United-ul lui Mourinho pare, în sfârșit, că începe să meargă, legând victorii, cu unul dintre golgeterii ligii (Ibrahimovic e la egalitate cu Diego Costa și Alexis Sanchez, cu 14 goluri) și competiție pentru locurile de titular de la mijloc. Nimic din toate acestea n-au contat însă sâmbătă, când pe Old Trafford, a venit rivala pe care Sir Alex Ferguson a depășit-o la număr de titluri înainte să se retragă: Liverpool.

Un Manchester United vs Liverpool e mereu o ocazie de bucurie pentru suporteri, dar și pentru oricine iubește fotbalul din Premier League. Peste 75.000 de spectatori au fost în tribune și alte 700 de milioane de oameni au urmărit meciul la televizor, din întreaga lume. Aproape 10% din populația planetei a văzut acest derby, care a înregistrat cu 200 de milioane mai mulți telespectatori decât ultimul El Clasico. 

Echipele de start

Manchester United (4-2-3-1): De Gea – Valencia, Jones, Rojo, Darmian (76′ Fellaini) – Carrick (46′ Rooney), Herrera – Pogba, Mkhitaryan, Martial (61′ Mata) – Ibrahimovic.

Liverpool (4-3-3): Mignolet – Alexander-Arnold, Lovren, Klavan, Milner – Henderson (c), Can, Wijnaldum – Firmino, Origi (61′ Coutinho), Lallana.

Statistica          Man United vs. Liverpool 1-1 (date de la WhoScored.com)

Posesie                        60%                            40%

Șuturi la poartă         9                                   13

Șuturi pe poartă        3                                   4

Cornere                        5                                   7

Faulturi                       16                                 14

 

Man Utd a inceput derbyul de pe Old Trafford la capatul a 15 meciuri fara infrangere si 9 victorii consecutive – cel mai bun parcurs in ultimii 7 ani. Liverpool a venit la Manchester cu destule probleme de lot : Matip nu a fost introdus din cauza conflictului cu federatia din Camerun (inlocuit de Klavan), Clyne s-a accidentat in infrangerea cu Southampton din Cupa (inlocuit de tanarul Alexander-Arnold), in timp ce Mane a plecat la Cupa Africii (inlocuit de Henderson in formatia de joc – Hendo retras, Lallana avansat).

Prima ocazie a meciului vine de pe partea stanga a atacului diavolilor, cu Martial profitand de titularizarea tanarului Alexander-Arnold si centrand periculos pentru Ibrahimovic care rateaza voleul. Mai departe, cele doua echipe se dueleaza la centrul terenului intr-o lupta de anduranta cautand greseala adversarului – acalmia e risipita de o pasa moale inapoi a lui Lovren pe care Mignolet o degajeaza in Zlatan – mingea trece de putin peste transversala, iar fundasul croat scapa nepedepsit. Dincolo de duelul tactic – cu cormoranii alternand momentele de posesie cu cele de pressing sufocant, incercand sa impiedice constructia lui Utd, si diavolii impingand constant spre poarta lui Mignolet, aruncand mingi spre Zlatan si cautandu-i pe Martial si Mkhitaryan in spatele lui, in prima repriza va iesi la rampa Paul Pogba. Prima data ratand o ocazie, la capatul unei actiuni bune a lui Utd, cu Zlatan deviind spre Mkhitaryan care il lanseaza perfect pe francez in careul advers, dar acesta suteaza pe langa poarta din pozitie ideala. Apoi, in propriul careu, la un corner (acordat in urma unei greseli a lui Jones, surprins de presingul avansat al lui Liverpool), Pogba isi pierde omul din marcaj, se fastaceste si comite hent in fata arbitrului. Michael Oliver nu ezita si indica punctul cu var  – transforma Mr Reliable, James Milner, si Liverpool conduce pe Old Trafford. Peste cateva minute, de asta data la un corner in careul advers, Pogba ii face o priza la gat lui Hendo (procedeu interzis si in rugby) dar scapa nepedepsit. Faza continua si aduce o lovitura libera pentru Utd de la marginea careului – executata foarte bine, in forta, de Ibrahimovic dar salvata sigur de Mignolet. Repriza se incheie cu inca o parada superba a acestuia, de asta data 1 vs 1 cu Mkhitaryan lansat minunat de Ander Herrera (la o greseala de iesire la offside a lui Alexander-Arnold).

Sub privirile incordate ale lui Sir Alex si David Beckham, repriza a doua aduce intrarea lui Wayne Rooney in locul lui Michael Carrick – Mourinho fiind convins ca trebuie sa atace pentru a scoate macar un egal. O alta greseala a lui Alexander-Arnold ii pune pe diavoli pe contraatac si aduce o noua incursiune a lui Mkhitaryan in careul lui Mignolet – in loc sa suteze insa, armeanul incearca o pasa in careu pentru Martial si actiunea nu se concretizeaza. Simtind pericolul, Klopp il scoate pe Origi si il introduce pe Coutinho – revenit dupa o accidentare. Imediat, aceasta croseteaza apararea lui Utd si il deschide perfect pe Firmino in pozitie de 1:1 cu portarul, dar De Gea este la inaltime. In tribuna de pe Old Trafford, Ian Rush si King Kenny Dalglish, alaturi, discuta ocazia care putea inchide meciul– altadata pe teren nu aveau nevoie de mai mult de o privire – poate cel mai letal parteneriat din istoria fotbalului britanic. O data cu introducerea lui Fellaini – aceasta oaie (sorry, n-am putut sa ma abtin) neagra pentru diavoli, Mourinho joaca simplu : centrari ale lui Rooney catre cei doi giganti, Zlatan si Marouane, cu Mata si Pogba urmarind pe mingea a doua. De altfel, asa vine si golul egalizator. Rooney preia centrarea de pe partea opusa a lui Valencia (aflat intr-o pozitie de offside clara), fixeaza apararea lui Liverpool (din nou Alexander Arnold nu reuseste sa blocheze), centreaza pentru Fellaini care loveste bara, mingea e recentrata de acelasi neobosit Valencia, iar Ibrahimovic aduce izbavirea marcand cu capul peste bravul Mignolet. Pana la final nu mai avem decat un mic conflict intre Firmino si Hererra, colaborat cu cel dintre Mourinho si Klopp de pe margine. 1-1 si Chelsea castiga inca 2 puncte.

Concluziile : Liverpool a jucat un nou meci fara atacant central – Origi a stat in banda stanga, Firmino in dreapta iar Lallana in centru – cu Can si Hendo in spate.

In prima repriza, ei au reusit un pressing agresiv si au impiedicat constructia de la DM catre cei doi mijlocasi centrali ai diavolilor. De asemenea, printr-o miscare browniana constanta au dat peste cap marcajul celor de la Utd si i-au adus pe jucatorii lui Mou in zone nefamiliare. De altfel, aflat de multe ori sub presiune in prima repriza, Carrick a fost scos de Jose la pauza.

In a doua repriza, Utd a schimbat partitura, a recurs la mingi aruncate peste mijloc, direct pe Ibrahimovic si Fellaini pentru a combate pressingul lui Liverpool.

Si in final i-a reusit.

Ramanem cu un joc foarte energetic, cu un duel tactic interesant, cu paradele senzationale ale lui Mignolet, cu gafele lui Pogba, cu pressingul si ardoarea manjilor lui Klopp, dar si cu determinarea mai consacratilor diavoli ai lui Mourinho.

Imaginile de mai sus au ca sursă emisiunea Match of the Day.

Dacă vă place ce citiți pe site, ne puteți urmări pe Facebook și Twitter.

    Un comentariu la “Cronică de suporter: Manchester United vs Liverpool”

    Comments are closed.