
Am adunat într-o listă vie, pe care o actualizăm de câte ori e nevoie, toate echipamentele de joc ale echipelor din Premier League pentru sezonul 2019/2020. Apropo, cât crezi că poate câștiga un club de fotbal din vânzarea de tricouri? Gândește-te la un procent din valoarea tricoului, apoi vezi adevărul aici.
Arsenal
După 5 sezoane cu Puma, Arsenal trece la Adidas din acest sezon și primele două echipamente care au apărut online au un aer retro și arată foarte bine. Deocamdată nu sunt lansate oficial, dar le-a “scăpat” pe Instagram chiar golgeterul clubului din anii ’90, Ian Wright.

Tricoul de teren propriu, în tradiționalele culori roșu și alb ale clubului, este inspirat dintr-un kit clasic, purtat de Tunari în 1986.

Aston Villa
Momentan, echipa proaspăt promovată în Premier League a anunțat doar Kappa ca noul producător de echipamente pentru club, sistând parteneriatul (foarte reușit, în termen de design) cu Luke 1977 (un producător care nu e implicat, de obicei, în fotbal). Tricourile noi probabil vor fi lansate cât de curând, momentan e sărbătoare într-o parte a orașului Birmingham.
Bournemouth
Bournemouth continuă cu Umbro și cu liniile clasice, roșii și negre, ale echipamentelor. Deocamdată au lansat doar kit-ul de teren propriu (cu short și jambiere negre, ambele cu puțin roșu în design). Tricoul costă 50 de Lire.

Brighton
În afara noului manager, Graham Potter, echipa lui Florin Andone și a lui Tudor Băluță, are echipamente noi, tot de la Nike. Liniile clasice ale clubului pe kit-ul de teren propriu, un echipament negru pentru deplasări.

Burnley
Deocamdată, știm doar că Burnley trece de la Puma la Umbro pentru echipamentele din noul sezon, dar nu avem nicio fotografie cu design-ul nou. Momentan, magazinul online al lui Burnley e ocupat încercând să vândă echipamentele Puma rămase pe stoc, iar un tricou din sezonul 2018/2019 costă 15 Lire.
Chelsea
Unul dintre primele echipamente lansate oficial pentru 2019/2020, poate și pentru că e nevoie de timp să ți se obișnuiască ochii cu design-ul. Aparentele mâzgâleli de pe fondul albastru sunt, de fapt, detalii ale tribunelor și peluzelor de pe Stamford Bridge. Fără alte comentarii, așa arată tricoul de teren propriu pe care-l vor purta Albaștrii în noul sezon și pe care l-au purtat deja în ultimul meci de pe teren propriu, din stagiunea tocmai încheiată, împotriva lui Watford:
Chelsea a lansat deja și echipamentul de rezervă (third kit), într-o culoare incertă, dar cu NikeConnect technology, ceva ce sună bine dar e încă incert de ce sună bine. Cert e doar că vedem “the world’s first connected football shirt”, cu o emblemă a clubului în care albastrul și albul fac schimb de locuri. Își amintește cineva să mai fi văzut emblema modificată la Chelsea până acum?
Pentru un meniu complet, echipamentul de deplasare are un design complet diferit față de celelalte două, pe alb, cu elemente albastre și roșii, dar și cu “Pride of London” srcris sub guler, pe interior.

Indiferent de model (home, away sau third), 123 de Lire constă un tricou “de meci”, identic celui pe care-l îmbracă un jucător pe teren, iar un tricou replica îl poți lua la 80 de Lire, de pe site-ul oficial al clubului.
Se mai pot cumpăra încă tricouri cu Hazard…
Crystal Palace
Vulturii rămân la Puma și la tradiționalele dungi verticale albastre și roșii pentru echipamentul de teren propriu, singurul lansat până acum de clubul londonez.

La precomandă, cu livrare după mijlocul lunii iulie, noul tricou costă 50 de Lire, pe site-ul clubului.
Everton
Știm doar că Everton rămâne la Umbro și pentru stagiunea 2019/2020, dar nu am văzut încă niciun tricou.
Leicester
Oameni gospodari la Leicester: toate cele trei seturi de echipament au fost deja lansate. Tricoul pentru teren propriu are un design cu pătrate în doua nuanțe de albastru pe fundal, scris alb și dungile Adidas aurii.

Pentru deplasare, un gri foarte închis (petrol?) au ales cei de la Leicester, necăjindu-l profund pe Harry Maguire, un apărător dur, cu suflet de artist, care iubește toate culorile în afară de galben și mai ales de roșu.

Echipamentul al treilea, cel de rezevă (sperăm!), este inspirat din legendarul tricou al Germaniei de la începutul anilor ’90, doar că e roz, din motive necunoscute opiniei publice.

Indiferent de model, tricourile lui Leiceste costă 55 de Lire fiecare, pe site-ul oficial.
Liverpool
Finalista Ligii Campionilor din acest an merge pe o idee retro pentru kit-urile din sezonul 2019/2020.

Tricoul de teren propriu este inspirat dintr-un kit purtat de Cormorani în sezonul 1982/1983 și onorează memoria legendarul Bob Paisley, managerul clubului din acea perioadă. Fiecare tricou are semnătura lui Paisley imprimată sub guler, pe spate, în interior. E misterios de ce dungile subțiri se opresc undeva pe piept și nu merg până la umeri, dar kit-ul arată bine de tot și așa.

Deocamdată, Liverpool nu a lansat echipementul secund, nici cel de rezervă, dar zvonurile spun că echipamentul de deplasare va fi alb, cu logo și inscripții albastre (bizară alegere, dar hai să-l vedem și mai vorbim).
Noul echipament home este deja în vânzare de câteva săptămâni, iar un tricou replica al lui Liverpool pentru sezonului 2019/2020 costă 60 de Lire, pe când unul “de joc” este cotat la 95 de Lire.
Manchester City
Aflăm, în primul rând, că echipa campioană a Angliei din ultimele două sezoane, tocmai și-a schimbat producătorul de echipemente. Nike rămâne în amintire, Puma trece la treabă. Până în acest moment, avem doar o imagine “leaked” cu tricoul de teren propriu, făcut de Puma pentru Manchester City.

Se observă o inscripție sub emblemă: “125 years”. În 2019 s-au împlinit 125 de ani de când clubul de fotbal Ardwick Association Football Club (înființat inițial sub numele de St. Mark’s West Gorton) se transforma în Manchester City.
Manchester United
Cam câtă încredere a avut conducerea lui Manchester United că va merge în Liga Campionilor în 2019/2020? Suficientă cât să aleagă un design pentru tricoul de teren propriu care sărbătorește 20 de ani de la tripla istorică din ’99: Champions League, Premier League și FA Cup.

Un roșu bizar au pus pe tricou Diavolii, iar emblema clubului, desenată doar în auriu în locul culorilor clasice (roșu, galben și alb) e încadrată pe un blazon negru, amintind de tricoul purtat în acel sezon de poveste. Kit-ul e completat cu short alb și jambiere negre, ambele cu inserții roșii.

Pe mâneci sunt incluse minutele 90+1 și 90+3, în care Teddy Sheringham și Ole Gunnar Solskjær marcau golurile victoriei împotriva lui Bayern, pe Camp Nou. Clasic și destul de reușit, cu mici hexagoane în material, chiar dacă momentul ales pentru serbare va fi un sezon fără fotbal din Liga Campionilor pentru club…

Nu avem încă vreo veste oficială despre celelalte două seturi de echipament, dar dacă zvonurile apărute online sunt corecte, vom avea un tricou de deplasare oribil (cum ne-a obișnuit deja United în ultimii ani), cu un fel de animal print, dar un third kit decent, pe fond negru, cu inserții portocalii. Tricoul lansat e disponibil deja la comandă, pe site-ul oficial, și costă 88 de Lire (fără a se menționa că e vreun tricou de joc).
Newcastle
Coțofenele rămân la Puma și, chiar dacă nu au lansat noile echipamente, tricoul home a scăpat pe social media deja și arată bine de tot. Liniile clasice ale clubului și emblema revenită în centru, alături de logo-ul producătorului…

Păcat doar de logo-ul sponsorului, care cam strică echilibrul design-ului.
Norwich
Nicio veste de la campioana din Championship, despre noile tricouri. Errea i-a îmbrăcat pe Canari în sezonul trecut, iar echipamentele lor sunt acum la reduceri pe site-ul oficial, în așteptarea celor noi.
Sheffield United
Schimbă The Blades producătorul de tricouri vara asta? Au jucat în Adidas sezonul trecut, dar reducerile mari de pe site indică o posibilă schimbare de producător.
Southampton
Nu există tricou de teren propriu al Sfinților fără dungile albe și roșii. La fel ca Stoke City și Sheffield United, de asta au ales un design ușor diferit, dar care păstrează linia tradițională. OK, liniile. Nimic de adăugat la tricourile de teren propriu, iar cele de deplasare sunt desenate de cei de la Under Armor cu ajutorul Random.org

Tottenham
Doar un tricou de teren propriu a ajuns la noi, iar design-ul e simplu, curat și foarte asemănător celor din ultimele două sezoane. Despre kit-ul de deplasare nu știm încă mare lucru, ci doar zvonul că va avea un logo strălucitor, din motive încă necunoscute publicului larg.

Frumoasă ideea de a inscripționa motto-ul clubului pe interiorul gulerului. To Dare Is To Do. Până la lansarea oficială a noilor tricouri, sunt reduceri mari la echipamentele din sezonul 2018/2019 și la Spurs: 39 de Lire costă un tricou acum.
Watford
Până acum, doar un desen, tricoul adevărat încă nu a fost prezentat. Imaginea este lansată pe apa Internetului chiar de club, așa că e clar că vom vedea un kit Adidas foarte frumos, care oglindește emblema clubului.

West Ham
În ciuda aerului de pijama dichisită marca Umbro, echipamentul de teren propriu al lui West Ham United are personalitate. Probabil cel mai original design non-jenant al anului (sorry, Chelsea!), iar în deplasare Ciocănarii vor merge în alb și culorile clubului pe guler și pe

Wolverhampton
Lupii își schimbă echipamentul, dar nu și năravul. Care e năravul? Tricouri adidas, dar mai departe de atât nu știm încă nimic.
Dacă îți place ce citești pe Tackle.ro:
- Abonează-te la newsletter-ul nostru săptămânal, prin Whatsapp sau e-mail.
- Urmărește-ne pe Facebook, Instagram, Twitter și Youtube.
- Ascultă podcast-ul Tackle Show pe Soundcloud, Apple Music, Spotify, Anchor.fm sau pe Google Podcasts.
