc. Doar 7 clean-sheet-uri a reușit sezonul trecut, în 33 de apariții, 51 de goluri a încasat, dar nici apărarea n-a fost tocmai etanșă (17 boabe au luat doar de la City și Spurs tur-retur). Dacă Bournemouth mai rezistă un sezon în prima ligă musai vor avea nevoie de un upgrade de portar, pentru că rezervele Federici și Allsop par mai degrabă opțiuni cel mult în Championship.
Apărarea e slăbiciunea echipei lui Howe, unde e un singur fundaș central de meserie care a mai jucat fotbal în viața lui:
- Steve Cook (25 de ani) va juca în centrul apărării, a ratat doar două meciuri sezonul trecut, are și 4 goluri. Nu are adversar, pur și simplu, pentru că celălalt fundaș central, Bailly Cargill, are 20 de ani și a jucat 400 de minute în liga a treia sezonul trecut.
- Căpitanul Simon Francis (31 de ani) va juca probabil alături de Cook în centru. A bifat tot sezonul trecut, la fel de multe jocuri pe dreapta, poziția sa naturală, dar și în centru, unde l-a distribuit Howe de nevoie (și a fost OK, fără să fie vreo stâncă).
- Charlie Daniels (29 de ani), titularul din sezonul trecut de pe stânga (37 de meciuri), care a prins și 3 goluri și 5 pase decisive, probabil va recidiva. Nu văd de ce ar fi altfel. Mai sunt cel puțin încă doi jucători care se vor lupta pe poziția asta: Mings (23 de ani, care încă se recuperează după accidentarea de la debut, din prima etapă a sezonului trecut) și Brad Smith (22 de ani, proaspăt transferat de la Liverpool, unde a crescut).
- Pe dreapta natural ar fi Francis, dar cred că va intra tot în centru, capabil e și Daniels (mai ales că ar avea cine să intre pe stânga în locul lui). Titularul din sezonul trecut e Adam Smith (24 de ani), dar suferă de o hernie momentan, nu e clar dacă e apt sau când revine.
- EDITARE ULTERIOARĂ – Pe 16 August, Bournemouth a anunțat transferul irlandezului Marc Wilson (29 de ani) de la Stoke. Au dat 2.3M de Lire pe el și poate juca orice pe orice post în apărare, dar și ca închizător în fața liniei de fundași. Cel mai probabil va fi o opțiune pentru centrul defensivei lui Howe.
La mijloc sunt mulți jucători polivalenți, greu de zis cum îi va distribui Howe. Cel puțin doi mijlocași centrali vor fi meci de meci în teren, posibil trei dacă va distribui un închizător între linii, iar principalele opțiuni sunt:
- Andrew Surman (29 de ani) a jucat toate meciurile din Premier League sezonul trecut, multe ca închizător (3 assist-uri). Cu el va începe echipa Howe.
- Dan Gosling (26 de ani) a ratat 4 meciuri doar sezonul trecut, are 3 goluri și două pase decisive în campionat.
- Harry Arter (irlandez de 26 de ani) a fost esențial în campania de promovare, dar sezonul trecut a fost mult timp accidentat și nu a mai făcut diferența (doar un gol are, frumos ce-i drept). Dacă va fi apt, Arter va juca, dar e un mare DACĂ.
- Nathan Ake (21 de ani, împrumutat de la Chelsea, sezonul trecut a prestat 24 de meciuri la Watford ca fundaș stânga) e un olandez care știe fundaș central sau stânga, dar preferă un rol de închizător.
- Sunt și doi copii prin care Howe construiește viitorul lui Bournemouth. Lewis Cook (internațional englez U-21, 19 ani, venit pe 6M de Lire vara asta de la Leeds, 80 de mecuri jucate deja în Championship, doar un gol și două pase decisiv), presa din Anglia scrie că e material de națională în câțiva ani. Emerson Hyndman (20 ani, venit liber de contract, după 40 de meciuri jucate la Fulham în ultimele două stagiuni) e internațional american de juniori, nu știu despre el mai nimic. Cred că amândoi vor prinde minute în noul sezon, fără mari șanse de a se impune.
Pentru cele două locuri de pe benzi se vor lupta patru oameni:
- Pe dreapta cred că va juca Jordon Ibe, cel mai scump transfer din istoria lui AFC Bournemouth (15M de Lire). A jucat aproape 60 de meciuri la Liverpool pâna la 20 de ani, are 4 goluri și 7 pase decisive. Foarte interesant de urmărit cum se va dezvolta în continuare, jucând meci de meci.
- Junior Stanislas (26 de ani) a jucat 21 de meciuri de PL sezonul trecut, pe stânga cu randamentul cel mai bun (5 goluri, 2 pase decisive), dar a apărut și pe dreapta la nevoie.
- Marc Pugh (29 de ani) a jucat cel mai mult pe stânga sezonul trecut. 26 de ani, 3 goluri și 3 pase decisive.
- Max Gradel (ivorian de 28 de ani) a jucat doar 14 meciuri pentru că a fost mult timp accident, altfel ar fi fost titular pe stânga. Și el poate face ambele benzi, e om de gol, dacă e sănătos va intra în horă destul de mult. Cred că poate mai mult decât Pugh și Stanislas, vom vedea.
Howe are 5 opțiuni pentru unul sau două roluri de atacant:
- Callum Wilson (24 de ani) a fost unul dintre unicornii de la Fantasy în debutul sezonului trecut, cu 5 goluri în 7 meciuri. Apoi și-a rupt ligamentele încrucișate, dar pentru că e tânăr s-a refăcut și a revenit pe final, fără să facă vreo poznă grozavă. Cu un sezon înainte dăduse 20 de goluri în Championship. Teoretic ar trebui să fie vioara întâi.
- Benik Afobe (23 de ani) a ajuns la Bournemouth iarna trecută, pe 11M de Lire. A marcat de 4 ori în 15 meciuri, după ce la Wolves dăduse 22 de goluri în 46 de meciuri în 2015. Va fi concurentul lui Wilson pentru rolul de vârf.
- Joshua King (24 de ani) a jucat mult sezonul trecut în spatele vârfului, dar și ca vârf. 6 goluri și 3 pase decisive în 31 de apariții în campionat, rareori prindea 90 de minute. E crescut de Manchester United de la 16 ani.
- Lewis Grabban (28 de ani) n-a avut un sezon bun, chit că a jucat mai mult de jumătate din meciuri, mai mult de nevoie. În presezon a dat două goluri, va avea un rol de jucat doar dacă ceilalți atacanți au probleme medicale.
- Lys Mousset (20 de ani, internațional francez U-21) a venit de la Le Havre (care reușește periodic să producă un jucător bun spre premium: Lassana Diarra, Mahrez, Pogba, Payet, Steve Mandanda, toți au trecut pe acolo ca juniori), unde a dat 14 goluri în 28 de meciuri de Ligue 2 sezonul trecut. Alături de Lewis Cook și Hyndman, e parte din viitorul acestui club.
Primul 11 e foarte greu de prezis, trag următorul loz: Boruc – Smith(?), Cook, Francis, Daniels – Gradel(?), Surman, Gosling, Ibe – King(?), Wilson (if 4-4-2), dar Arter, Stanislas, Afobe, Pugh sau Ake vor fi mereu în cărți.
Bournemouth s-a întărit binișor, cheltuind 30M de Lire, cu Ibe, Cook, Musset și Smith, dar a neglijat centrul apărării și asta o poate costa prezența în Premier League, dacă nu cumva mai mută Howe până în Septembrie. Au pierdut doi oameni de bază: pe Matt Ritchie, care a ales proiectul lui Benitez de la Newcastle, chit că a trecut cu o divizie mai jos, și pe căpitanul Tommy Elphick (fundaș central care a fost accidentat mult timp sezonul trecut și care a ales, inexplicabil, pe Aston Villa.
Din cauza vulnerabilității arătate în apărare sezonul trecut și a lipsei de îmbunătățire serioasă, cred că Bournemouth va retrograda, la limită, prima sub linie probabil. Da, în atac sunt opțiuni bune și probabil că vor da mai multe goluri, însă nu cred că va fi suficient. Sper să mă înșel pentru că admir acest club mic și pe managerul său.
Dacă vreți să citiți despre Bournemouth ceva mult mai bine scris decât textul meu de mai sus, încercați preview-ul din The Guardian (în limba engleză).
Toate datele statistice folosite în redactarea textului de mai sus sunt de pe Transfermakt.com și WhoScored.com.
Un comentariu la “Bournemouth – previziuni din presezon”
[…] Puteți citi aici previziunele noastre despre echipa londoneză, din presezon, când încă nu se ef… […]
Comments are closed.