Andrei Otineanu, ground-hopper și membru al comunității de fani Premier League din România ne aduce previziunile din presezon pentru Brighton în 2017/2018.

Brighton pentru orice insular sau turist înseamnă plajă, pescăruși și aproape deloc fotbal. Probabil primul loc în care am văzut acest oraș asociat cu sportul rege a fost când Peter Taylor, asistentul lui Brian Claugh a refuzat mutarea la Leeds și a rămas pe un post călduț în league one la The Seaguls, Brighton&Hove Albion.

Înapoi în top flight dupa 34 de ani, alb-albaștrii au devenit pe 17 aprilie a 48-a echipă ce pune mâna pe banii din Premier League. Pescărușii s-au chinuit ani de zile să atingă această performanță și la startul fiecărui sezon se aflau printre favoriți. Printre numele sonore de pe bancă ce au eșuat în obiectivul propus a fost și Sami Hypia, dar până la urmă, Chris Hughton a adus fericirea pe coasta de sud a Angliei.

Irlandezul a pierdut sau a renunțat în pauza de vară la puține piese de bază, printre plecările cu adevărat importante numărându-se portarul David Stockdale sau belgianul Sebastian Pocognoli. La echipă au ajuns însă Mathew Ryan de la Valencia, Markus Suttner și Pascal Gross, titulari anul trecut la Ingolstadt, dar și Isaiah Brown, împrumutat de la Chelsea.

Vedeta echipei rămâne ratangiul faimosului penalty din meciul de play-off Watford-Leicester, Anthony Knockaert. Cu 15 goluri marcate anul trecut a fost al 2-lea performer al echipei după veteranul Glenn Murray care a reușit 23 de boabe. Printre remarcații din sezonul încheiat se mai regăsește și cuplul israelian Kayal-Hamed, ultimul autor a 11 goluri. Lista celor ce merită băgați în seamă la Fantasy este întregită de Bruno Soares și Steve Sidwell, oameni decisivi în promovare dar probabil puțin cam bătrâni pentru Premier League.

Image result for brighton players
Chris Hughton, managerul lui Brighton. Foto: Squawka

În cele 5 amicale găsite de mine pe soccerway, au bătut pe Fortuna Dusseldorf 2-0, Crawley Town 6-0 și Southend 3-0, iar cu Norwich și Girona au dat-o la pace, 1-1 respectiv 0-0.

Nu e foarte greu să vorbim de o echipă probabilă având în vedere schimbările destul de puține din lot, cert e că jucătorii noi vor avea de tras mai mult pentru a prinde un loc de titular.

Ryan – Bruno, Suttner, Dunk, Bong – Knockaert, Sidwell, Kayal, March – Murray, Hamed. *

Urăsc să fac un line up pentru că după 2 etape pot să aibă infirmeria plină, dar într-un univers paralel așa ar trebui să arăte etapă de etapă. Media de vârstă e probabil cea mai ridicată din campionat, poate doar cu West Brom să se dueleze la acest capitol.

Sigur, Premier League nu e Liga 1, iar Brighton nu pare se aibă nicio treabă cu ASA Tg.Mureș, deci nu ne putem aștepta să stea în coasta lui City sau Arsenal pentru lupta la titlu. Ca orice nou promovată, o să ia atitudinea unui sprinter într-o etapă montană din turul Franței și vor încerca să se țină de plutonul întârziaților. Olari, viespi, cireșe și chiar vulpi, păzea, pescărușii intră în horă.

Sezonul trecut am avut ocazia să îi văd live într-o partidă pe Griffin Park, casa celor de la Brentford. A fost un 2-0 cu penalty ratat pentru gazde, o revenire în doar câteva minute a trupei lui Hughton, pentru ca în 90+4 albinele să înscrie pentru 3-2. Hamed și suporterii pescărușilor au dat drumul în al 7-lea minut de prelungire la refrenul „We are Brighton, we come from behind” pe care șI eu l-am cântat câteva zile. 3-3, iar Premier League deschide porțile unei echipe experimentate ce probabil se va agăța de orice punct și oportunitate.

* Transferul lui Davy Propper de la PSV, pentru o sumă record în istoria lui Brighton (peste 11 milioane de Lire) a fost anunțat după publicarea acestui text.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube  pentru a fi la curent cu tot ce contează în fotbalul din Anglia!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *