Campionatul European a început vineri seară, cu un an și o zi după ce a fost inițial programat să înceapă. Așteptarea a luat sfârșit și la capătul unei ceremonii de deschidere care a avut efectul de a ne aminti că sărbătoarea fotbalului a început, Italia și Turcia au deschis balul pe Stadio Olimpico din Roma. Sărbătoarea avea să fie însă umbrită în a doua zi. Tot ce s-a întâmplat în primele două zile de la Euro 2020, mai jos.

Grupa A: Turcia 0-3 Italia

Italia a încântat în primul meci al turneului, practicând un joc solid pentru a învinge clar Turcia cu ajutorul a trei goluri marcate în repriza secundă. Turcia venea la Euro dornică să se afirme, însă a părut să prefere să se apere în fața unei echipe a Italiei în mod evident mai valoroasă și mai bine pregătită. Chiar dacă drumul spre poarta lui Uğurcan Çakır nu a fost găsit în prima repriză, un autogol al lui Merih Demiral a descătușat naționala Italiei, care a mai marcat de două ori într-un meci dominat în totalitate, prin Ciro Immobile și Lorenzo Insigne. Ambii s-au remarcat în meciul de debut, alături de fundașul stânga Leonardo Spinazzola și de Jorginho, care a orchestrat cu măiestrie atacurile Italiei. A fost pentru prima oară când primul gol de la un Campionat European a fost marcat în propria poartă, iar Italia deja arată una dintre echipele de urmărit la această ediție.

Forma bună a Italiei, venită după 10 victorii din 10 meciuri în calificări, continuă. O victorie în al doilea ei meci, miercuri, cu Elveția, i-ar consolida prima șansă la câștigarea grupei A, în timp ce Turcia trebuie să-și revină după un început sub așteptări în partida cu Țara Galilor.

Foto: IMAGO / AFLOSPORT

Grupa A: Țara Galilor 1-1 Elveția

Țara Galilor a încheiat la egalitate cu Elveția, 1-1, în cel de-al doilea meci al grupei A. După un început energic, Țara Galilor a fost nevoită să se apere în prima repriză și, în ciuda unor ocazii bune de ambele părți, scorul la pauză a fost 0-0 – în mare parte datorită intervențiilor portarilor Yann Sommer și Danny Ward. Breel Embolo a deschis scorul la scurt timp după începutul reprizei secunde, cu o lovitură de cap, dintr-un corner rezultat din altă ocazie bună a elvețianului. Meciul s-a mutat apoi mai mult în jumătatea Elveției de joc, cu galezii încercând să revină în meci. Au făcut-o în minutul 74, când Kieffer Moore a ghidat excelent o lovitură de cap din centrarea lui Joe Morrell. Intrat pe teren doar un minut înainte, Mario Gavranović și-a văzut un gol anulat corect pentru offside, iar într-un final tensionat Ward a intervenit decisiv pentru a păstra scorul final intact.

Ambele echipe au un ușor avans în fața Turciei după prima rundă de meciuri a grupei în ceea ce se anunță o luptă interesantă pentru calificarea din grupă alături de Italia.

Foto: IMAGO / Just Pictures

Grupa B: Danemarca 0-1 Finlanda

Rezultatul surpriză de la Copenhaga ar putea fi disecat mult și bine în alte circumstanțe, însă meciul dintre țara gazdă și debutanta Finlanda a fost umbrit de accidentul suferit de Christian Eriksen. Jucătorul danez s-a prăbușit pe teren de unul singur cu câteva minute înainte de pauza meciului și a fost resuscitat pe gazon de către medicii care au intervenit rapid. Întreaga suflare fotbalistică a stat cu sufletul la gură până când veștile că Eriksen a fost stabilizat și dus la spital au sosit. Curios, meciul s-a reluat după 90 de minute de pauză, UEFA menționând că acest lucru s-a datorat dorinței jucătorilor. Joel Pohjanpalo a marcat singurul gol al meciului în minutul 60, cu o lovitură de cap pe care Kasper Schmeichel nu a reușit să o pareze. Danezii au dominat partida în mare măsură, însă fără să pună serios în pericol poarta lui Lukáš Hrádecký. Portarul Finlandei a apărat un penalty în minutul 74 – singura ocazie cu adevărat semnificativă pe care Danemarca a avut-o într-o seară care va fi amintită nu pentru fotbalul din teren și reușita unei debutante la un turneu final, ci pentru scenele pe care nimeni nu ar vrea să le vadă vreodată pe un teren de sport.

Danemarca va trebui să lupte din greu pentru calificare în meciurile rămase, iar o întâlnire cu Belgia peste cinci zile nu sună deloc promițătoare în condițiile date. Pentru finlandezi, o calificare remarcabilă în optimile de finală este nesperat de aproape.

Foto: IMAGO / Lehtikuva

Grupa B: Belgia 3-0 Rusia

Fără Kevin de Bruyne sau Eden Hazard în primul 11, Belgia a învins fără emoții pe Rusia, preluând avantajul încă din primele 10 minute ale meciului prin Romelu Lukaku. Belgianul i-a dedicat golul lui Christian Eriksen într-un moment emoționant, însă emoțiile în sine au lipsit pentru el și colegii săi în ce privește fotbalul de pe teren. Belgia a arătat că cele două victorii asupra Rusiei din grupa de calificări pentru Euro 2020 nu au fost o întâmplare și este greu de crezut că cineva o poate opri în grupa B. Thomas Meunier, intrat pe teren după accidentarea lui Timothy Castagne, a majorat diferența în minutul 34 înainte ca Lukaku să-și treacă numele din nou pe lista de marcatori puțin înainte de final, devenind singurul jucător cu două goluri înscrise după primele două zile ale turneului.

Belgia va înfrunta Danemarca în viitoarea etapă, în timp ce Rusia are nevoie de victorie cu Finlanda pentru a rămâne în cărți pentru calificarea mai departe.

Foto: IMAGO / Belga

 

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe Tackle.ro, abonează-te la newsletter-ul nostru, care vine în fiecare vineri, pe e-mail și pe Whatsapp. Și dacă, la fel ca noi, abia aștepți meciurile de la EURO 2020, trăiește turneul alături de noi aici.

Concursul de pronosticuri Tackle.ro – #EuroTackle

Dan Dracea este jurnalist și specialist în comunicare. În echipa Tackle.ro de la finalul anului 2017, Dan și-a asumat rolul de moderator al emisiunii Tackle Show. Se joacă prea des și scrie prea puțin.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *