Articol scris de Andrei Macavei

Îmi doream să merg pe St. James’ Park de acum 2 ani, însă pandemia mi-a stricat planurile, totuși, ulterior schimbărilor din conducerea lui Newcastle United, pot să zic că a meritat așteptarea.

De când a început sezonul am urmărit cu mare interes punerea în vânzare a biletelor pentru meciurile de acasă și dorința mea s-a îndeplinit la meciul cu Crystal Palace de pe 3 septembrie. Am stat în Milburn Stand (tribuna cea mai înaltă a stadionului) în sectorul L2E, la practic o aruncătură de băț de sectorul central, unde ulterior am aflat, după ce am participat și la turul ghidat al stadionului, există 2 locuri permanent rezervate pentru membrii familiei regretatului Sir Bobby Robson.

Toată ziua de sâmbătă mi-am petrecut-o în împrejurimile stadionului. Meciul a început la ora 15:00, dar eu am ajuns la stadion pe la ora 11:00 și, după ce m-am învârtit vreo oră prin magazinul oficial și am băut o halbă de bere în Shearers’ Bar, am vrut să ajung cât mai devreme la locul meu ca să surprind toată atmosfera de dinaintea începerii meciului.

Terenul pare mult mai aproape ca la televizor, iar după ce i-am urmărit pe jucători la încălzire și am ascultat “Local Hero” am rămas plăcut surprins de acustica stadionului. În timp ce urmăream tribunele care se umpleau cu fiecare minut ce trecea, am observat că nimeni nu bea alcool în tribune. Nu știu cum e pe celelalte stadioane din Anglia, dar am aflat ulterior că este interzis să urmărești meciul de pe stadion în timp ce bei alcool. Dacă vrei să bei bere și stai în tribune, trebuie să te duci la bar-ul din interior și să urmărești meciul la televizor. În același timp, dacă stai la una dintre lojele oficiale, trebuie să tragi perdeaua și să stai cu spatele la teren în timp ce îți savurezi paharul de alcool urmărind meciul la televizor. Aceste măsuri au fost adoptate după nenumăratele cazuri de huliganism din anii ‘80 de pe stadioanele din Anglia și au făcut ca, iată, după aproximativ 40 de ani, să poți asista la un meci pe stadion în condiții civilizate.

După momentele de “piele de găină” a început meciul printre uralele spectatorilor și steagurile celor de la Wor Flags din tribune. Asistența oficială a fost de 51.863 de spectatori, ceea ce înseamnă, la o populație din Newcastle cam de 300.000 de locuitori și luând o marjă de eroare a celor care vin din împrejurimile orașului, că a asistat la meci un procent aproximativ 15% din populația orașului. E ca și cum în București s-ar strânge pe Național Arena 200.000 de oameni la un meci. Greu de crezut că se va întâmpla asta vreodată, însă aceste numere vorbesc de la sine despre cât de mult înseamnă Newcastle United pentru oamenii din zonă, dar și cât de iubită este această echipă.

Deși s-a terminat 0-0, atmosfera ce s-a simțit din tribune a fost superbă. Atunci când simți vibrația întregului stadion în piept în timp ce e încurajată echipa, deși meciul nu este unul cu o foarte mare miză, nefiind o rivalitate veche sau vreo finală de cupă, mă face să mă gândesc că, spre exemplu la meciul cu Manchester City terminat 3-3, probabil nici nu te puteai auzi vorbind pe stadion.

După ce s-a terminat meciul (care la final nu mi s-a părut ca a durat mai mult de 5 minute, fiind de-a dreptul absorbit de atmosferă) mă așteptam sa aud în jurul meu oameni frustrați pe faptul că Newcastle merita să câștige dar s-a terminat 0-0, însă majoritatea dintre ei era mulțumită cu faptul că jocul a fost unul foarte bun, și că pe termen lung lucrurile arată foarte bine pentru Eddie Howe & Co.

Toată aceasta experiență m-a făcut și mai nerăbdător cu privire la următoarea mea vizită pe St James’ Park, care sper să fie tot anul acesta. Am rămas cu un sentiment de bucurie că pot să zic că am fost și eu acolo iar în final vreau să mai menționez un moment care o să rămână cu mine pentru totdeauna și reflectă perfect importanța pe care o are Newcastle United în viața localnicilor și a suporterilor. În timp ce așteptam la coadă să îmi scanez biletul, lângă zona în care stăteam se deschide încet ușa unei toalete pentru oameni cu handicap. M-am dus să ajut persoana respectivă și l-am întrebat dacă totul e în regulă, moment in care el mi-a raspuns: “I will forever feel great and happy as long as my team wins”. 

Poate că Newcastle United nu a câștigat meciul, dar sunt sigur că mulți suporteri, inclusiv eu, privesc cu mult optimism către viitor, după ani lungi de suferință urmărindu-și favoriții chinuindu-se pe la coada clasamentului din Premier League sau în Championship. Acum că tot m-am îmbolnăvit de microbul de pe stadion, sper să îl transmit și cititorilor.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.