Ieri s-a lansat oficial jocul Football Manager 2023. Cu toții abia așteptăm să punem mâna pe joc și deja ne gândim să facem istorie cu diverse echipe. De ce e fain să începi unemployed sau în ligile inferioare? Care echipe sunt tentante?

Iată recomandările redacției Tackle.ro:

Sunderland

Te-ai plictisit să vezi peste tot „Newcastle campioană”? Nu vrei ca acest lucru să se întâmple nici măcar într-un joc video? Fii „pisica neagră” din drumul către succes al celor de la Newcastle.

Dacă nu ai făcut-o deja, primul pas este să te uiți la seria „Sunderland ‘Til I Die” de pe Netflix. Sunt șanse mari ca după vizionarea documentarului să ajungi să simpatizezi cu Sunderland iar asta îți va crește pofta de joc. Echipa din Nord Estul Angliei a promovat în acest an în Championship iar primul obiectiv este să o duci cât mai repede în Premier League. Nu îi da timp lui Eddie Howe să își crească reputația clubului și să aducă super jucători!

Odată ajuns în primul eșalon, chiar dacă nu ai banii rivalei de moarte, luptă-te cu ea până în ultima clipă, doar nu o lăsa să câștige campionatul! Dacă ai nevoie de ajutor, îl poți angaja pe Costel Pantilimon ca antrenor secund, sigur va accepta această provocare. (George)

Valencia

De multe ori când îți alegi o echipă în Football Manager, fie alegi o echipă de tradiție dar care în prezent nu o duce prea bine, fie alegi un club care favorizează promovarea tinerilor jucători. Dacă ești adeptul găsirii celor mai talentați puști de pe glob și crearea unei echipe pline cu puști-minune, Valencia poate fi o variantă. În sezonul 2022-2023, Liliecii sunt în primele trei cluburi din Europa în ceea ce privește cea mai scăzută medie de vârstă a jucătorilor din primul unsprezece.

Îi poți crește pe Musah sau Nico, în timp ce poți beneficia și de experiența unuia precum Edison Cavani. Mai mult, dacă ai crescut ca și mine cu o echipă a Valenciei care se bătea de la egal la egal cu Real sau Barcelona, ai acum o motivație în plus să duci Liliecii acolo unde le era locul. (Alex)

Orice echipă din România

De mult apuse sunt vremurile în care ne puteam mândri cu echipe în grupele Champions League. E momentul să schimbăm asta și prezențele românești acolo să redevină realitate… fictivă. Football Manager are din acest an licențe complete pentru tot ce înseamnă cupele europene ale UEFA. Experiența de a te îmbrăca la sacou și de a cânta imnul UCL înainte de un meci crucial cu Real Madrid e mai frumoasă ca oricând. Grafica meciurilor aduce a cea văzută la TV în serile de marți-joi, iar acum nu mai e nevoie de un fișier în plus pentru ca tu să citești că ai meci în UEFA Champions League și să admiri stema aia frumoasă a competiției.

Fie că vorbim de o carieră începută la echipa ta preferată – poate Rapid, poate Farul, poate CFR Cluj, poate FCSB, Craiova sau fallen giants precum Oțelul Galați sau Dinamo – sau că îți dorești să duci o echipă mai puțin cunoscută din țară spre gloria europeană, experiența de a juca FM în România poate fi una foarte mișto, cu atât mai mult în FM 2023.

Cât despre mine, mă zbat în liga a 6-a din Anglia sau, mai nou, în liga a 2-a din Țara Galilor. Business as usual. (Dan)

Orice echipă cu antrenor nou

Cum Football Manager nu pare să aibă încă ideea de a oferi posibilitatea de a prelua un personaj deja existent în fotbal, cum ar fi Pep Guardiola sau Jose Mourinho, eu am început întotdeauna jocurile de FM cu echipe care și-au schimbat antrenorii și în realitate înaintea începerii sezonului. Cum acest lucru se întâmplă foarte des în fotbalul de astăzi, nu ar trebui să ne fie greu să găsim niște echipe la care să ne luăm ca challenge să întrecem performanțele din realitate ale antrenorilor reali care au preluat echipa.

Pentru acest sezon favoritele mele ar fi Ajax Amsterdam și Club Brugge. Ambele echipe se bazează pe promovarea tinerilor din propria pepinieră, iar Club Brugge a reușit performanțe majore deja în Liga Campionilor. Te crezi bun la FM? Hai să vedem dacă reușești să câștigi cu Brugge primele 4 meciuri din grupele Ligii, fără să primești gol.

Alte variante interesante ar putea fi Napoli, unde Luciano Spaletti a venit după doi ani de pauză și contemplare în mediul rural, să ia pe sus fotbalul european; sau chiar PSG, care reușește sub Galtier să unească în sfârșit vestiarul și ar putea ajunge să cucerească Liga din primul sezon. Toți acești antrenori au potențialul să facă sezoane greu de egalat și ar fi un challenge interesant să vedem dacă îi putem întrece din prima încercare și fără să jucăm vreun meci de mai multe ori. (Dan Mihăescu)

Atletico Madrid

N-ai prea mult timp la dispoziție și vrei să începi cu o echipă care are deja un lot solid, capabil să se lupte la titlu? De ce să nu încerci să-i arăți lui Cholo Simenone că Atleti poate juca și altceva… Poți să-l „faci” pe Joao Felix fotbalistul care ne așteptam cu toții să devină și să fii atent să nu-l introduci pe Antoine Griezmann mai mult de 30 de minute în teren, altfel trimite Laporta recuperatorii după tine.   (Alex)

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *