
Prezentat drept noul ambasador al BRD, Radu Drăgușin a vorbit despre cariera sa și viața personală într-un interviu extins realizat pentru platforma BRD Locker Room.
Drăgușin s-a accidentat serios în luna ianuarie și a fost operat la genunchiul drept, ratând a doua parte a campionatului în care echipa sa, Tottenham, a ridicat trofeul UEFA Europa League. Fundașul central rememorează cum a decurs sezonul echipei sale, care în Premier League a avut o evoluție dezamăgitoare, terminând campionatul pe locul 17.
„Mă raportez la [parcursul] din campionat ca pe o lecție pentru toată lumea,” spune Drăgușin. „A fost un campionat foarte dificil, multe accidentări, momente pe care nu ne-am fi așteptat să le avem, dar în același timp am avut mereu această speranță, să spunem, că putem realiza ceva important în Europa. Și am încercat să oferim măcar această satisfacție fanilor noștri. Iar momentul în care am câștigat este de nedescris. Fericirea pe care au avut-o unii, toți, toți fanii – de atâția ani de zile nu a mai fost un trofeu câștigat la Tottenham, mai ales unul european. Cu toate că suntem conștienți că nu este acceptabil să avem astfel de performanțe și am învățat multe din campionatul trecut. Și sunt sigur că nu vom mai repeta greșelile pe care le-am repetat și sperăm că nici accidentările nu vor mai fi la fel.”
Despre finala Europa League, Drăgușin are amintiri puternice, chiar dacă a fost un meci dificil, pe care l-a privit din tribună. „A fost un meci în care nu cred că am stat jos mai mult de cinci minute. Efectiv, la fiecare fază, ori a noastră, ori a lor, eram în picioare și trăiam meciul cum nu am trăit în viața mea un meci. Pentru că titular, netitular, de obicei dacă nu sunt pe teren sunt pe bancă. Asta a fost o situație nouă pentru mine. Să știu că nu pot să-mi ajut absolut deloc coechipierii, nici măcar fiind pe bancă, în cazul în care trebuie să intru. Dar la final de meci n-a mai contat absolut nimic și am intrat pe teren alături de ei să ne bucurăm. […] A fost un sentiment incredibil, un sentiment de împlinire. Mai ales știind toate provocările pe care le-am avut înainte de accidentare, provocarea cea mai mare din viața mea, și anume accidentarea, a fost un moment în care nu m-am mai gândit la nimic.”

„O să revin și mai puternic”
Drăgușin a vorbit și despre diferențele dintre campionatele în care a jucat. Tottenham a plătit 25 de milioane de euro pentru a-l transfera de la Genoa în vara lui 2024. Românul a mai fost împrumutat de Juventus la Sampdoria și Salernitana, în Italia. Sezonul trecut, el a bifat 16 meciuri în Premier League și 7 în Europa League, precum și prezențe în Cupa și Cupa Ligii Angliei înaintea accidentării din ianuarie. „Dacă în Italia am spus că este mare diferență de România, în Anglia este mare diferență de Italia. De la cele mai mici detalii până la jocul efectiv de fotbal și anume intensitatea, viteza, forța cu care jucătorii joacă acolo este una net superioară Italiei, pot spune. Greu la început să mă adaptez, mi-aduc aminte primele două săptămâni, aveam febră în continuare la picioare. Era un vis devenit realitate și nu a mai contat nimic. Te adaptezi și gata.”
Deși îl descrie ca fiind cel mai greu moment din cariera sa, Drăgușin vorbește despre accidentare ca fiind ceva ce trebuie să accepte fără să privească înapoi. „Te simți că nimic nu se poate întâmpla, n-ai ce să pățești, ești în cea mai mare forță din viața ta. Într-o milisecundă, un pas greșit îți ia acest sentiment și te aduce puțin cu picioarele pe pământ, să spun așa. O să trebuiască să joc cu această accidentare toată viața mea. Și mai mult decât de trecut peste acest moment este să-l accepți. Și să te împaci cu faptul că va fi mereu cu tine această accidentare. Cu siguranță m-au ajutat foarte mult familia și iubita mea care m-au susținut în toate momentele grele, mai ales în acesta. Ușor-ușor mă recuperez, ușor-ușor o să revin la forma pe care o aveam, și mai puternic o să fiu. Eu cred că e ceva de acceptat și să înveți cum să trăiești cu această accidentare. A fost dificil, pentru că în momentul când am aflat diagnosticul nu mi-a venit să cred. Este una, dacă nu cea mai dificilă accidentare din fotbal. Eu sunt tipul de om care acceptă o provocare când i se pune în față și eu așa am luat-o, am luat-o ca pe o provocare, să demonstrez că o să revin și mai puternic.”

Sezonul Premier League începe pe 15 august și va fi transmis în România exclusiv online, pe Voyo.ro. Drăgușin speră să revină pe teren alături de Tottenham, mai puternic. Când, mai exact? „Când o să fie momentul, nu știu, pentru că este genul de accidentare pe care dacă o grăbești, riști să pățești alte lucruri mai grave. Am început ușor-ușor pe teren, urmez îndeaproape programul pe care îl pregătesc cei de la Tottenham și cum am spus, ușor-ușor o să revin și mai puternic.”
Până atunci, Drăgușin este protagonistul spotului de lansare al parteneriatului cu BRD. „Dacă nu aș fi fost fotbalist, cred că aș fi urmat o carieră în actorie. Mai ales că am făcut și aici spot de la BRD, mi-a plăcut acea experiență,” mai spune el în interviu.