
Disclaimer: Anul trecut, tot aici, am scris pe exact acelasi subiect. Am greşit de puţin – United a jucat finală Europa League (a şi câştigat-o), a luat şi o Cupa internă (pe aia mai slabă, de acord, dar e un trofeu), şi nu a terminat pe 3, deşi dacă adunăm punctele pierdute într-un mod imbecil (0-0 cu Hull, West Brom şi Burnley şi egalurile la 1, cu Bournemouth şi Swansea – toate meciuri dominate, pe Old Trafford – fac un plus de 10 puncte care, adunate la cele 69 obţinute, duceau exact pe 3). Ei, şi m-am înşelat şi cu Bailly. OK, e timpul să vorbim despre Manchester United în 2017/2018.
Să păstrăm un paragraf pentru Rooney
Înainte de orice brumă de analiză pe care ar putea-o face un suporter, trebuie să începem cu Wayne. „Rooney”, azi, e un ansamblu de litere albe pe fundalul albastru din Liverpool. Şi tribună roşie a Manchesterului nu a suferit mult, pentru că, în fapt, nu şi-a pierdut un jucător indispensabil, ci şi-a confirmat o legendă. Wayne Rooney îşi apasă locul în panteonul tricourilor roşii grele şi încheie, probabil cu succes (urmează să îl vedem la Everton) o carieră în care doar Naţională mediocră l-a împiedicat să încapă pe podiumul Balonului de Aur.
Până una altă, cel mai bun marcator în campionat al lui United îşi va îndesă gleznele groase în ghete la Everton şi, la 31 de ani, întoarce pagină cu toate cele împăcate. Şi fanii odată cu el, pentru din ambele sensuri s-a trăit fericit, împăcat şi-ntr-o nemărginită iubire, că-n mariajul soţilor Strauss, care au murit tindandu-se de mâna în patul lor, pe Titanic. Şi, la urmă urmei, cine dracu’ se va încruntă la Rooney dacă ne încurcă două boabe în ațe?! Să fim serioşi…

Al doilea sezon al lui Mourinho
Unul din cele mai puternice proverbe din fotbalul anilor 2000 e că echipele lui Jose Mourinho sunt cele mai puternice în al doilea sezon, urmând să facă implozie în al treilea. Suntem, în curând, în al doilea, iar horoscopul spune că se aliniază tot ce trebuie. Într-adevăr, pentru prima oară post-Ferguson, United pare completă, cu un antrenor căruia îi surâde atât schimbarea, cât şi simbolistica. Căci da, Mourinho nu mai e entertainerul războinic şi zeflemist de pe vremea celui de-al doilea mandat la Chelsea sau, şi mai sugestiv, de când manageria Real Madrid. Apropo, cum o dormi el Jose, ştiind că i-a aproape scos un ochi lui Tito Villanova? Odihneşte-te în pace, Tito…
Însă, da, Jose e o altă tocană, până acum. Tace mai puţin doar decât Pochettino, dintre toţi cei din top 6, şi tot Mauricio îl face şi la cât de introvertiţi sunt cei de acolo. Da, aţi citit bine! Conte, Klopp, Guardiola, Wenger şi abia apoi Jose. Sau cel puţin asta a fost imaginea de anul trecut; un Jose preocupat de cloaca mijlocului de clasament, îngrijorat că e chiar în situaţia unde trebuie să construiască masiv şi prins în menghină unor situaţii foarte complexe – Rooney mai mult rezervă, cel-mai-scump-din-lume Pogba, personalitatea lui Zlatan într-un lot tânăr, inconsistenţa lui Marţial de altfel decisiv cu un an înainte, Mkhytarian adus rege, tras pe dreapta că un zilier, și așa mai departe…
Cu toate acestea, a luat mereu decizii inspirate. Pentru că Mourinho a jucat bine în sezonul încheiat asta primăvară, însă a fost constant înşelat de lipsa de substanţă a echipei. În ultima instanţa, Jose Mourinho a preluat-o pe United pe 5 şi a dus-o pe 6. Nu, suporterului lui United nu-i arde de trofeul Europa League, în nici un caz…
Pe hârtie, United trebuia să termine pe 3, aşa cum am descris mai sus. În realitate, translatorul s-a dus până pe 6, că un soi de flashback răutăcios către vremurile Moyes. Nu-i loc de tocmeală şi în al 5lea episod post-Ferguson, pentru că tocmai asta îl doare pe fanul lui United: continuă să numere raportat la Sir Alex Ferguson, pentru că n-a depăşit acele vremuri. Tribună roşie încă nu a găsit bărbatul care s-o readucă la viaţă, după mai multe relaţii nereuşite…
Vara se coc loturile
Da, în fiecare vara, echipa preferată transferă pentru a-şi îmbunătăţi performanţele. Iar în ultimii ani, chiar şi Arsenal o face, hmmm…
E încă o vara cu bani mulţi cheltuiţi de United. Surclasată, momentan şi probabil doar de City, Manchester United a plombat, însă, foarte bine. Sezonul trecut, atacul a suferit pentru că Zlatan nu e vin bun, ci doar o fiinţă umană, iar Wayne Rooney îşi consumase orice încăpăţânare. Aşa că Mourinho a avut două cărţi în mâna: Morata şi Lukaku. Şi a jucat-o pe belgian; considerabil mai scump, considerabil mai puţin experimentat şi considerabil mai puţin campion decât Alvaro Morata, Romelu Lukaku are două avantaje: cunoaşte Premier League aproape perfect şi e o piesă de puzzle, nu întregii umeri ai atacului. Comparaţiile tind spre Drogba, ba chiar am citit şi cum van Nistelrooy s-ar vedea pe undeva.
Cert e că belgianul Lukaku (heh!) nu trebuie decât să continue ce face mai bine: pivot, forţă, faţă la poartă şi milă la autocar, de unde o poate recupera după meci. Subiectiv, desigur, dar aş paria că United a făcut mişcarea mai bună, forţând la Lukaku, înaintea lui Morata. Ştiaţi că prenumele Romelu vine de la numele întreg al tatălui lui Lukaku, Roger Menama Lukaku?

Victor Lindelof este, în opinia noastră, al doilea Eric Bailly consecutiv. Un fundaş de plan secund pe Continent, constant la o echipa de top, tânăr şi scump, pentru ce nume şi trofee aduce. Răutăcioşii vor spune că e şi o diferenţa de culoare, şi nu greşesc: Lindelof, adevărat!, e de o nuanţă mai elegantă în joc, în exprimare tactică şi în decizii. Însă cel mai important factor este încrederea necondiţionată a lui Jose Mourinho. Portughezul l-a vrut încă de vara trecută, dar Benfica mai voia un campionat – şi-atât! – şi Mou s-a întors către soluţia de rezervă, Bailly. S-ar putea să vedem doi iepuri foarte inspiraţi, împuşcaţi consecutiv, la distanţă de un an.
Piesă de rezistenţă a sezonului de succes al lui Mourinho al II-lea la Chelsea a stat în stabilitatea oferită de Nemanja Matic la mijlocul terenului. La adăpostului înaltului sârb, Fabregas, Hazard şi Diego Costă au adus al 4lea titlu la Chelsea şi au făcut mulţi jucători de Fantasy EPL fericiţi, unii avându-i acolo în toate etapele sezonului. Iar deunăzi, Matic a luat pe spate un tricou roşu, cu numărul 31, acelaşi purtat în trecut de faimoşii Schweinsteiger, Fellaini, Darren Fletcher şi Keith Gillespie (da, tot la United). Un număr cu greutate, desigur, un număr emblematic la United. Lăsând glumă la o parte, la fel de şters trebuie să rămână şi Matic. Sârbul nu a venit neapărat să protejeze o defensivă oricum stabilă şi eficientă, ci să aducă muşchii necesari pentru eliberarea lui Paul Pogba. Este, pe hârtie, ultima piesă a puzzle-ului lui Mourinho, care suferea pe acest post.
S-ar putea să mai transferăm chiar!
Presă vorbeşte puternic de încă trei piste: Serge Aurier de la PSG, Gareth Bale de la Real Madrid şi Leander Dendoncker de la Anderlecht.
Pe scurt, singurul despre care putem spune că s-ar putea să ocupe un loc în vestiar e Aurier. Dar şi aici sunt foarte multe variabile; în primul rând Aurier va fi vândut pe minimum 30m de euro, ceea ce s-ar putea să îndoaie mapă înapoi. Mai departe, plecarea lui Aurier va fi folosită doar dacă PSG trebuie să echilibreze registrele post-Neymar, iar United are şi un titular solid pe dreapta apărării.
Gareth Bale e o fantasmă. Delicioasă, dar fantasmă. La 10 ani de când SAF l-a ofertat în zadar, posibilitatea că Bale să încapă la United e aproape inexistentă. Zidane se joacă cu minţile suporterilor şi declara senin că se poate întâmplă orice până pe 31 august, dar nu se va întâmplă nimic.
Deşi un jucător de certă valoare, Dendoncker nu va mai veni la United. E acelaşi tip de jucător că Matic. Mai mult: Mourinho a declarat că nu se va separă de Fellaini (curtat binişor de Galatasaray), Leander costă prea mult pentru a fi adus rezervă şi postul, acum, are aproape 4 jucători întregi capabili de el (Matic, Fellaini, Carrick, Blind).

Per ansamblu…
United are de toate. Are portar excelent, are coloana vertebrală defensivă foarte înfiptă, posedă în sfârşit un atacant de careu cu pedigree şi îşi permite luxul de a avea 5 jucători ofensivi pentru a-l suplini – Mkytarian, Marţial, Mata, Rashford, Lingard. Plus un eventual pas în faţă pentru Andreas Pereira. Bine, fie, şi Ashley Young. Iar mijlocul e, într-un final, complet: Matic, Herrera, Pogba.
Există, însă, un punct slab: partea stânga. Da, toată! Niciodată United nu a suferit în stânga mai rău decât de când e Mourinho acolo. În apărare, Luke Shaw e fragil şi accidentarea cauzată de Moreno l-a marcat probabil irecuperabil. Încă tânărul Shaw pare să dea semne de reală frică şi angoasă, când şi dacă e suficient de sănătos să între în teren. Daley Blînd, un jucător de altfel util şi cu multă inima, e prea încet pentru a putea emite pretenţiile necesare. Plusurile sale tactice sunt insuficiente pentru a ţine ocupat un loc din 11. Fie, Ashley Young, desigur! Un disciplinat defensiv, dar ajuns la 32 de ani, cam tot atâţia de când a jucat 90 de minute pentru United. Chit că piciorul sau principal e stângul, nici Marcos Rojo nu se înscrie în reţeta câştigătoare, ci pare mai degrabă fie o moneda de schimb pentru balanţă financiară, fie al patrulea fundaş central, înaintea lui Jones – cert e că s-ar putea să îi vedem pe unul din ei plecaţi. Matteo Darmian, celălalt jucător cu excelente calităţi defensive, pare lipsit de încrederea lui Jose Mourinho, iar târcoalele lui Juventus sunt mereu seducătoare. Mai sus, în ofensivă, Juan Mata se lupta să-şi găsească poziţia, iar Rashford e ineficient în bandă stânga, punct. Marţial e un bibelou tactic, dar altfel un excelent jucător ofensiv. Zvonurile ce ţin de Bale sunt, desigur, îndreptăţite, dar realistic vorbind, singură problema a lui United se învârte aici: cine va fi tandemul din zona stânga a terenului? E singură noastră variabilă…
La final…
După încă o vară scăldată în bani, United pare completă. Sănătatea îi va determina echipei parcursul, că-n orice echipa, însă e un an când până şi banca arată încurajator. Cel mai important, însă, United regăseşte Champions League. Iar dacă legendă aurei lui Mourinho mai ţine o dată, atunci United va atinge alte dimensiuni. Nu ştim dacă e sezonul când fanii roşii se vor putea, în sfârşit, despărţi de expresia „pe vremea lui Sir Alex”, dar semnalele sunt pozitive. Aşteptăm un debut pozitiv în luna august, una accesibilă (West Ham acasă, Swansea în deplasare, Leicester acasă) pentru a putea confirmă cele antemenţionate. Sau infirma…
Articol semnat de Mihai Diaconescu, pe care îl găsiți pe Twitter. Sursa foto: ManUtd.com
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în fotbalul din Anglia!