
Să ridice mâna sus cine nu a colecționat abțibilduri cu fotbaliști în albumele Panini în copilărie! Eu am completat un album pentru Mondialul din 2010 cu prieteni la fel de adulți ca și mine, așa că momentul în care am descoperit contul de Twitter Old School Panini, am pornit într-o călătorie prin timp care m-a adus, până la urmă la nevoia de a scrie acest articol. Așa arăta FC Barcelona în albumul Panini pentru Liga Campionilor 1999/2000. Pentru că o imagine face cât 1000 de cuvinte, vorbim în continuare despre această pagină din istoria catalanilor și cum influențează ea fotbalul de astăzi, la aproape 20 de ani după apariție.
În sezonul 1999/2000, Barcelona intra din postura de campioană a Spaniei, dar catalanii nu mai ridicaseră trofeul Champions League de 8 ani, așa că ținta era recucerirea Europei. Aveau cu cine să o facă? Da, dar influența acestui grup fantastic de jucători asupra fotbalului de azi e mai extinsă decât putea oricine bănui în acele zile:
- Portarul Hesp este azi antrenorul goalkeeper-ilor lui PSV Eindhoven, unde lucrează cu managerul Philip Cocu, colegul său de la Barcelona din imagine. Au câștigat două titluri în Olanda împreună.
- Michael Reiziger este managerul lui Ajax Amsterdam U21, conducând pregătirea uneia dintre cele mai eficiente mașinării de produs fotbaliști din lume. A fost și interimar la prima echipă și îl are drept secunde pe Winston Bogarde, colegul său de la Barcelona (care n-a prins pagina de album Panini, dar era încă în lot).
- Abelardo Fernandez este antrenorul lui Deportivo Alaves (numit în decembrie 2017), unde l-a avut elev pe Enzo Zidane (între timp plecat liber de contract în Elveția). Abelardo a luat echipa de pe ultimul loc, cu doar 6 puncte la final de noiembrie și a pierdut doar de 3 ori de atunci (cu Bilbao, Atletico Madrid și Barcelona), câștigând 19 puncte și cățărându-se la 7 puncte peste linia retrogradării. Înainte de această aventură, promovase cu Sporting Gijon din Secunda, supraviețuise un an și retrogradase la finalul de sezon 2016/2017.
- Frank de Boer s-a apucat de management după o carieră excepțională la Ajax și Barcelona, încheiat cu aventuri în Turcia, Scoția și peninsula Arabă. A câștigat 4 campionate consecutive cu Ajax ca manager, apoi a făcut două alegeri greșite (întâi Inter, apoi Crystal Palace) și momentan este șomer. Școala Cruyff nu se uită însă, cu siguranță va reveni Frank de Boer.
- Luis Enrique s-a rodat ca manager la Barcelona B, apoi a lucrat la AS Roma și Celta Vigo înainte să revină pe Camp Nou, unde a câștigat Liga Campionilor, două titluri ale Spaniei și 3 Copa del Rey. După Barcelona și-a luat un an de pauză și este așteptată revenirea lui în management, din vară, cel mai probabil la un club din elita fotbalului mondial.
- Pep Guardiola este un gigant al fotbalului. Intrat în al zecelea an de carieră în management, catalanul a adunat până acum 6 titluri de campion (3 cu Barcelona și 3 cu Bayern), două Ligi ale Campionilor cu Barcelona, 3 campioanate mondiale ale cluburilor și încă o basculantă de cupe. Va adăuga titlul în Premier League, cu Manchester City, la finalul acestui sezon (prin aprilie, de fapt). Este adevăratul urmaș al filosofului Cruyff și, la 47 de ani, pare că abia a început.
- Xavi este legenda Barcelonei, jucătorul care a definit, alături de Messi și de Iniesta o eră incredibilă pentru catalani. De 8 ori campion al Spaniei, cvadruplu câștigător al Ligii Campionilor, campion mondial și dublu-campion european cu Spania… Un playmaker excepțional, făcut parcă pentru stilul de joc al Barcelonei, Xavi are 38 de ani astăzi și urmează să-și încheie cariera la vară, în Qatar. În orice altă eră a fotbalului, un fotbalist cum a fost Xavi ar fi luat Balonul de Aur, însă ultimele 10 ediții au fost împărțite de Messi și de Cristiano Ronaldo…
- Philip Cocu a intrat în al patrulea sezon ca manager al lui PSV. A câștigat titlul în primele două și acum conduce clasamentul din Eredivisie. Este văzut ca următorul mare manager olandez.
- Luis Figo avea să câștige Balonul de Aur la finalul lui 2000, având curajul de a pleca la rivala Real Madrid în vara aceluiași an. Este cvadrupul campion al Spaniei (de două ori cu Barcelona și de două ori cu Real) și cvadruplu campion al Italiei (cu Inter). Din octombrie 2017 face parte din Comitetul Executiv UEFA, după ce s-a retras în 2015 din cursa pentru președinția FIFA.
- Patrick Kluivert este unul dintre atacanții care m-a făcut să iubesc fotbalul. A ajuns la Barcelona după ce a câștigat pentru Ajax finala Ligii Campionilor cu marele Milan din ’95, când avea doar 18 ani. Am mai scris despre el și despre fiul său, Justin Kluivert, unul dintre cei mai promițători tineri jucători din fotbalul mondial la început de 2018, căruia Jose Mourinho îi spunea, după finala de Europa League din sezonul trecut: „You are a special one!”.
- Rivaldo a jucat fotbal până la 43 de ani, fotbalul ducându-l până în Angola și Uzbekistan. A strălucit la Barcelona însă, la momentul fotografiei de mai sus fiind deținățorul Balonului de Aur. Înainte să se retragă a jucat pentru Mogi Mirim, clubul la care s-a lansat în fotbal, alături de fiul său, Rivaldinho (trecut și pe la Dinamo București, acum la Levski Sofia). Tatăl și fiul au marcat în același meci pe 14 iulie 2015.
În lotul din imagine sunt: antrenorul lui PSV Einhoven, antrenorul echipei de juniori a lui Ajax și doi foști antrenori ai Barcelonei (cu 3 Ligi ale Campionilor câștigate, la un loc), unul dintre ei fiind actualul manager al lui Manchester City, viitoarea campioană a Angliei.

Cu acest grup, Barcelona a ajuns până în semifinalele Ligii, unde a pierdut în fața Valenciei lui Hector Raul Cuper (5-3 scor general, cu un auto-gol al actualului manager al lui Southampton, Mauricio Pellegrino, jucătorul Valenciei în acel an). Trofeul avea să-l ridice marea rivală din Madrid, după un 3-0 sec pe Stade de France.
Ce nu se vede în pagina de album Panini? Antrenorul Barcelonei în acel an era Louis van Gaal, iar sezonul îl începea cu un secund pe nume Jose Mourinho, care avea însă să accepte, în septembrie 2000, prima sa mare provocare din carieră, înlocuindu-l pe Jupp Heynkes la cârma Benficăi.
Și toate astea de la o pagină de album Panini de acum 19 ani…
Sursa fotografiei: Twitter.com/OldSchoolPanini
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League și nu numai.
Abonează-te la newsletter-ul nostru, cu recomandări de articole din fotbal și program de fotbal la TV pentru weekend, livrat în fiecare vineri!