Tottenham a trecut prin diferite tranziții de-a lungul ultimelor sezoane, de la stǎri de agonie cu Mourinho, în care echipa părea că se îndreaptă nicăieri, la sentimente de dispreț și groază în momentul preluării de către Nuno Espírito Santo. În cele din urmă, cârma a fost preluată de Antonio Conte, care a revitalizat cu totul echipa și i-a oferit un oarecare punct de stabilitate. Este timpul să vobim despre Tottenham în 2022/2023, ca parte a seriei Previziuni din presezon!

Tottenham în sezonul trecut

Începutul sezonului trecut a fost favorabil pentru echipa din nordul Londrei, cu 3 victorii în primele 3 meciuri Spurs se afla pe primul loc chiar înainte de pauza internațională. Cu toate acestea, fanii încă aveau dubii cu privire la stilul de joc impus de către Nuno, portughezul nereușind sǎ-i convingă princele 3 victorii, toate cu 1-0.

Dezastrul s-a anunțat în momentul înfrângerii cu Palace, o bătaie umilitoare, la 0, urmatǎ de catastrofele cu Chelsea și Arsenal, lovitura de grație pentru Spurs fiind dată de către Manchester United, reprezentând punctul culminant al conciedierii lui Nuno. Patronajul lui Spurs s-a mișcat rapid, astfel că, la doar câteva zile după demiterea portughezului, Daniel Levy împreună cu Fabio Paratici au reușit să-i obținǎ semnǎtura lui Antonio Conte. O decizie excelentă pentru fanii Tottenham, însă ridica semne de întrebare cu privire la viitoarea relație dintre managerul echipei și patronii acesteia, întrucât italianul era recunoscut pentru dorința de a avea investiții serioase în lot sezon de sezon, iar Levy pentru ambiția sa de a încerca sǎ scoatǎ cât mai mult cu bani puțini.

Apreciat pentru stilul său dur de a gestiona vestiaruI și antrenamentele intense, Conte reușește să schimbe nivelul și mentalitatea jucătorilor implementând o atitudine aparte, sintetizată printr-o simplă propoziție: “Nu trebuie să ne mulțumim cu egalul”, Prin impunerea formației 3-4-3, echipa începea sǎ capete o identitate, dar și o stabilitate, astfel că, după un drum lung cu momente de cumpănă dar și de speranță, băieții lui Antonio Conte reușesc să câștige bătălia împotriva celor de la Arsenal pentru locul 4, Tottenham fiind gata să se întoarcă înapoi în Champions League dupǎ doi ani de inactivitate.

Inițial, echipa de bază a italianului din sezonul anterior a fost:

Lloris – Davies, Dier, Romero – Sessegnon, Højbjerg, Skipp, Emerson Royal – Son, Kane, Moura.

Ulterior, după perioada de transferuri din iarnă, Conte a adăugat sistemului două achiziții “milaneze” care au fost cruciale pentru calificarea echipei în Champions League: Rodrigo Bentancur și Dejan Kulusevski. Astfel, din iarnă și până la finalul sezonului, în mare parte primul 11 a fost:

Lloris – Davies, Dier, Romero – Sessegnon, Højbjerg, Bentancur, Emerson Royal – Son, Kane, Kulusevski.

Principalele vedete ale lui Tottenham au fost:

  • Son Heung-min – cu 23 de goluri și 7 pase decisive, coreeanul marchează cel mai bun sezon din toată cariera sa, câștigând gheata de aur în Premier League pentru cel mai bun golgheter alături de Salah.
  • Harry Kane – deși a avut un început greu de campionat, căpitanul Angliei reușește să marcheze 18 goluri și să paseze decisiv de 9 ori, având o contribuție semnificativă pentru calificarea în Champions League.
  • Dejan Kulusevski – cu toate că a fost transferat la Tottenham doar din iarnă, suedezul a reușit să se impună încă din primul meci, oferind 8 pase decisive și marcând 5 goluri de-a lungul sezonului. Kulusevski a suprins în mod plăcut suporterii și a reprezentat unul dintre transferurile decisive pentru obținerea locului 4.

Transferuri la Tottenham înaintea sezonului 2022/2023

De curând, conducerea lui Spurs a demonstrat contrariul, anulând toate bănuielile mulțimii cu privire la investițiile necesare în echipă prin publicarea unui statement care spune că ENIC Group scoate 150 de milioane de euro din buzunar pentru a-i investi în club. Așadar, transferurile făcute până la momentul actual sunt:

  • Ivan Perišić (33 de ani) venit liber de contract de la Inter după un sezon fabulos cu 8 goluri și 7 pase decisive. Croatul ajunge în nordul Londrei pentru a juca “left wing back”, însă acesta poate acoperi și poziția lui Son. Antonio Conte s-a folosit de Perišić și în perioada sa la Inter, astfel că acomodarea va fi una mult mai facilă pentru jucător.
  • Fraser Forster (34 de ani) venit liber de contract de la Southampton. Englezul semnează cu Tottenham pentru un sezon și va fi rezerva lui Lloris, fiind un portar bun, cu experiență.
  • Yves Bissouma (25 de ani) venit de la Brighton pe 30 de milioane de euro. Mijlocașul “Pescărușilor” semnează pe 5 ani cu Spurs și devine un adevărat “bargain” la banii aceștia. Bissouma este genul de jucător care poate coordona jocul, se descurcă foarte bine în spațiile mici, are o viziune de joc foarte clară și este un bun închizător. Cel mai probabil, Yves va intra direct în primul 11.
  • Richarlison (25 de ani) cumpărat de la Everton pentru 60 de milioane de euro. Brazilianul se alătură echipei lui Antonio Conte pentru a acoperi orice poziție din atac, fie poziția lui Son, Kane sau Kulusevski. Semnarea unui jucător de atac era un “must” întrucât Spurs va fi angrenată în diferite competiții sezonul viitor, cu intensități mari + introducerea regulii de 6 schimbări în Premier League. Richarlison va prinde multe minute, chiar și de pe bancă, însă trebuie să se lupte cu Dejan Kulusevski pentru poziția de titular.
  • Clément Lenglet (27 de ani) împrumutat de la Barcelona pentru un sezon. Francezul vine pentru a acoperi poziția de fundaș central stânga, alături de galezul Ben Davies care a semnat recent un contract până în 2025. Transferul lui Lenglet vine în urma eșecului de a concretiza aducerea lui Alessandro Bastoni sub comanda lui Conte. Da, într-adevăr, este un transfer cel puțin ciudat, francezul nu mai dă randament de cel puțin două sezoane, însă schimbarea clubului, a mediului și a antrenorului pot duce la revitalizarea carierei sale.
  • Djed Spence (21 de ani) cumpărat de la Middlesbrough pentru 15 milioane de euro. Englezul a fost inclus în echipa sezonului din Championship în campania anterioară și se va lupta cu Emerson Royal și Doherty pentru a-și asigura postul de aripă dreapta. Principalele sale calități sunt: agilitatea, tehnica și fizicalitatea.

Plecări:

  • Steven Bergwijn (24 de ani) vândut la Ajax pe 30 de milioane de euro
  • Jack Clarke (21 de ani) vândut la Sunderland pe 2 milioane de euro
  • Troy Parrott (20 de ani) a semnat un nou contract și a fost împrumutat la Preston pentru un sezon

Echipa probabilă Tottenham 2022/2023

Cel mai probabil, Conte nu va încerca să schimbe formula, bazându-se pe același sistem 3-4-3. Italianul se va folosi de diferiți jucători în funcție de adversarul întâlnit. Astfel, în momentele în care echipa va dori să se apere și să coboare liniile, primul 11 va fi:

Lloris – Lenglet, Dier, Romero, – Perišić, Højbjerg, Bissouma, Doherty, – Son, Kane, Kulusevski.

Însă, în momentul în care adversarul este unul accesibil sau pur și simplu antrenorul va dori să urce liniile de atac, echipa va fi următoarea:

Lloris – Lenglet, Dier, Romero – Perišić, Bissouma, Bentancur, Doherty – Son, Kane, Kulusevski.

 

Pe parcursul sezonului vor exista diferite rotații, jucători precum Skipp, Spence, Davies, Richarlison, Royal, Sessegnon, Sánchez vor prinde minute bune întrucât sezonul este unul lung și intens.

La nivel general, Spurs pare că și-a rezolvat problemele benzilor, atacului și ale mijlocului, însă apărarea este destul de instabilă. Exceptându-l pe Romero, care a fost unul dintre cei mai buni fundași sezonul trecut în Premier League, Dier, Davies și Lenglet nu sunt opțiunile care să te încânte atunci când alegi primul 11. Da, îți poți face treaba cu ei, fapt evidențiat în sezonul trecut, dar sentimentul că nu există calitate în acele poziții este tot acolo și persistă. Probabil singurul punct pe care Spurs nu a reușit să-l îmbunătățească.

Previziunea din presezon pentru Tottenham? Audere est Facere

Este greu să preconizăm pe ce loc va termina Tottenham la finalul sezonului, Spurs este genul de echipă care poate termina atât pe 3, cât și pe 6 și nu ar surprinde pe nimeni. Cu toate acestea, după fereastra de transferuri din vara asta, Antonio Conte pare că și-a conturat lotul destul de bine, echipa italianului fiind principala favorită pentru locul 4 sau chiar locul 3. Mulți îndrăznesc să o includă pe Tottenham și într-o bătălie la titlu, însă acesta este doar un pronostic curajos și nimic mai mult, iar dacă ar fi să se întâmple, s-ar concretiza doar prin măiestria lui Conte.

Cert este că parcursul echipei poate fi unul stabil, dar în același timp și imprevizibil dat fiind faptul că fiecare echipă care își dorește un loc în Champions League și-a ridicat nivelul prin aducerea de forțe noi.

Audere est Facere. To dare is to do!

Citește întreaga serie Previziuni din presezon aici!

 

Jucători de la Tottenham pentru FPL

  • Ivan Perišić (DEF, 5.5m) croatul a arătat destul de bine în primul său joc din pre sezon, iar dacă acesta continuă să își îmbunătățească condiția fizică, este un “no brainer” la banii aceștia.
  • Ryan Sessegnon (DEF, 4.5m) cel mai probabil Ryan va juca la rotație cu Perišić, este o rezervă destul de bună care poate intra de pe bancă și să scoată câteva puncte.
  • Doherty (DEF, 5.0m) sezonul trecut, irlandezul a livrat cât a jucat, dacă ni se confirmă din primele meciuri că acesta va fi titular, poate fi o găselință la banii aceștia.
  • Son (MID, 12m) nu cred că trebuie să mai explic de ce trebuie să-l cumpărăm pe coreean. Este un must-have.
  • Kane (FWD, 11.5m) singurul argument împotriva englezului este transferul lui Haaland la City, în rest, Kane a arătat foarte bine în pre-sezon și pare că se îndreaptă spre un sezon la fel de bun precum campaniile anterioare.

Poate obține Antonio Conte un loc pe podiumul Premier League cu Tottenham? Scrie-ne în comentarii!

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Suporter Tottenham din 2017, fan Milwaukee Bucks și Green Bay Packers. Pasionat de geopolitică, economie și tehnologie, îndrăgostit de cultura britanică și de aproape tot ce ține de istoria imperiului englez.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Un comentariu la “Previziuni din presezon: Tottenham 2022/2023”

    • Vliscipe
      01/08/2022 at 21:06

      Da! Cred, sper, doamne ajuta!
      Multumim pentru articol!