Fără a încerca să par lupul moralist, începutul slab de campionat al lui Everton m-a lăsat cu o concluzie de genul …hate to say I told you so. Cei care mă cunosc știu că sunt împotriva transferurilor în masă într-o singură perioadă de mercato sau împotriva schimbărilor care se fac doar de dragul de a le face.
Nu sunt conservator, dar pur și simplu nu înțeleg cum poți forma o echipa de succes în scurt timp, când în vestiar apar deodată zece jucători de naționalități diferite, care uneori nici nu înțeleg o boabă de engleză. Am crescut cu fotbalul anilor ’90 în care antrenorii nu beneficiau de loturi de 25 de jucători cum se întâmplă în prezent, ci în care orice puști știa pe de rost primul unsprezece al echipei favorite. Chiar dacă fotbalul a evoluat de atunci, mereu am considerat că omogenitatea, relațiile de joc, prietenia și respectul dintre coechipieri sunt lucruri de care trebuie să se țină cont mult mai mult. Spuneți-mi că sunt naiv, dar rar am văzut până în prezent o mare campioană care să nu bifeze criteriile astea.
Mai săraci, dar mai fericiți
Nelipsiți din Premier League încă de la înființarea competiției, „Albaștrii” au fost echipă de subsolul campionatului în anii ’90. Începând cu perioada David Moyes, care a început în 2002, Everton a făcut progrese vizibile. Moyes a creat o echipă onestă, harnică, lipsită de nume mari cum găsim în prezent la „Albaștri”. Goodison Park a fost ani buni stadionul din Premier League cu cele mai mici dimensiuni, iar o deplasare aici era de temut pentru mai toate cluburile din Insulă. Într-o zi bună prinsă de Tim Cahill, Leon Osman sau Phil Jagielka, gazdele puteau bate pe oricine pe Goodison. După plecarea lui Moyes la United, „Caramelele” l-au numit antrenor pe Roberto Martinez. Spaniolul a venit cu un fotbal modern, cu o abordare diferită dar și diversă a jocurilor, cu treceri de la ”False 9” la 3-4-3. Pe piața transferurilor, deși clubul a atras nume precum Lukaku sau Deulofeu, a existat un echilibru dar și o chibzuință în ceea ce privește atât numărul de jucători aduși, cât și în ceea ce privește balanța de plăți.
Goana după aur
La început de 2016, impresia generală (dar greșită, zic eu) era că Martinez nu scoate suficient din echipa lui Everton și după dese fluctuații de formă și câteva înfrângeri dureroase, spaniolul a fost demis de conducerea clubului, care avea de câteva luni în Farhad Moshiri, noul deținător al pachetului majoritar de acțiuni. Cu un patron bogat, pe Goodison a început să circule clișeul ”în sfârșit avem puterea să ne batem cu granzii” și chiar să se vorbească de mutatul pe un nou stadion, mai modern și mai încăpător.
S-ar întâmpla lucruri promițătoare în birourile de pe Goodison Road, dar ceea ce se întâmplă în activitatea fotbalistică lasă de dorit. Ultimele ferestre de transferuri a găsit-o pe Everton foarte activă, „Albaștrii” făcând multe transferuri, dar în același timp neinspirate. Conform transfermarkt.com, sezonul trecut, la Everton au venit un total de 20 jucători și au plecat 18 jucători (inclusiv plecări sau veniri după împrumuturi). Sezonul acesta, au venit 20 și au plecat 22 (incluzând împrumuturile).
Vinderea lui Romelu Lukaku a fost manageriată cum nu se poate mai prost. Everton avea exemplul lui Tottenham, care a cheltuit prost banii luați pe Gareth Bale. Spurs a încasat 90 de milioane de lire pe galez și a cheltuit 108 milioane de lire, luând șapte jucători, din care doar doi au mai rămas în prezent la club, și doar unul (Eriksen) e om de bază în trupa lui Pochetino. Pe lângă exemplul lui Spurs, „Caramalele” mai aveau și exemplele altor cluburi care nu au reușit să se ridice imediat după o investiție masivă într-un număr mare de jucători. AC Milan a făcut aceleați greșeli în vara trecută. Chiar și City sau Chelsea au dat chix la primul an când noul lor patron bogat a aruncat cu bani pe o sumedenie de jucători.
Everton n-a învățat din greșelile altora
Ce-a urmat mi-ar fi greu să reproduc și dacă aș juca, să zicem, Football Manager la distracție, în tren. Cu cel puțin 75 milioane de lire încasate pe Lukaku, cu sprijin financiar de la Farhad Moshiri, Everton a adus o căruță de jucători în vară, iar Ronald Koeman s-a trezit deodată în vestiar cu aproape un întreg lot nou. Dacă numărul e exagerat, ce să mai spunem de distribuirea lor pe poziții.
Antrenorul olandez s-a trezit cu prea mulți jucători care pot să acopere (doar) zona centrală. Orice privitor de Premier League înțelege că Rooney, Sigurdsson, Klaassen sau Vlasic preferă același rol și totuși Everton a plătit cam toți banii luați pe Lukaku pe cei patru. Cu Bolasie accidentat, cu Lennon pe făraș, cu așa o aglomerație de mijlocași centrali, clubul a renunțat la Mirallas, printre puținii jucători de bandă de la club. Începutul prost de sezon al albaștrilor s-a datorat și negăsirii unei formule de joc echilibrate, în care să poată fi integrați noii jucători. Rooney a fost din nou plimbat prin toate posturile de la mijloc în sus, în timp ce Klaassen (cel mai prost transfer al sezonului?) a părut depășit. La fel avea să fie și Sandro Ramirez, tânărul spaniol ce trebuia practic să-l înlocuiască pe Romelu Lukaku. Ramirez impresionase la ”Europeanul” de tineret din vara trecută, însă golurile n-au venit pe Goodison și în toată goana asta după aur, clubul n-a mai avut răbdare cu el și l-a trimis înapoi, împrumut, în Spania.
Cu un așa haos la club, previzibil, „Albaștrii” au ajuns aproape de retrogradare și, fără regrete, l-au dat concediat pe Koeman și l-au numit în funcție pe Big Sam. Allardyce, un antrenor dur, dar fără vreo performanță notabilă în Anglia, a fost chemat să scoată clubul din pasa neagră prin care trece, un tipar pe care-l vedem atât de des în fotbalul modern. Ce-a urmat? Alte 45 de milioane de euro cheltuite pentru Theo Walcott și Cenk Tosun. Mulți dintre noi am ridicat sprâncenile la auzul transferului și uite că a trecut aproape o lună de când s-a făcut mutarea și turcul care dădea goluri pe bandă rulantă pentru Besiktas încă nu e pregătit să fie titular, după spusele lui Big Sam. Dar va fi vreodată pregătit?! Banii sunt acolo, iar cel mai probabil, Moshiri își va da ok-ul pentru aducerea unui alt vârf în vară.
Învață cineva din toate greșelile astea? „Spend!Spend!Spend!” era un banner pe care-l vedeam des pe Emirates în urmă cu ceva ani. Arsenal a început să cheltuie. La fel și Everton, dar degeaba cheltui, dacă cheltui prost. De ce nu „Think! Spend! Think!”?
Mi-a plăcut mereu să văd meciuri jucate pe Goodison Park, fiind impresionat de imaginile cu spectatorii care urmăresc meciul ferindu-se de soare cu mâna deasupra ochilor. Dar ce se întâmplă la Everton în ultima perioadă e îngrijorător. În goana după aur și în tranziția spre un club bogat, Everton arată că nu învață din greșelile altora și deși vrea în „Big 6”, momentan nu reușește nici să fie „Best of the Rest”.
sursa informațiilor din articol: transfermarkt.com; sursa foto: dailymail.co.uk
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Premier League și nu numai.
Alex works in the IT Industry, he's an avid reader who likes to find beauty in football. He supports Arsenal FC. Based in Iasi, Romania, he's a coffee lover and a fan of almost everything that has a guitar and a British accent. @alexxx_avr.
