Primul derby al noului sezon din Premier League s-a încheiat cu o remiză spectaculoasă iar Tackle.ro îți prezintă 3 lucruri de reținut după Chelsea – Tottenham 2-2. După un meci cu de toate, cu ocazii de gol, faze controversate, atmosferă tensionată și un conflict bărbătesc între cei doi antrenori, cele două echipe din Londra rămân cu câte un punct. Un punct câștigat mai degrabă de Tottenham, echipă care a reușit egalarea la ultima fază din meci, după un gol înscris de Harry Kane. De Chelsea putem spune că a pierdut două puncte din mână, echipa antrenată de Thomas Tuchel fiind cea care a dominat și condus, în două rânduri, pe tabela de marcaj.

Tragem concluziile după un meci intens și subliniem trei lucruri de reținut upă Chelsea – Tottenham 2-2 (Koulibaly, Hojbjerg, James, Kane).

Chelsea, vibe-uri din Champions League

Chelsea, în prima repriză, a semănat foarte mult cu echipa care câștigat în 2021 trofeul Uefa Champions League. O organizare foarte bună atunci când nu erau în posesia balonului dar și o echipă fluidă cu mingea la picior, Chelsea a sters cu buretele forma mai puțin bună din finalul sezonui trecut. Cu un Kante care a dominat mijlocul terenului și cu un pressing mult mai activ față de perioada în care Lukaku era titular, Chelsea a controlat majoritatea meciului și a fost mereu echipa cu inițiativă. Scuturată parcă de toate incertitudinile din această vară, echipa de pe Stamford Bridge a arătat că este confortabilă să construiască în fața unui adversar care a ales să joace pe contră. Tuchel a reușit să creeze o linie de atac perfect interschimbabilă formată din Mason Mount, Kai Havertz și Raheem Sterling, cei trei fotbaliști fiind într-o continuă schimbare a pozițiilor din teren.

Koulibaly, un Rudiger 2.1

Koulibaly l-a făcut rapid uitat pe Antonio Rudiger, stâlpul apărării londonezilor din sezoanele trecute. Senegalezul a fost perfect în defensivă și un pericol constant pentru poarta apărată de Lloris la fiecare urcare în careul advers. Integrat perfect într-o defensivă mai degraba improvizată, Koulibaly a dominat fiecare duel și a reușit să transmită o siguranță și aroganță pozitivă la fiecare atingere de balon. În fața probabil a celui mai bun cuplu de atacanți din Premier League, Kane&Son, fundașul venit de la Napoli în această vară a reușit o coordonare perfectă cu Thiago Silva și Reece James, colegii săi din apărare. Prestația senagalezului a fost încununată în minutul 19 atunci când Koulibaly a reușit să înscrie spectaculos după o centrare de la un alt nou venit, Cucurella.

CCC. Conte caută constanța

După o evoluție grozavă în prima etapă, azi Spurs a fost ștearsă cu Chelsea și a avut noroc că gazdele nu au profitat mai mult de dominarea din teren. Tottenham s-a văzut rar în prima repriză a unui meci în care aproape că ai fi putut spui că începe favorită, dată fiind evoluția de săptămâna trecută și transferurile făcute în această vară. Pe bancă, Antonio Conte a fost un manager frustrat din cauza performanței din teren a jucătorilor săi. Italianul știe ce poate face un Tottenham cu motoarele turate și ar trebui să fie dezamăgit de evoluția echipei, dar mulțumit de rezultat. Rămâne de văzut dacă în etapele viitoare vom vedea echipa care a dezmembrat pe Southampton în prima etapă, sau echipa letargică din prima repriză de pe Stamford Bridge.


Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România pe Facebook, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp, și urmărește-ne pe FacebookInstagramYouTube și Discord.

Mihai n-a vrut să-și completeze profilul, așa că l-au completat colegii de redacție. Pasionat de cricket și oină, fan Margareta Pâslaru și Sofia Vicoveanca, entuziast al goblenului. Președintele fan-club-ului Shane Cojocărel. "Ianoși e regele miștoului cum Jean Pădureanu era regele blaturilor" - apreciere de Dan Dracea, din aprilie 2019.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *