
Într-o perioadă în care întreaga atenție din Europa se îndreaptă către evenimentele din Ucraina, s-a jucat o nouă etapă în campionatele europene. Știm că fotbalul nu e cel mai important dintre lucruri, dar el e aici pentru a ne oferi alinare și pentru a ne distrage puțin de la lucrurile teribile din Europa de Est. De la Lisabona până la Frankfurt, mesaje de susținere pentru ucrainieni s-au putut vedea pe multe stadioane din Europa în acest weekend.
Ligue 1 – Franța
PSG a pierdut pe terenul lui Nice cu 1-0. Unicul gol al meciului a venit de la Andy Delort în minutul 88. Parizienii au două înfrângeri în ultimele trei etape, dar rămân cu 13 puncte avans în fruntea clasamentului din Ligue 1. Pentru PSG urmează miercuri o vizită pe Santiago Bernabeu. Nice a urcat pe locul doi în clasamentul Ligue 1, iar managerul Christophe Galtier e pe bună dreptate din nou lăudat.
Christophe Galtier won Ligue 1 last season with Lille, who are now 9th. Galtier joined Nice, who were 9th, but are now 2nd under him. His side beat PSG tonight, and knocked them out of the Coupe de France too. A candidate to win France 'Manager of the Year' with his third club.
— Colin Millar (@Millar_Colin) March 5, 2022
Într-un meci esențial pentru evitarea retrogradării, Bordeaux a pierdut cu 0-2 pe teren propriu cu Troyes și a rămas pe ultimul loc în Franța. Cu doar patru victorii în 27 de etape, cu 65 de goluri primite, Bordeaux pare că se duce încet și sigur către Ligue 2.

Bundesliga – Germania
Hoffenheim a câștigat în deplasare la FC Koln, a bifeat a patra victorie consecutivă și a urcat pe locul patru în clasament. Alb-albaștrii au fost singura echipă din primele nouă clasate care a reușit să obțină trei puncte în această etapă. La polul opus, Hertha Berlin arată tot mai rău, berlinezii bifând a patra înfrângere consecutivă (1-4 pe teren propriu cu Frankfurt).
Echipele primilor doi marcatori din Bundesliga, Lewandowski și Schick, s-au duelat sâmbătă. Bavarezii au remizat pe teren propriu, 1-1 cu Leverkusen, iar Borussia poate profita de remiza trupei lui Nagelsmann, având un meci mai puțin disputat. Distanța dintre Bayern și Dortmund se poate reduce la șase puncte.
Serie A – Italia
Inter și-a reamintit gustul victoriei, câștigând fără drept de apel, 5-0, cu Salernitana. Lautaro Martinez a reușit un hat-trick, în timp ce partenerul său din atac, Edin Dzeko, a marcat o dublă pentru nerrazurri.
10 – Inter are the first team to score 10 goals against a single opponent in a Serie A season without conceding a single goal (10-0 aggregate v Salernitana) since Fiorentina against Torino in 1958/59 (6-0 and 4-0). Rage.#InterSalernitana
— OptaPaolo (@OptaPaolo) March 4, 2022
În meciul etapei din Serie A, AC Milan s-a impus cu 1-0 pe terenul lui Napoli. Autorul golului? Nimeni altul decât Olivier Giroud, francezul ieșind din nou la rampă într-un meci important. AC Milan are două puncte avans în fruntea clasamentului, dar rivala Inter are un meci mai puțin disputat.
https://twitter.com/Squawka/status/1500588184534671362
AS Roma a obținut o victorie importantă în lupta pentru ultimul loc care duce în Champions League, 1-0 cu Atalanta. Unicul gol al meciului a fost marcat de Tammy Abraham, englezul bifând a 13-a reușită din acest sezon de Serie A și a 20-a reușită în toate competițiile.
La Liga – Spania
FC Barcelona și-a continuat forma excelentă, a bifat a treia victorie consecutivă în campionat și a urcat pe poziția a treia în clasament. Trupa lui Xavi e neînvinsă în La Liga de 11 etape. Catalanii s-au impus pe terenul lui Elche, scor 1-2. Reușitele lui Ferran Torres și Memphis Depay au întors scorul pentru Barcelona, după ce Fidel deschisese scorul pentru gazde.
Într-un meci important în cursa pentru ultimul loc care duce în Champions League, Betis a pierdut pe teren propriu, 1-3 cu Atletico Madrid. Dubla lui Joao Felix și reușita lui Thomas Lemar au adus trei puncte pentru Cholo și au scos-o pe Betis din top 4.

Sevilla a remizat surprinzător cu Alaves, iar Real Madrid a câștigat categoric, 4-1 cu Real Sociedad, și și-a extins avantajul la opt puncte în fruntea clasamentului din La Liga. Distribuit într-un rol mai avansat, Eduardo Camavinga a impresionat pentru „Galactici”, reușind primul gol al meciului (și ce gol!). De pe tabela de marcaj nu a putut lipsi Karim Benzema, care a bifat reușita sa cu numărul 20 în acest sezon din La Liga.
Eduardo Camavinga vs Real Sociedad | La Liga 21-22
Deployed in a more advanced role alongside Modric & Casemiro, Camavinga was able to showcase his true strengths. His positioning helped Madrid defend high up the pitch in moments of turnover.
Scored a beauty as well! pic.twitter.com/VnDoertUbR
— Yash (@Odriozolite) March 5, 2022
Am ratat ceva? Spune-ne în comentarii!
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe Facebook, Instagram, YouTube și Discord.