Cerul casei noastre comune plânge lacrimi, într-un noiembrie în care plânsul norilor ne-a făcut să credem că există primăvară și în toamnă. E duminică și-mi fac planul, ca în oricare zi de relaxare, pândind un derby care să mă refacă să fiu copil din nou.

Da, despre asta e vorba! Fotbalul și trăirile din timpul meciurilor e despre drumul în locul ăla la care vrem să ne întoarcem. La doi bolovani, o minge și cel puțin un prieten. Asta era tot de ce aveai nevoie să fii fericit.

Nu știu de ce, dar chiar dacă toate amintirile astea despre fotbalul jucat în copilărie îmi declanșează o stare de bine, decorul pe care îl am în minte este unul ca ziua de azi. Cu ploaie, cu frig, cu noi copiii cu fesuri ponosite pe cap. Nu conta ce și cum, minge să fie, că de răceli n-a murit nimeni, cel puțin pe vremea aia. Să vă mai spun că Revoluția din Decembrie 89 m-a găsit în același sistem? 2-1-1 adică doi bolovani, o minge și un prieten? Nu. E evident că așa a fost.

Dar de ce duc discuția atât de departe când astăzi nimeni pare să nu mai aibă parte de mici bucurii? Pentru că astăzi, când în mod normal aș fi bucuros să văd cum punctajul meu din FPL crește ca aluatul făcut cu o drojdie proastă, azi, fotbalul mondial trăiește o premieră. Fotbalul a reușit să aducă vara în plină toamnă. Și soarele și berea? Nu știu ce să zic. Sunt discuții în care nu vreau să intru. Că FIFA e o instituție la fel de iubită precum era unicul Partid din copilăria noastră o știm cu toții. Că s-au făcut greșeli, iar, le știm cu toții. Dar la fel a fost tot timpul cu acest colos pe care FIFA îl organizează. Că noi cei care iubim necondiționat sportul ăsta merităm ceva mai bun decât oamenii de la FIFA este clar ca lumina zilei de vară.

Dar de azi, nu vreau să fiu adult, vreau să fiu copilul care descoperind libertatea s-a îmbătat cu ritmuri de o vară italiană și a cărui piele de găină dăinuie peste timp. De azi, vreau să pot plânge de bucurie așa cum am făcut-o când Hagi a răpus echipa pe care o iubesc prima după naționala noastră.

Să fim din nou copii și să ne bucurăm că piatra, mingea și prietenul vor fi mereu cu noi.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și pe canalul de Youtube pentru a fi la curent cu tot ce contează în Campionatul Mondial și nu numai.

M-am trezit în lumina ochilor lumii, ies pe o uşa ca să deschid o alta, trăiesc clipa ca să uit trecutul, prefer viitorul ca pe o scuză, încep să număr cuvinte lăsate în paginile scrisorilor mele, iubesc pe cel de lângă mine la fel de mult cum mă iubeşte el, trec şi las de la mine pentru că “aşa e bine”, văd secunde de viaţă pe care doar eu le simt, uit să ridic ochii din albul hârtiei pentru că aici mă simt liber, las creionul să urce în sus şi în jos, aici sunt şi pro sunt şi contra, aici nu sunt român, nu sunt european, sunt om cu bune dar şi cu rele, sunt eu cu mine cu Universul meu. Aici eşti tu, aici e mama, aici e tot ce simt, ce îmi place, aici nu mă deranjează nimeni, aici e totul verde, aici îţi simt buzele roşi şi obrajii calzi, aici plâng fără să mă justific, aici nu mă analizează nimeni, sunt eu şi doar atât; nu dau explicaţii, nu încerc să fiu mai bun, şi nici alţii nu sunt mai buni cu mine, nimeni nu se pretinde a fi prietenul meu, sunt eu într-o lume aproape perfectă. Aici e casa, aici e masa, e plânsul, e râsul, e fericirea mea, aici e mingea, e golul ce m-a făcut să plâng de fericire, aici nu-s prins în offside, aici nu e loc de minciună şi promisiuni, aici e prima noastră ieşire, aici e DA-ul nostru, aici e gânguritul şi suspinul Iubirii noastre. Mă las purtat de gânduri şi văd simţirile mele, e lumea mea, e lumea noastră, sunt tone de vise servite în miez de zi, sunt emoţii întinse pe felia fericirii. Mulţumesc scrisului şi gândului că există un colţ unde sunt eu, aşa cum vreau eu sa fiu!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.