
Anul 2020 a fost de departe cel mai ciudat an de până acum din viețile noastre ca iubitori ai sportului în general și al fotbalului în mod particular. Cu toate acestea, am avut parte de încă un an în care am urmărit îndeaproape, aici, pe Tackle.ro, Premier League. Trăgând linie, am decis că putem să începem o tradiție frumoasă – aceea de a numi cei mai buni jucători din Premier League la final de an.
Pentru asta am apelat la editorii Tackle.ro, precum și la doi invitați speciali, și i-am pus să aleagă, în ordinea valorii, cei mai buni 20 de jucători care au evoluat în 2020 în Premier League. Acordându-le puncte, am făcut un top 25 rezultat din alegerile a șase oameni: din partea Tackle au votat Dan Dracea, Vlad Bogos, Mihai Rotariu și Mihai Ianoși; invitați speciali au fost: Ion Alexandru (Eurosport) și Călin Mateș (Fotbal Englez Punct RO).
Este un punct de plecare valid și sperăm ca tradiția să se repete, cu și mai mulți oameni apropiați Premier League implicați în selecție, în anii viitori. Vă invităm pe fiecare să ne lăsați în comentarii aici sau pe social media cum credeți voi că ar fi trebuit să arate topul.
Mai jos avem cei mai buni 25 de jucători din Premier League în 2020. Campioana Liverpool a dat nu mai puțin de nouă jucători, inclusiv patru în top 10, fiind foarte clar că a fost echipa cea mai valoroasă pe parcursul anului – o echipă sudată la care toată lumea a contribuit, fără a exista un superstar cu adevărat. Nicio altă echipă nu a avut mai mult de doi jucători în top, aici incluzând echipe precum Man City, Man Utd, Tottenham și chiar Everton sau Aston Villa, în timp ce evoluțiile deosebite ale unor jucători precum Nick Pope la Burnley, Danny Ings la Southampton sau Pierre-Emerick Aubameyang la Arsenal nu au rămas neremarcate.
Vă invităm să parcurgeți mai jos topul rezultat, în care primele cinci poziții sunt ocupate de jucători proveniți de la cinci echipe diferite.
25. James Rodríguez – Everton
Mai țineți minte ce bine a început?
24. Fabinho – Liverpool
Un anchorman impecabil și un fundaș central de clasă.
23. Georgino Wijnaldum – Liverpool
Liverpool se rupe la mijloc dacă-l pierde la vară.
22. Raúl Jiménez – Wolverhampton
Îl vom mai vedea pe Jimenez în Premier League?
21. Emiliano Martínez – Arsenal & Aston Villa
Revelația anului!
20. Ben Chilwell – Leicester & Chelsea
Noul titular al Angliei pe banda stângă a apărării!
19. Nick Pope – Burnley
Cel care merită să fie noul număr 1 al Angliei.
18. Pierre-Emerick Aubameyang – Arsenal
Am văzut oare ultimul lui sezon bun înaintea decăderii?
17. Raheem Sterling – Manchester City
Una dintre dezamăgirile anului, dar rămâne un fotbalist de top.
16. Marcus Rashford – Manchester United
Double digits în 2020 (12 goluri, 11 assist-uri).
15. Alisson Becker – Liverpool
Străjerul campioanei și, cel mai probabil, cel mai bun portar din Premier League.
14. Trent Alexander-Arnold – Liverpool
Un 2019/2020 fantastic, dar l-a tras în jos în top începutul slab de nou sezon.
13. Dominic Calvert-Lewin – Everton
16 goluri în 2020, nouarul pe care-l căuta Everton de când l-a vândut pe Lukaku.
12. Jordan Henderson – Liverpool
Căpitanul campioanei și jucătorului sezonului trecut.
11. Danny Ings – Southampton
16 goluri și 4 pase decisive a reușit fotbalistul pe care mulți nu l-au văzut revenind vreodată la fotbalul de top, după accidentările din trecut.
10. Virgil Van Dijk – Liverpool
Singurul fotbalist 100% defensiv din top 10, van Dijk este considerat cheia care a deblocat succesul lui Liverpool din ultimele 3 sezoane. Influența uriașului olandez este cu atât mai evidentă în sezonul 2020/2021, când lipsa lui expune echipa la tot felul de experimente și, cel mai probabil, noi investiții.
9. Heung-Min Son – Tottenham
Coreeanul redistribuit de Mourinho în rol de vârf a reușit 17 goluri și 7 pase decisive în Premier League pe tot parcursul anului. Nu e mai sus în top pentru că echipa lui nu prinde un loc de Liga Campionilor, așa că eficiența personală în fața porții nu duce grupul la următorul nivel.
8. Sadio Mane – Liverpool
14 goluri și 6 pase decisive a reușit, în 2020, unul dintre cei mai subapreciați fotbaliști de top din Premier League, dar și un istoric titlu de campion cu Liverpool.
7. Jack Grealish – Aston Villa
Cel mai faultat fotbalist din Premier League este, de la distanță, decarul lui Aston Villa. Asta spune multe despre valoarea unui fotbalist care încă „zboară sub radar”, deși gleznele spun altă poveste și el dirijează jocul unei echipe în evidentă creștere de la un sezon la altul.
6. Andrew Robertson – Liverpool
Singurul motiv pentru care Robertson e mai sus în top decât Trent Alexander-Arnold este că fundașul stânga de la Liverpool a fost constant în formă în ambele sezoane. Două goluri și 12 pase decisive a reușit scoțianul, cu siguranță unul dintre cei mai buni 3 fundași stânga ai lumii, alături de Davies de la Bayern și… OK, top 2.
5. Jamie Vardy – Leicester
Golgeterul Premier League din sezonul 2019/2020 nu dă vreun semn că ar îmbătrâni sau ar încetini. Deși împlinește 34 de ani pe 11 ianurie 2021, Vardy a înscris 17 goluri în campionat, de la ultima lui zi de naștere, iar viteza și încrederea rămân cele ale unui holtei cum era Wayne Rooney pe vremuri.
4. Harry Kane – Tottenham
Revenirea de care avea nevoie cariera unui golgeter precum Kane era așteptată de noi toți, nu doar de fanii lui Spurs, așa că nu ne-am mirat prea tare de cele 16 goluri marcate în 2020 de singurul număr 10 din Nordul Londrei. Însă la transformarea într-un adevărat decar (10 pase decisive în 16 etape de sezon 2020/2021) chiar nu s-a așteptat nimeni. Kane rămâne în cursa pentru recordul de goluri în Premier League, deținut de Alan Shearer.
3. Mohamed Salah – Liverpool
Greu de imaginat cum ar putea să rateze un fotbalist al lui Liverpool primul loc în acest top construit pe baza unei metodologii extrem de sofisticate, nu? Salah e un atlet fantstic și unul dintre cei mai eficienți fotbaliști pe care i-am văzut în ultimii ani (23 de goluri și 9 pase decisive), însă poate cineva să spună că succesul lui Liverpool i se datorează, în cea mai mare parte, Faraonului? Nu, pentru că echipa lui Klopp este o mașinărie în care Salah strălucește, fără a fi esențial.
2. Kevin De Bruyne – Manchester City
Regele paselor decisive a avut doi rivali neașteptați în 2020 (Kane și Fernandes), dar asta nu l-a oprit să dea 15 assist-uri și să rămână, probabil, cel mai complet fotbalist din Premier league, esențial pentru Manchester City
1. Bruno Fernandes – Manchester United
Greu de numit un transfer mai important, de la Virgil van Dijk la Liverpool încoace. Fără Bruno Fernandes, Manchester United nu avea ce să caute pe podiumul Premier League la finalul sezonului trecut și nici într-o atât de improbabilă luptă pentru titlu în 2021. 18 goluri și 14 pase decisive a semnat portughezul în campionat. El este creierul și principalul finalizator, de departe cel mai important om din echipa lui Solskajaer.
Mai jos avem punctajul obținut de fiecare jucător în parte. Care e topul tău personal al celor mai buni fotbaliști din Premier League?
Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit, alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.
Un comentariu la “Cei mai buni fotbaliști din Premier League 2020”
[…] 10. Într-o listă a celor mai buni fotbaliști din Premier League din anul 2020, Bruno Fernandes (Manchester United), Kevin De Bruyne (Manchester City) și Mohamed Salah (Liverpool) sunt pe primele trei locuri. (Tackle) […]