Despre noi – eu și Arsenal: ARSC Story

Despre noi – eu și Arsenal

Prima carte scrisă de un fanclub din România urmează să fie lansată de comunitatea suporterilor Arsenal toamna aceasta, cu ocazia aniversării a zece ani de la înființare. Articolul de azi este primul dintr-o serie care va apărea, în exclusivitate, pe Tackle.ro și în care vom oferi pasaje din cartea scrisă de fanii lui Arsenal. Dacă încă nu ești convins să comanzi cartea, fii cu ochii pe articolele care o să apară aici. O să-ți placă!

ARSC Story

Duminică, 2 decembrie 2018. Primul meu North London Derby/ NLD în Mojo și totodată primul al lui Unai. Încă un lucru pe care îl am în comun cu el, în afară de cunoștințele limitate despre fotbal, grimasele dubioase și pasiunea pentru gel. Doar că la mine ultima parte a încetat pe la 17 ani. În orice caz, am venit la meci din cale afară de optimist și cu marele regret de a fi ratat derby-ul de la Miazănoaptea Londrei de anul trecut (2-0 pe Emirates), durerea fiind cu atât mai mare cu cât s-a suprapus și cu un ARSC National Gathering.

Cum ajung în Mojo, constat că barul e deja plin, cu cel puțin jumătate de oră înaintea startului, de tunari optimiști, dar cu câteva broboane de stres pe frunte și ceva rădăcini de morcov în locuri necuviincioase. Jucăm acasă ce-i drept, dar Spurs e cunoscută pentru eficacitatea sa în ultima treime, iar noi suntem recunoscuți pentru lipsa oricărui talent defensiv. Dacă Arsenal era o trupă de rock, apărarea era clăparul beat care intră mereu în contratimp și strică melodia pentru toți cei 20 de fani veniți la concert cu vouchere de la pizza. Pe lângă asta, arbitrul meciului nu este altcineva decât Mike Dean. Acest Joker al Batmanului tunar. O piatră în adidasul oricărui arsenalist. Un Ioan Viorel englez.

Meciul începe și nu apuc să văd încă prea bine fundul primului pahar de bere când la o lovitură liberă de pe partea stângă, ceasul lui Vertonghen se sparge la minutul 10, henț și… NU-MI VINE SĂ CRED! MIKE DEAN ACORDĂ UN PENALTY PENTRU ARSENAL!

Urlete, cântece, ONE TEAM IN LONDON!

Aubameyang marchează calm de la 11 metri, pe mijlocul porții, după ce l-a așteptat pe Lloris să se arunce. Alte urlete și chiote, Aubameyang tăp tăăăăp tărărăăăăp, bucurie, pace în lume, ce credeți despre Tottenham? Raaaahhhh…

Dar iată că se strecoară pervers minutul 30, iar Mike „Ioan Viorel” Dean acordă o lovitură liberă pentru Spurs din apropierea colțului careului, după ce Son mimează contactul cu Sokratis mai tare decât am mimat eu pasiunea pentru Fantasy Premier League în Mojo în ultimii 2 ani. Lovitura liberă e executată de Eriksen la colțul scurt, Dier își aruncă bostanul la întâmplare, reușește să schimbe puțin traiectoria mingii iar Leno scapă șunca-n pivniță.

1-1, iar Dier se duce spre suporterii lui Arsenal din tribune și le arată cum își miroase degetul. Busculadă la marginea terenului la care intervin și rezervele celor două echipe. Dier îi zice lui Ramsey să stea jos, iar acesta din urmă îl bagă de unde a venit pe lume. Poate nu cu aceleași cuvinte, dar echivalentul lor în galeză.

Cu toate astea, cântecele continuă în Mojo precum colindele pline de speranță într-un orfelinat insalubru din Mizil. Doar că și acolo se oprește „dom dom sănălțăm” atunci când se arde și ultimul bec din singura cameră iluminată, iar în cazul nostru liniștea a fost cauzată de o aruncare teatrală a aceluiași simulator de faulturi, Son. Mike Dean dă cu mucii în fasole și le acordă și Spurșilor un penalty în minutul 34. Harry Kane bate cu putere și capul în pământ ca văru’meu Vasile din Botoșani pe imaș. Leno nu ghicește nici urmă de colț și uite așa e 2-1 pentru Spurs și eu mă întreb cum am ajuns la a 5-a bere în 20 de minute.

Aia e, te duci la baie, te speli cu apă rece. Veștile proaste, însă, nu se opresc aici. În timpul pauzei pică curentul în Mojo. Niente, kaput, beznă ca-n biblioteca lui Gigi Becali.

Ne învârtim, ne scărpinăm în locuri mai mult sau mai puțin curate și cum fumam stresați afară, cineva vine cu o constatare: uite că dau meciul și la Half Time și ăștia au lumină.

Întrerupem programul pentru tunarii din afara Bucureștiului: Half Time e barul lipit de Mojo unde pe vremuri se adunau suporterii lui Liverpool. Mă rog… și acum se mai adună câțiva care nu și-au verificat mailul și nu au aflat că fan clubul lor s-a mutat în altă bodegă.

Așadar, vreo 2 arsenaliști se apropie de geamurile Half Time ca hienele lângă carcasa de gazelă și constată că barul e deja aproape plin de Cormorani pregătiți de derby-ul lor cu Everton. Și uite așa, încet, încep tot mai mulți tunari să se adune la geamurile de la Half Time și să se uite prin ele înăuntru la meci, ca fetița cu chibrituri la niște ultrași care ard torțe degeaba. Repriza a 2-a începuse deja de 10 minute, la Mojo încă era beznă ca’n burta lui Moby Dick iar noi atârnam pe la geamuri străine ca salamul. Am fi intrat, dar era cam blasfemie. Plus că inamicii „e supranumerici”.

După o scurtă consultare, vreo 10 dintre noi iau decizia de a intra în grup unit ca la rugby. Ne înfigem în Half Time ca puricele-n mâță, cu direcția bar. Se uitau scouserii la noi ca melcii la limacși: ăștia n-au casa lor? Nu contează, ne luăm niște beri și ne proțăpim în mijlocul barului cu ochii în monitoare, îmbrățișați toți ca pinguinii imperiali.

Și uite așa vine minutul 56… pasă de pe partea dreaptă de la Bellerin, Ramsey (intrat la pauză) deviază către Aubameyang în fața careului și golgheterul lui Arsenal plesnește bășica din prima și o trimite în stânga lui Lloris lângă bară.

ESTE, BĂĂĂĂĂ!! 2-2 și pentru prima oară în Half Time răsună și alte cântece în afară de aia cu nu o să mergi niciodată singurel. Urlau 10 tunari mai tare decât fluiera barmanița la noi să îi dăm banii pe bere.

Și cum eram noi bucuroși așa că lucrurile par să se îndrepte, vine o veste și mai bună. De pe stânga, Ramsey fură o minge și i-o trimite lui Lacazette în față. Francezul, după ce îi trimite pe Vertonghen și Dier după țigări ca un tată abuziv din Bârlad, trage unul din cele mai încete șuturi din cădere cu piciorul stâng către celălalt colț al lui Lloris.

E 3-2 în minutul 74 și noi nu mai știm de capul nostru. Urlăm, sărim, aruncăm cu bere peste tot și cântăm despre Arsenal care este de departe cea mai bună echipă pe care a văzut-o lumea vreodată. AAND IT’S AAARSEEEENAAAAL! AAARSENAAALL FC! WE’RE BY FAAAR…

N-apucăm să răgușim prea bine fiindcă după 3 minute îi trimite Aubameyang o pasă în spatele fundașilor adverși lui Torreira și uite-l pe ăsta mic singur cu Lloris. Șutează și…GOOOOOOOOOOLLL!! 4-2 SĂ MĂ BATĂ MAMA, NU-MI VINE SĂ CRED CĂ AM CÂȘTIGAT LA HALF TIME! Sau cel puțin asta se striga în spatele meu.

Englezii au o expresie pentru momentul de extaz din tribune după marcarea unui gol: „limbs everywhere”. În cazul nostru păreau să zboare peste tot nu doar mâini ci și picioare, capete, mațe și organe ca într-un festin de Uruk-hai în drum spre Isengard. „Meat’s back on the menu, boys!” Iar de data asta e carne de cocoșel.

4-2 în NLD însemna nu doar o victorie, ci o umilire aplicată lui Spurs pentru tupeul de a considera că pot veni în casa noastră și să câștige din penalty-uri inventate și scăpări de portar. De la agonie la extaz, ar exclama un comentator lipsit de imaginație.

Și mai vin și două cireșe de pe tort reprezentate de: eliminarea din minutul 85 a lui Verthongen și vestea că la Mojo s-a plătit întreținerea și avem din nou lumină. Motiv de a părăsi Half Timeul în același grup compact, dar de data asta mai entuziasmat și cântăcios, și să revenim în Mojo pentru ultimele minute.

4-2 în primul meu NLD din Mojo și al lui Unai pe Emirates. Undeva la fluierul de final se încheie și filmul acestei seri, cel puțin în capul meu. Nu aș putea să mai spun prea multe din acea seară în afara unor shoturi de ceva ce arăta ca Mona și avea gust similar, câteva cadre dintr-un Uber și trezitul dimineața îmbrăcat încă în tricoul cu ARSC.

P.S. Singurul regret al meu față de acel meci e faptul că în urma lui am crezut o perioadă de timp că Unai Emery e un antrenor cât de cât capabil. Dar din nou… eu nu prea mă pricep la fotbal.

Dacă dorești să pui mâna pe unul din exemplarele acestui volum inedit poți sprijini inițiativa tunarilor români, prin intermediul unei precomenzi care se poate plasa până pe 30 septembrie aici.

Dacă ți-a plăcut ce tocmai ai citit,  alătură-te comunității de fani Premier League din România. Newsletter-ul nostru vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp.

Show CommentsClose Comments

Leave a comment