
A treia rundă a sezonului de Premier League se joacă sâmbătă și duminică. Avem un derby și de data asta, chiar în meciul de debut, când Liverpool merge pe White Hart Lane pentru a șterge amintirea amară a acelui 2-0 încasat de la Burnley.
Iată ce program de weekend cupartide din Premier League ne pregătesc televiziunile din România:
- Tottenham – Liverpool, sâmbătă, de la 14:30, pe Eurosport 1. E deja al doilea derby pentru Liverpool, după victoria pe Emirates, 3-4, din prima etapă a stagiunii. Klopp a debutat în fața lui Spurs sezonul trecut, atunci fiind prima oară în sezon când un adversar a alergat mai mult decât echipa lui Pochettino. Revine Mane, va fi un meci intens!
- Watford – Arsenal, sâmbătă, de la 17:00, pe Eurosport 1.
- Hull City – Manchester United, sâmbătă, de la 19:30. Derby de tilul la acest moment. 6 puncte din 6 pentru ambele cluburi, Mike Phelan în rol de gazdă pentru clubul la care a jucat și antrenat alături de Sir Alex Ferguson.
- West Brom – Middlesbrough, duminică, de la 15:30. Meciul va fi, cel mai probabil, transmis pe Dolce Sport 2, dar programul de pe site nu este actualizat.
- Manchester City – West Ham, duminică, de la 18:00. Probabil va fi pe Dolce Sport 2. Actualizăm articolul imediat ce avem confirmarea.
Momentul limită pentru transferuri și schimbări la Fantasy Premier League este sâmbătă, la 13:30, cu exact o oră înainte de primul fluier al etapei. Succes tuturor!
Programul etapei
Tottenham vs Liverpool, sâmbătă, 14:30
Chelsea vs Burnley, sâmbătă, 17:00
Crystal Palace vs Bournemouth, sâmbătă, 17:00
Everton vs Stoke, sâmbătă, 17:00
Leicester vs Swansea, sâmbătă, 17:00
Southampton vs Sunderland, sâmbătă, 17:00
Watford vs Arsenal, sâmbătă, 17:00
Hull City vs Manchester United, sâmbătă, 19:30
West Brom vs Middlesbrough, duminică, 15:30
Manchester City vs West Ham, duminică, 18:00