Când am făcut previziunile din sezonul trecut, scriam despre Crystal Palace că va fi una dintre candidatele serioase la retrogradare. Vulturii mai avuseseră o experiență neplăcută cu un manager din noul val pe bancă (Frank de Boer) și de data asta își propuneau să întinerească lotul. Păreau nepregătiți pentru supraviețuire la începutul tranziției după perioada Roy Hodgson.

Crystal Palace în sezonul trecut

Dar n-a fost deloc așa. Palace a terminat sezonul trecut pe un respectabil loc 12, câștigând 48 de puncte și având un golaveraj pozitiv (fapt extrem de rar pentru Vuluri în Premier League): +4. Mai mult, în FA Cup, Palace a ajuns până în semifinală, acolo unde a fost învinsă de Chelseaf, pe Wembley.

Patrick Vieira a transformat jocul anost al Vulturilor, surprinzând fanii de pe Selhurst Park cu o echipă agresivă, care stă sus în teren, care face pressing și care în multe momente își propune și reusește să-și sufoce adversarii. Mai mult, francezul a convins conducerea clubului să aducă un val de prospețime în lotul lui Palace, întinerind considerabil lotul și neferindu-se să ofere debutul unor puști precum
Jesuran Rak-Sakyi, Tayo Adaramola sau Nathan Ferguson.

Vieira a fost nominalizat pentru trofeul de managerul sezonului și spunea la final de an într-un interviu pe Crystal Palace că „a fost un sezon foarte bun”, insistând totodată pe importanța de a continua trendul ascendent în campania viitoare.

Vedeta Wilfried Zaha a terminat sezonul cu titlul de cel mai bun marcator al echipei, cu 14 goluri în campionat, dar jucătorul împrumutat de la Chelsea, Conor Gallagher, a fost cel care a câștigat pe pună dreptate premiul pentru jucătorul sezonului al clubului. Gallagher a impresionat pe tot parcursul sezonului, în rolul său de mijlocaș box-to-box din care a contribuit la 8 goluri și 5 pase decisive. Gallagher a fost energia vie a echipei, excelent la ambele capete ale terenului, iar prezența sa va fi greu de înlocuit de către Crystal Palace.

Echipa standard din sezonul trecut arăta cum e scrisă mai jos, dar în multe meciuri Vieira își rotea atacantul central, cu Benteke, Edouard sau Mateta jucând un număr similar de partide. Am văzut o echipă tot mai puțin dependentă de sârbul Mijlivojevic, una care preferă mai puține mingi lungi și una care pune tot mai des mingea jos.

Guaita – Clyne, Andersen, Guehi, Mitchell – Gallagher, Kouyate, Schlupp – Ayew, Mateta, Zaha.

Din lotul lui Palace, în sezonul trecut, primii trei jucători din lot la capitolul goluri + pase de gol au fost:

  • Wilfred Zaha ( 14 goluri și o pasă de gol)
  • Conor Gallagher (8 goluri și 5 pase de gol)
  • Odsonne Édouard (6 goluri și trei pase de gol)

Este timpul să vobim despre Crystal Palace în 2022/2023, ca parte a seriei Previziuni din presezon!

Transferuri

Palace s-a despărțit de experimentatul Cheikhou Kouyate și l-a adus în loc pe Doucoure de la Lens (20 de milioane de euro), dar încă nu a transferat un jucător de profilul celui care le va lipsi cel mai mult în viitorul sezon: Conor Gallagher. Sam Johnstone, un portar excelent, testat în Premier League, adus în postură de liber de contract e un transfer foarte bun reușit de Vulturi, în timp ce prin transferul puștiului Malcolm Ebiowei, conducerea lui Palace arată încă o dată cât de bine se orientează către cei mai tineri puști din Championship: Marc Guehi (22 de ani) e deja un om de bază și a devenit al doilea căpitan al echipei, iar Michael Olise și Eberechi Eze (aduși și ei după ce s-au remarcat în Championship) sunt doi din cei mai talentați puști englezi.

Achiziții:

  • Malcolm Ebiowei (extremă dreapta/stânga sau atacant, 18 ani), de la Derby County, liber de contract.
  • Cheick Doucoure (mijlocaș defensiv, 22 de ani), de la RC Lens, pentru 18 milioane de Lire (plus clauze de performanță).
  • Sam Johnstone (portar, 29 de ani), liber de contract după despărțirea de West Brom.
  • Chris Richards (fundaș central, 22 de ani), adus pe 12 milioane de Lire de la Bayern Munchen.

Plecări:

  • Conor Gallagher (mijlocaș central, 21 de ani), revine la Chelsea după împrumutul din sezonul trecut (când a fost Jucătorul anului pentru Palace).
  • Martin Kelly (fundaș dreapta/stânga/central, 32 de ani), la final de contract.
  • Cheikhou Kouyate (mijlocaș central, 32 de ani) la final de contract.

Echipa probabilă pentru Crystal Palace

 

Surprinzător pentru cum ne-a obișnuit Crystal Palace, lotul Vulturilor stă bine la capitolul jucători de atac, dar suferă în ceea ce privește apărătorii.  Mitchell e singurul fundaș stânga din lot, în timp ce pe partea opusă, Clyne îl are concurent pe post doar pe veteranul Joel Ward. De aici și zvonurile împrumutului lui Aaron Wan-Bissaka, de la Man United… În avanposturi, Vieira are de ales dintre trei vârfuri care pot oricând evolua ca titulari (Benteke, Mateta sau Edouard), în timp ce în lot sunt destui mingicari (din nou, ceva atipic pentru Crystal Palace) precum Eze, Olise, Zaha, Ayew sau nou-venitul Ebiowei.

Previziunea din presezon pentru Crystal Palace

Patrick Vieira trebuie să găsească cât mai repede o formulă în care lipsa lui Conor Gallagher să se vadă cât mai puțin. Anul trecut, într-un meci vital în care englezul a lipsit (semifinala FA Cup cu Chelsea), Palace a schimbat sistemul de joc pentru a suplini absența lui Gallagher, iar jocul prestat de Vulturi a fost de nerecunoscut. Eberechi Eze e 100% fit acum după ce a lipsit o bună parte din sezonul trecut, iar decarul de pe Selhurst are toate calitățile pentru a fi piesa cheie care leagă apărarea de atac în jocul lui Palace. Cu cât mai repede va găsi Vieira o formulă de joc în care să găsească echilibrul dintre talentații jucători ofensivi și apărarea old-school (poate cu excepția lui Olise) cu atât mai ușor Palace va strânge puncte. Chiar și așa, calitatea celor din avanposturi ar trebui să fie suficientă pentru ca Vulturii să-și asigure supraviețuirea în Premier League cu câteva etape bune înainte de final și de ce nu, să termine sezonul la mijlocul clasamentului.

Citește întreaga serie Previziuni din presezon aici!

Jucători de la Crystal Palace pentru FPL

Când atacantul titular e ales după principiul rotației, când datorită jocului ofensiv apărarea nu mai garantează clean sheat-urile din vremea Roy Hodgson, alegearea Fantasy Premier League de la Crystal Palace nu poate fi decât una: același Wilfred Zaha. £7.0 este costul ivorianului în joc, acesta producând 150 de puncte în sezonul trecut. Pe lângă stilul său exploziv de joc, Zaha vă mai poate aduce puncte în plus în urma golurilor din penalty, acesta fiind jucătorul desemnat să execute loviturile de la 11m în lotul lui Vieira. Cu £4.5, Mitchell poate reprezenta o alegere sigură de fundaș de bandă ieftin care joacă titular și care bifeză câte un assist din când în când. 107 puncte a adunat Mitchell în sezonul trecut.

Concluzii

Sfârșitul acestui sezon va marca un deceniu de când Palace a fost promovat din Championship, sub conducerea lui Ian Holloway, și reprezintă cea mai lungă perioadă din istorie când Vulturii au rezistat în prima divizie. Pesimismul din urmă cu un an s-a risipit și pe Selhurst Park s-a așezat un val de încredere că Patrick Vieira îi poate menține pe Vulturi la mijlocul clasamentului din Premier League, după o primă campanie promițătoare la cârmă cu o echipă tânără interesantă.

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *