Costi Soare este fan The Clarets și ne împărtășește previziunile lui din presezon pentru Burnley în 2017/2018.
Burnley din 2016/2017 prezenta la fel de mult interes ca si Leicester din 2015 (comparatie pur intamplatoare). Dar prestatia superba din sezonul trecut a facut multa lume sa ia in considerare acest club dintr-un orasel de 80 000 de locuitori (4 oameni pentru fiecare loc de pe stadion – cea mai mare ratie de acest fel din Premier League).
In anii ‘50-‘70, Burnley era una din echipele importante din Albion, castigand si 2 campionate (1921 si 1960). La castigarea celui din urma a contribuit atacantul Trevor Meredith. De ce am pomenit un nume care poate parea scos din joben? O sa va povestesc o mică întâmplare la sfârșitul articolului.
Un review al sezonului trecut
Dupa aproape 40 de ani se intampla imposibilul: Burnley FC se mentine in prima liga engleza dupa un sezon tumultos, un cuvant destul de mic pentru emotiile traite din prima etapa pana la finalul sezonului, totul culminand cu prima victorie in deplasare, 2-0 la Palace in etapa 35 (nu, nu este o greseala!). In seara aia „ everyone went mental” (toata lumea a luat-o razna), dupa cum spun englezii. Nu mai simtisem o bucurie asa mare de la promovarea din 2016, la fel de surprinzatoare ca si supravietuirea din sezonul recent incheiat.
Totusi salvarea de la retrogradare se datoreaza „fortaretei” Turf Moor, unde Burnley a obtinut 10 victorii, mai multe decat Man United (sorry Vlad Bogos). Desi avand „alocat” locul 20 din startul sezonului, Burnley a dovedit ca munca si devotamentul pot provoca surprize uriase (2-0 cu Liverpool, 1-1 cu Chelsea, un 0-0 cu United in care Heaton a fost magistral), dar nu toate placute pentru fani (0-1 cu Lincoln City in optimile FA Cup – din pacate am asistat live…).
40 de puncte si locul 16 sunt chiar o dezamagire luand in considerare faptul ca Burnley s-a mentinut pe locurile 10-13 majoritatea sezonului, ajungand la un moment dat si pe locul 9. Dar sa nu il maniem pe Dumnezeu, ca e frumos in Premier League!
Gata cu reviewul pe sezonul trecut si sa trecem la partea importanta: prezentarea lotului. Totusi nu inainte de a-l trece in revista pe Sean Dyche („There’s only one Sean Dyche!”/”Sean Dyche Claret army!”, dupa cum spun cateva din cantecele fanilor lui Burnley adresate antrenorului). Din 2012 la Burnley si-a trecut in palmares 2 promovari in Premiership (cea din 2016 cu titlu) si o alta performanta extraordinara reprezentata de mentinerea in primul esalon. Un antrenor fara tactici „out of the box”, dar care se axeaza pe munca, munca si iar munca. Poate unul din principalele motive ale succesului sau este faptul ca stie sa-si motiveze jucatorii si sa-i ajute sa acopere diferentele fata de celelalate echipe mult mai bine cotate.
O campanie de transferuri tipică unei club „sărac” din Premier League
La o prima vedere, lotul de acum poate parea inferior celui de anul trecut odata cu plecarea lui Boyd si suspendarea bine-cunoscuta a lui Joey Barton (un fel de Sumudica al lor). Totusi, de departe cel mai sonor transfer este cel al lui Michael Keane la Everton pentru 25 de milioane de lire sterline. Insa, aceste 3 importante plecari au fost cu siguranta calculate de Dyche, care din 2012 continua sa contruiasca o baza solida de dezvoltare a acestui club mic din Lancashire.
Cele patru transferuri notabile din vara aceasta sunt:
- Jonathan Walters (33 de ani), international irlandez cu 49 de selectii la nationala, cumparat de la Stoke City pentru care a jucat din 2010. A evoluat, printre altele, la Blackburn Rovers, care, dupa cum probabil se stie, este rivala de moarte a lui Burnley. In sezonul trecut a evoluat in 24 de meciuri, marcand 4 goluri. Poate juca atat ca si atacant, cat si ca aripa dreapta.
- Phil Bardsley (32 de ani), adus de la aceeasi Stoke, este un fundas dreapta scotian, fost junior al lui Man United, care a evoluat pe langa Stoke, la Sunderland sau Aston Villa.
- Jack Cork (28 de ani), produs al academiei lui Chelsea, a jucat ultima oara la Swansea. Mijlocas defensiv de meserie, a evoluat in 32 de meciuri in ultimul sezon. Este un cunoscut al clubului din Lancahire, jucand aici in 2 randuri, ca imprumut de la Chelsea, in perioada 2010-2011.
- Charlie Taylor (23 de ani) venit de la Leeds United, este un fundas stanga cu un viitor stralucit in fata, dar cu unele pacate in viata de fotbalist. Poate cel mai sonor este episodul ultimului meci de campionat, cand Leeds nu mai avea decat sanse pur teoretice sa intre in play-off. Inainte de acel meci, Taylor a refuzat sa intre pe teren, antrenorul Garry Monk declarand: „Sunt extrem de dezamagit de Charlie. Cred ca a fost indrumat pe o cale gresita in ultimul timp.” Sa speram ca Sean Dyche il va aduce pe drumul bun, pentru ca este un talent deosebit.
Lotul lui Burnley e aproape neschimbat
Lotul lui Burnley este unul echilibrat, pliindu-se perfect pe sistemul 4-4-2 clasic, eficient si cu granzii, dar si in meciurile cand Burnley era vioara intai (foarte rare acele meciuri). Mai jos, o analiza pe cele 4 linii, excluzand transferurile
La portari situatia e buna spre foarte buna: Tom Heaton e portarul cu cea mai buna rata a paradelor in sezonul 2016/17 si al treilea portar al nationalei Angliei. Emblematic pentru el ramane meciul cu Man United, cand Ibrahimovic & co nu l-au putut bate cu suturi din toate pozitiile. Rezerva sa este Nick Pope, odata cu retragerea lui Paul Robinson, care pare din start sortit statutului de rezerva eterna.
In defensiva, lotul a pierdut mult prin plecarea lui Keane, dar pastreaza in Ben Mee un adevarat turn de control. Pe langa cei 2 fundasi transferati, raman consacratii Matt Lowton si Stephen Ward, croiti pe sistemul imaginat de „Ginger Mourinho”. Cei doi sunt esential jocului lui Burnley, fiind ucigatori pe contraatac, arma cu care baietii lui Dyche spera sa produca si mai multe surprize in acest sezon. James Tarkowski are dificila misiune de a-l inlocui pe Keane, dar se poate privi cu incredere inspre viitor, evolutiile sale din finalul sezonului trecut oferind siguranta si chiar asigurand victoria de la Palace din etapa 35. Pe langa acestia, Tom Anderson si Kevin Long vor pandi un loc de titular, lupta fiind permanent deschisa.
La mijlocul terenului, echipa ramane aproape neschimbata, plecarea lui Boyd fiind suplinita cel putin numeric prin venirile lui Cork si Walters. De departe cei mai importanti jucatori sunt Steven Defour si Robbie Brady, cele 2 recorduri de transfer din vara, respectiv iarna trecuta. Primul este belgian si are de departe cea mai buna tehnica dintre totii compenentii primei echipe (este preclit de fani „Zidane de pe Turf Moor”). Irlandezul Brady a intrat imediat in inimile suporterilor prin golul reusit cu Chelsea in meciul de pe Turf Moor. Se remarca prin executii si viteza, fiind unul din jucatorii cei mai periculosi ai lui Dyche. Canadianul Scott Ardfield este de meserie aripa stanga, dar poate trece si pe dreapta in locul lui Boyd, dupa cum s-a intamplat in majoriatatea amicalelor din presezon.
Johann Berg Gudmunssen a fost adus la Burnley in vara trecuta, acesta jucand in victoria memorabila a Islandei impotriva Angliei in optimile competitiei. Chiar radeam acum cateva zile cu un fan mai in varsta al lui Burnley ca motivul principal al transferurului a fost acea victorie eroica. Dean Marney este unul dintre cei mai iubiti jucatori din lot, dar ghinionul a facut sa rateze buna parte din sezonul trecut. Emblematic este golul superb cu Man City din turul sezonului trecut. Sa nu-l uitam si pe detinatorul trofeului „ 2016-17 Burnley’s Goal of the Season”, Jeff Hendrick. La vremea transferului de la Derby a fost un record, banii fiind foarte bine cheltuiti, Hendrick fiind un om de baza in campania de succes din sezonul trecut. Ashley Westwood si Freddy Ulvestad au si ei sanse la primul 11, dar cel putin in aceasta zone a terenului, lucrurile sunt oarecum mai clare.
Atacul este momentan foarte bine acoperit trio-ul Gray-Barnes-Vokes nemaiavand nevoie de nicio prezentare. Vom face totusi o scurta analiza a atacantilor micutei echipe din comitatul Lancashire.
Andre Gray este vedeta echipei, inscriind in sezonul trecut 10 goluri in 28 de meciuri. Poate parea o cifra destul de insignifianta, dar pentru o echipa de locul 16 este ceva bun spre foarte bun. Daca cei de la Burnley vor reusi sa-l pastreze, va fi poate mai important decat orice alt transfer realizat/viitor al echipei. Cand ma gandesc la Ashley Barnes, imi aduc aminte de golul de pe Anfield din martie 2017. Cu siguranta multi considera asta ca o consolare prosteasca, dar fanii lui Burnley au fost multumiti si cu atat, avand in vedere ca acesta fusese primul gol marcat pe terenul lui Liverpool din octombrie 1975.
Revenind la atacant, Barnes are 6 goluri marcate in 20 meciuri jucate in ultimul sezon, ceea ce nu e deloc rau gandindu-ne ca unele goluri au fost cruciale (golul de 3-2 in prelungirile meciului de acasa cu Palace). Cel mai bun marcator al echipei in sezonul trecut a fost Sam Vokes. Cu 12 goluri marcate in 26 de meciuri jucate, acesta si-a adus aportul la obtinerea unor puncte foar importante, cum ar fi egalul cu West Brom din etapa 36 care a asigurat locul de prim-divizionara si in sezonul urmator. „Vokeswagen” putem spune ca este „omul potrivit la locul potrivit”, el ridicand de multe ori echipa din situatii grele, intrat fiind din postura de rezerva. Mai este si tanarul Daniel Agyei, pe care sper ca Dyche sa-l bage mai mult in seama si sa-l infiltreze intre cei din prima echipa.
UPDATE: Gray, poate cea mai importanta piesa din primul 11, s-a transferat la Watford pe o suma vehiculata inspre 18.5 milioane de lire sterline. Interesant va fii cum vor actiona conducatorii, pentru ca este clar: fara un atacant de valoare, Burnley este o candidata serioasa la retrogradare.
In acest moment, un posibil prim 11 ar fi:
Heaton – Lowton, Mee, Tarkowski, Ward – Brady, Defour, Hendrick, Arfield – Barnes, Vokes
Echipa probabilă
Heaton – Lowton, Mee, Tarkowski, Ward – Vokes, Defour, Hendrick, Arfield – Gray, Vokes.
Previziuni
Personal, mi-as dori un sezon mai bun ca cel recent incheiat. Dar constiinta ma face sa cred ca va fii mult mai greu, acum ca Burnley nu mai este asa o necunoscuta pentru celelalte echipe. Plecarea lui Keane va cantari enorm, ca si consacrata forma dezstroasa. Totul va depinde de meciurile de acasa si de cat de mult vor reusi sa se impuna noile transferuri. Mizez pe o clasare in zona locurilor 14-16, cu ceva emotii la salvarea de la retrogradare.
O concluzie… altfel
Si acum, ca multumire ca ati avut rabdarea si curioziatatea sa cititi acest preview, voi povesti 2 intamplari personale cu fanii ai lui Burnley.
Prima s-a petrecut la penultimul meci de acasa al sezonului trecut, cu WBA, cand ma intorceam de la meci la locuinta mea din Manchester. Un batranel simpatic, si el tot venind de la meci, ne intreaba pe mine si pe un prieten (l-am corupt sa vina cu mine, desi fan Man United) ce limba vorbim. I-am raspuns politicos ca suntem romani, si a fost destul de socat, incercand fara succes sa isi aminteasca daca Burnley are sau a avut fani romani. Apoi ne-a luat la un adevarat tir de intrebari despre istoria echipei, la care am reusit sa raspund (prietenul meu m-a lasat la greu…) destul de onorabil, zic eu. Apoi, ca un premiu pentru acest test, ne-a spus cat de mandru este ca numele sau de familie este la fel ca celui care a adus ultimul titlu lui Burnley prin golul de 2-1 in ultima etapa contra lui Man City pe vechiul lor Maine Road (Trevor Meredith – doar o coicincidenta conform batranelului). Ne-a povestit cum jucatorul nu a primit medalie de campion, deoarece a fost rezerva aproape tot sezonul si pe atunci doar 11 medalii se acordau jucatorilor cel mai selectionati.
A doua intamplare e ceva mai recenta, pe 29 iulie, la meciul amical din deplasare al lui Burnley contra lui Nottingham Forest. De data asta am fost singur. Asta pana cu vreo ora inainte de meci cand langa mine s-a asezat un om trecut de 50 de ani si care fara nicio introducere imi spune „se pare ca vom fi colegi de tribuna astazi”. Inceputul discutiei a avut un tipar asemanator cu intamplarea de mai sus: intrebarea cu tara de origine, socul generat de prima intrebare si apoi chestionarul din istoria lui Burnley. Domnul a parut foarte interesat de situatia fotbalului de la noi si chiar a povestit cum a vizitat Romania imediat dupa Revolutie (cam nefericit timing). Apoi partea cea mai faina a fost povestea cu celebrul „The Orient Game” din mai 1987. Era ultimul meci al echipe aflata la limita supravietuirii in ultima liga profesionista din Anglia (League 2 de astazi). Doar o victorie o salva pe Burnley de la o soarta de neconceput in urma cu 25 de ani, retrogradarea in liga a 5-a si parasirea prestigioasei Football League.
Revenind la povestea „colegului de tribuna”, acesta se afla pe atunci in SUA, unde internetul inca nu aparuse si meciurile de liga 4 nu se puteau nici macar auzi la radio. Cum a aflat omul de rezultatul meciului? PRIN POSTA! Si asta la vreo 3 saptamani dupa meci, pentru ca era posta scrisa. Cu atata emotie descria cele 3 saptamani de asteptare, incat n-am putut sa ma abtin si am varsat o lacrima, impresionat de devotamentul si iubirea acestor fani fata de echipa lor. Ca exercitiu de imaginatie, ganditi-va ca echipa voastra de suflet joaca un meci decisiv pentru titlu/cupa/supravietuire si nu aveti cum sa aflati rezultatul timp de aproape o luna. Greu, nu-i asa?
Concluzia e una simplă: indiferent de rezultat, să ne bucurăm de frumusețea și devotamentul prin care fotbalul englez se remarcă. Stadioane pline, oameni fericiți și bere multa este rețeta perfectă pentru o dupa-amiază de fotbal reușită!
Come on, Burnley!
Sursa foto: thewesthamway.co.uk
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League!
